capitolul 26: Amenintare

Cu privirea atintita pe focul din curtea interioara, nu imi venea sa cred ca ceea ce ardea-sau mai bine zis cele ce ardeau-erau sotiile lui Aro si Caius. Desi intelegeam ca Marcus o facuse pentru binele nostru, dupa cum l-am vazut purtandu-se in ultimele zile ar fi fost greu de crezut ca incape in el atata cruditate.

Sa isi fi ars cumnatele doar de dragul nostru?

A trebuit sa imi amintesc ca este totusi un Volturi, care sunt-erau-prin definitie cruzi. Cel putin prin definitia mea.

Am incercat sa nu fiu atenta la Esme care plangea pentru ele sau la Carlisle care o ameninta ca daca nu inceteaza nu o lasa sa bea amestecatura magica pentru facut copii.

I-am simtit mirosul lui Edward inainte sa il aud apropiindu-se. Fara niciun cuvant, m-a luat de umeri intorcandu-ma cu spatele la foc. M-am lasat condusa fara sa protestez pe coridoarele intortocheate. Imaginea focului amestecat cu mirosul dulce nu ma atrageau deloc.

Aveam ciudata impresie ca totul inauntru era mult mai luminos decat ar trebui.

Inca nu rostisem niciun cuvant. Nu era nevoie. Dar cand am ajuns in fata unei usi mari si grele de mahon, sculptata pe toata suprafata cu modele complicate, vocea catifelata a prins viata.

-Camera noastra.

Asta mi-a starnit interesul, dar si amintiri mai noi sau mai vechi despre toate fostele mele camere…fostele noastre camere.

Contrar asteptarilor, inauntru nu era praf sau panze de paianjen si nu mirosea a mucegai sau igrasie. Inca o data am mijit ochii, totul parandu-mi-se mai luminos decat, in perceptia mea, ar fi trebuit sa fie.

Cele doua ferestre, pe peretele opus usii, erau fiecare late cat cinci Emmett si inalte efectiv din podea pana in tavan. In secunda doi mi-am dat seama ca una era de fapt o usa ce se deschidea intr-o gradina neingrijita, dar in care cresteau frumos o multime de specii de orhidee salbatice care se iteau prin crapaturile zidului mic ce inconjura spatiul si invadau cararea nepietruita.

Intre geam si usa, se arata discret, pe o masuta de machiaj ce parea scoasa dintr-un muzeu dedicat Evului Mediu, o vaza mica din care aceleasi flori ca si cele de afara isi imprastiau parfumul dulce.

Peretele din dreapta intrarii era complet ascuns dupa un sir lung de dulapuri de lemn masiv.

In stanga, un pat mare cu baldachin completa mobilierul. Camera era poate chiar de doua ori mai mica decat cea din Olympia, dar imi placea. Era mai pe gustul meu. Pentru baie se pare ca va trebui sa iesim pe hol. Era ok din partea mea, cata vreme aveam promisiunea ca totul va fi renovat.

O camera medievala. Nu ar trebui sa fie camerele medievale mai intunecate?

Edward aparu iar in usa dupa ce disparuse cateva secunde. Aducea acvariul rotund cu pestisorii nostri. I-a pus langa vaza de pe masuta si a tras perdelele din matase de un alb aproape transparent. Incaperea a fost invadata de mai multa lumina, desi inainte ai fi zis ca nici nu poate fi mai luminoasa.

-Mergem sa vedem camera copiilor?

Am ras tare aducandu-mi aminte ca el a fost singurul care s-a opus ca Renesmee si Jake sa aiba aceeasi camera.

-Da-le pace, l-am tachinat lovindu-l cu pumnul in umar. Mai bine ne vedem de ale noastre.

Aveam si eu un loc in sala tronurilor, langa Carlisle, nu pentru ca as fi vrut, ci pentru ca toti ceilalti au fost de parere ca il merit. Bineinteles ca nu eram de acord cu ei dar devreme ce se vroia a fi ocupate toate anticele tronuri, am acceptat cu jumatate de gura. Al treilea scaun impunator era ocupat de Marcus si Dydime in egala masura.

De cele mai multe ori imi petreceam acolo mult mai putin timp decat era necesar, dar in prima zi de primavara eram acolo, ascunzandu-ma in spatele vitraliilor de inundatia de lumina in care se scalda castelul. Daca mai umblam mult cu ochii mijiti, aveam sa fac, cu siguranta, riduri. Dar dupa ce traiesti atata vreme cu frica in san de persoanele rele care stau intr-un castel ce ai impresia ca trebuie neaparat sa fie la fel de intunecat pe masura rautatii stapanilor, e greu sa te obisnuiesti sa stai in acelasi loc, mult mai scaldat in lumina decat imaginatia ta.

Eram, printr-o minune, singura. Toti mersesera la vanatoare. Edward facea baie, noua lui activitate preferata de cand a fost instalat in baie un dus cu nenumarate functii de hidromasaj.

Absorbita de amintiri care de care mai placute, abia mi-am dat seama ca nu sunt singura. Si asta se datora nu faptului ca as fi vazut pe cineva, ci faptului ca simteam…greata? Spasmele stomacului imi erau din ce in ce mai salbatice si nu intelegeam de ce. Se simtea un miros nou de vampir, insa nu vedeam pe nimeni si mirosul nu era strident, ceea ce insemna ca provenea de la un vampir „vegetarian”.

Am incercat sa ma ridic, cu mainile incrucisate la piept, pentru a rezolva mica enigma, mijind ochii din obisnuinta. M-am trezit cu fata la noua milimetri de un piept lat, impunator, masculin. Cand rasarise? Ar fi trebuit sa il vad, dar parca s-ar fi materializat de nicaieri si din nimic.

M-am uitat in sus, cu ochii si mai ingustati. Nu din cauza luminii, ci de data asta din cauza suspiciunii.

Greata din stomac era mai revoltatoare si aveam straniul sentiment ca vampirul inalt, cu par lung, blond si carliontat era cauza. De altfel, de cand sufera vampirii de greturi la stomac?

Nu i-a luat mai mult de o secunda sa aterizeze, aruncat fiind de proaspat sositul sotul meu, in peretele opus. Jumatate din usa masiva de lemn de trandafir a parait, transformandu-se in aschii si raspandind un iz floral amestecat cu lemn vechi.

-Stai deoparte de sotia mea, s-a incruntat Edward.

Contrastul dintre el si celalalt, mult mai masiv, nu ar fi fost asa de amuzant daca propozitia spusa pe ton amenintator nu ar fi apartinut lui Edward, cu o constitutie mai putin solida decat a celuilalt.

Necunoscutul s-a ridicat lent in picioare, ridicant mainile in semn de pace.

-Cine esti si ce cauti aici? a marait Edward schimbandu-si pozitia pentru a se posta intre mine si el.

Incerca sa ma protejeze, desi nu era nevoie. Mi-am extins scutul sa il cuprinda si pe el.

-Eu sunt George, a spus necunoscutul cu o voce seaca, si totusi nedusmanoasa. Am venit sa imi ofer ajutorul.

-Ajutorul pentru ce?

Nu era nevoie sa intrebe cu voce tare, amandoi am vazut in capul lui ce gandea.

Cu o bufnitura neauzita, elasticul scutului s-a izbit de mine, lasandu-l pe Edward neprotejat.

Dar necunoscutul nu reprezenta o amenintare.

Totusi, gandurile lui ne-au dezvaluit, inainte sa inceapa sa vorbeasca, primejdia care ne pastea pe toti. Din nou.

M-am lasat sa cad langa tron, cu mintea golita ascultand ceea ce avea de spus George.

Oare se va termina vreodata?

Se presupunea ca scapand de Volturi, vom avea o existenta linistita. Se dovedea insa ca Volturii au fost doar o mica grija pe langa cea care crestea cu viteza uimitoare in mintea mea blocata.