Capitolul 20: Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii [Complet]

-Suntem doar la vânătoare, Rose, am asigurat-o veselă şi încrezătoare în victorie în dimineaţa zilei de 21 decembrie. Dacă se întâmplă în următoarele ore, ne va suna Emmett, am asigurat-o privindu-i sugestiv pântecul mărit.

Emmett mi-a aruncat o privire chinuită, sau mai bine zis torturată, de adolescent pedepsit într-o seara în care toţi prietenii lui se distrează la o petrecere. La urma urmei Emmett chiar pierdea ceva ce pentru el însemna distracţie. Am pupat-o scurt pe Rose doar pe un obraz pentru a-mi ascunde zâmbetul şi am ieşit în dimineaţa friguroasă. De la Reneesme şi de la Didyme îmi luasem rămas bun cu câteva minute înainte, când ele se chinuiau să facă nişte clătite cât de cât aspectuoase.

Ajunsă în grădina din spatele caselor, am început să alerg în ploaia de fulgi mult prea mărunţi, pentru a-i ajunge pe ceilalţi. Nu mi-a luat mult. Am ocolit un Seattle care abia se trezea la forfota unei noi zile şi am ajuns pe Rainer doar la o oră după plecarea de acasă. Edward şi-a verificat ceasul şi am aruncat şi eu o privire. Ora şapte şi un sfert. Eram curioasă dacă ei ne aşteaptă deja. Încă nu îi puteam vedea pentru că ne aflam pe partea cealaltă de munte iar mirosul nu îl puteam simţi pentru că vântul bătea încet din spatele nostru.

Jasper, nerăbdător, a luat-o înainte trăgând-o în urma lui pe Alice care îl ţinea strâns de mână.

Carlisle şi Esme şi-au ales şi ei traseul lor, vrând mai mult ca sigur să fie împreună după împăcare. A fost prima şi singura lor ceartă în aproape o sută de ani.

Am ramas cu Edward şi cu Charlie. Jake plecase în Forks cu o zi înainte şi urma să ne întâlnim acolo cu el şi cu haita.

-Ne apropiem destul de mult de Forks, a afirmat tata nedumerit. Aici v-aţi luptat cu noii-născuţi?

-Da, am raspuns eu şi Edward în acelaşi timp.

-Şi când mă gândesc cât de aproape aţi fost de oameni care săracii habar nu au ce se petrece în apropierea lor. Sau cel puţin nu aveau. Acum au, şi nu par deloc speriaţi.

Am chicotit sumbru. Degeaba ştiau despre existenţa noastră, dacă ei ne credeau pe noi exact cum nu suntem. Şi pe Volturi la fel. Poate că vreun nomad, acum că nu mai trebuie să păstreze secretul, ar ieşi la vânătoare în public şi atunci oamenii şi-ar da seama de cine trebuie să se teamă cu adevărat. Nu că ar avea vreo şansă să se ferească…

Tăcerea ne-a invadat pe măsură ce şi noi invadam pădurea tot mai adânc, dar nu a durat mult pentru că am ajuns la suprafaţa plată, despădurită, în mai puţin de trei minute. În faţa noastră, cu spatele la noi, Jasper, Alice, Carlisle şi Esme stăteau în picioare cu simţurile în alertă, aşteptând. Nu mai era nimeni pe platoul alb, acoperit de zapadă, înconjurat de liziera pădurii cu a cărei culoare neagră amestecată cu verdele închis al acelor de brad forma un contrast izbitor. Dacă nu aş fi fost sigură pe capacităţile lui Charlie de a ne ajuta să învingem, acest constrast mi s-ar fi părut terifiant.

Am aşteptat foarte puţin înainte să auzim un fâsâit uşor: lupii se apropiau alergând şi nu mult după aceea şi-au ocupat locurile pe flancuri şi în spate. Jacob stătea lângă Jasper şi Sam lângă Edward.

M-am întors în spate să îi adresez un zâmbet încurajator lui Seth. El a ridicat puţin botul apoi şi-a arătat colţii într-un fel de rânjet. I-am ăautat cu privirea pe Leah, Jared, Embry şi Quil, membrii haitei lui Jake. Le-am zâmbit tuturor şi toţi au procedat ca Seth, înafară de Leah care şi-a însoţit priveliştea colţilor încleştaţi cu un mârâit slab care se lupta sa îi iasă din piept.

Charlie s-a poziţionat singur chiar în mijloc. Trebuia să aibă cel mai bun unghi de a vedea, contând pe faptul că Alec, important pentru ei, va fi în mijloc.

Mi-am întins scutul peste toţi ca o umbrelă. Tata stătea chiar lângă peretele lui. Un pas dacă ar fi făcut, nu mai era protejat.

Un sfert de oră mai târziu Volturii încă nu veniseră, însă ne-am trezit deodată cu o surpriză: un miros dulce, atrăgător ca un magnet, se apropia cu viteză mică, călcând zăpada apăsat şi făcând-o să scârţâie. Nu îl puteam vedea printre copaci, dar toţi ştiam că este un om.

Ce să caute aici un om? Ce mai puneau Volturii la cale acum? Ei de ce nu au apărut?

Din pădure a ieşit un…cel puţin părea un alpinist, cu ghetele profesioniste, pantalonii, geaca şi rucsacul. Dar când a scos din rucsac o cască cu microfon, o minicameră video şi un aparat foto am putut vedea un jurnalist. Un jurnalist al naibii de nebun. Cum să aibă curajul să se arate în locul unde va avea loc probabil cea mai dezastruoasă luptă ce a suportat-o Pământul? Şi cum a aflat de locul ăsta?

Şi-a fixat liniştit minicamera video în scoarţa unui copac în aşa fel încât să filmeze tot ce mişca pe platou şi s-a postat lângă copacul următor cu aparatul foto în mână, încercând cadrele. Cum putea fi aşa de liniştit? Dar el nu putea vedea până la noi, nu ne putea vedea ochii aurii care, din câte ştia el, arăta că trebuie să îi fie frică? Conta pe apărare din partea „celor buni”?

Am încercat să îi citesc gândurile în timp ce continua să fixeze obiective, însă nu mă puteam concentra suficient. Aveam şi motive: începeam să recunosc în aer esenţa slabă a mirosului sălbatic specific Volturilor. Nu am reuşit să îmi amintesc care a cui era pentru că în mai puţin de două secunde, duşmanii mei dintotdeauna îşi ocupau aroganşi locurile pe partea cealaltă a platoului. Aro, care stătea în mijloc, a închis ochii şi a adulmecat aerul, apoi i-a deschis în direcţia jurnalistului care nici acum nu era speriat, devreme ce zâmbea. Mutra lui Aro s-a contorsionat într-un fel de jumatate zâmbet răutăcios-jumătate strâmbătură apoi a sărit pe el. Carlisle a avut o pornire să îl oprească însă Jasper şi Edward au depus eforturi să îl ţină pe loc, în timp ce ţipetele umanului se stingeau. Camera ascunsă în scoarta copacului filma totul însă Aro nu avea cum sa o vada din unghiul în care era…

Şi-a şters elegant buza de jos cu degetul arătător, accentuându-şi expresia mulţumită în timp ce mulţi din grupul lui, care nu depăşea pragul de douăzeci de inşi turbaţi, se uitau cu părere de rău la trupul,sau ce a mai rămas din el, fostului jurnalist.

Carlisle a tuşit zgomotos, eliberându-se din strânsoarea lui Jasper.

-Nu era nevoie să faci asta. Erai sătul.

-Ba daaa, era nevoie, a răspuns Aro cu tonul lui dintotdeauna paşnic. Nu-l puteam lăsa să vadă adevarul despre cei cu ochii roşii şi apoi să îl spună întregii lumi. Nu că l-ar fi crezut cineva, a adăugat mai mult pentru el. Apropo de încredere, unde e draga mea soră trădătoare?

-Didyme nu e o trădătoare, a mârâit Alice aproape aruncându-se înainte.

Aro a avut şi el pornirea de a se arunca înainte dar s-a oprit când l-a simţit pe Alec îngheţând în spatele lui.

În cea mai scurtă dintre secunde, expresia furioasă a lui Alice a ajuns să jubileze. Toţi s-au relaxat, inclusiv lupii. În următoarea secundă, Volturii nu vor mai simţi nimic iar noi îi vom avea în palma.

Aro şi Caius priveau întrebători când tabăra noastră, când pe Alec. Secunde treceau şi ei încă îşi aveau simţurile.

Marcus îşi părăsise obişnuita lui faţă plictisită şi parcă nu avea astâmpăr, parcă ar fi vrut să meargă undeva dar nu i se permitea.

-Aleeec? şopti un Caius nerăbdător şi furios în acelaşi timp.

-Linişte frate, i-a spus paşnic Aro punându-i mâna pe braţ. Ţi-am spus că va fi mai complicat decât ar fi părut.

I-am aruncat tatei o privire. Fără nicio mişcare, privea concentrat tabăra adversă dar nu reuşea nimic. Încercând să nu mă gândesc la ceva rău, i-am intrat în gânduri, cu riscul de a slabi scutul care ne proteja.

Secunde încordate treceau.

„Ce se întâmplă? De ce nu îi imobilizezi?”

Privirile lui au fulgerat spre mine. Mă avea în vederea periferică, pe când eu aveam capul întors complet spre el.

„Nu îmi dau seama cum se foloseşte chestia asta care mă inundă. Parcă ar fi o ceaţa şi nu pot să o iau de niciun capăt”

M-am panicat instant, la fel şi Edward care mi-a strâns mâna incredibil de tare.

-Alec, strigă de data aceasta Caius. Încearcă măcar să îi pătrunzi prin scut, a aruncat plin de venin.

-Alec ce e cu tine? A întrebat Aro calm, dar totuşi dur, privind spre noi şi nu spre el. De ce nu asculţi ordinele?

De partea noastră, toţi zâmbeau înafară de mine, Edward şi Charlie. Pentru că doar noi făcusem sumbra descoperire în cele două secunde care trecuseră de când Alec o făcea pe statuia fără să vrea.

Toate speranţele mele se scurgeau ca lava pe undeva prin porii pielii pe care nici măcar nu îi mai aveam. O pierdusem dintr-o dată iar viitorul alb cu pete roz s-a întunecat brusc. O tensiune care îmi aducea o vaga senzaţie cunoscută mi-a pus stăpânire pe muşchi, avertizându-mă. Mi-am concentrat toată atenţia pe scut, încercând să ne prelungesc minutele de viaţă în timp ce mă rugam, nici măcar eu nu ştiam cui, ca Volturii să se mulţumească cu noi şi să nu o mai urmărească pe Reneesme iar Rose, Emmett şi nepoţelul sau nepoţica mea să trăiască nevătămaţi.

O strângere de inimă dureroasă m-a facut să rememorez toate clipele petrecute cu fiica mea. Doar şapte ani…pe când eu speram o veşnicie…

Ochii îmi păreau că aveau să explodeze curând dând drumul lacrimilor. Dar care lacrimi?

Nici măcar nu aveam cu ce sa îmi plâng speranţele îngropate ale unui viitor mai bun. Şi familia mea…

Într-o singură clipită i-am privit din nou pe toţi, să le iau cu mine chipul oriunde m-aş fi dus după moarte. Fruntea lui Carlisle se încreţise în acelaşi timp iar Charlie a strâns amândoi pumnii. Tendoanele i se reliefau dureros de tensionant.

Aşteptare.

„Tata indiferent ce se întamplă să încerci mereu să descoperi cum să-i imobilizezi. E pe acolo pe undeva puterea ta. Te iubesc”

Charlie m-a privit o scurtă secundă cu un zâmbet crispat.

„Edward…

Lacrimi refulate.

…te iubesc”

O strângere de mână în care m-aş fi pierdut pentru o veşnicie dar nu am auzit răspunsul pe care oricum îl ştiam pentru că am închis ochii. Aveam nevoie de toată concentrarea şi toată forţa să menţin scutul. Volturii ştiau cu ce au de a face şi sigur au ceva nou devreme ce erau aşa de siguri pe victoria lor încât să ne atace. Şi ca să ne învingă ar trebui întâi să găsească o cale să îmi înfrângă scutul. Şi se pare că ei cred că au găsit-o devreme ce au fost atât de siguri pe victoria lor încât ne-au atacat.

Am tras adânc aer în piept.

Aer rece şi aşteptare albă.

Miros vag de sânge uman şi respiraţiile îngreunate ale unor lupi care au intrat în gura lupului.

Minte goală…şi un scut pe care niciodată nu l-am simţit mai puternic. Îmi solicita toţi muşchii chiar dacă era puţină suprafaţa pe care era întins.

Pentru o secundă m-am simţit invincibilă.

O singură secundă de proporţia unei veşnicii.

O singură secundă care totuşi îşi are sfârşitul.

Şi l-a avut, în momentul în care am auzit un scurt nume şi m-am simţit ca strânsă în lanţuri.

-Piotr, spusese Aro implacabil.

Simţind forţa îndreptată împotriva mea, am deschis curioasă ochii să-l văd pe rusul chel care, se pare, era speranţa lor.

Era de partea cealaltă a scutului, chiar lângă el. Îl atingea cu degetul arătător de la mâna dreaptă şi acea atingere durea.

Am strâns pumnii şi mi-am încleştat dinţii. Punctul în care mă atingea începuse să ardă în foarte scurt timp.

Dintr-o dată, rolurile s-au schimbat. Ei aveau feţe liniştite, siguri de victorie, în timp ce noi ne întrebam dacă mai apucam următorul apus.

Nimeni nu întreba nimic.

Linişte profundă.

Aşteptam panica dar panica era absentă.

Nimeni nu mă întreba ce se întâmplă, doar s-au strâns lângă mine, permiţându-mi să restrâng aria pe care se întindea scutul.

Cel numit Piotr nu şi-a schimbat cu niciun centimetru poziţia după ce scutul meu s-a retras. Arătătorul lui era încă în aer, într-o poziţie melancolică, părând că regretă pierderea contactului cu scutul.

Punctul roşu-portocaliu pe care acel deget l-a lăsat pe scutul meu s-a micşorat puţin când mi-am strâns scutul aproape, dar arsura s-a accentuat. O singură fracţiune de secundă am sperat că pot lupta împotriva punctului care îmi producea frică. O parte a creierului meu încerca să analizeze, să afle ce este. Cealaltă parte înregistra neputincioasă ce se întâmpla în continuare.

Toţi Volturii erau liniştiţi iar mutrele lor cu ţinte roşii se relaxau din ce în ce mai mult, privind parcă un film pe care l-au mai vazut şi îi cunosc finalul.

Piotr privi atent punctul roşu în care modele de un portocaliu aprins se mişcau centriform apoi vârful degetului ameninţător făcu contact cu mica tornadă din scut, pe care toţi o monitorizau, printr-un cordon de gaz de un roşu carmin care se învârtea în jurul axei sale.

Parca eram într-un film SF de proastă calitate. În oricare alte circumstanţe, ridicolul acestei constatări m-ar fi făcut să râd. Însă acum, cordonul pe care nu îl putea îndepărta de scut scurgea în micul punct tot mai multă putere, tot mai multa durere.

Era o imagine ciudată, pentru că scutul meu nu era vizibil. Eu doar îl simţeam. Dacă cumva filmarea făcută de camera montată în scoarţa acelui copac ajungea în mâinile oamenilor, ce impresie va face acel punct crescând la capătul unui cordon de gaz ce porneşte din degetul unui vampir cu zâmbet tâmp? Cel puţin vor afla adevărul despre noi, cei cu ochii aurii, constată partea creierului care nu era ocupată cu înregistrarea durerii care creştea.

La început durea doar în punctul respectiv. Cum punctul începea să se extindă, durerea se extindea şi ea. Însă mai rapid. Parcă era o avangardă.

Am strâns ochii, dinţii şi pumnii încercând să nu ţip de durere. Să nu le dau satisfacţie. Durerile transformării sau setea mea de nou-născut erau mici copii pe lângă focul care mă asalta din toate părţile.

Era durere, era usturime, era arsură.

Insuportabil.

Am căzut in genunchi, nemaiputând să mă ţin pe picioare din cauza durerii.

Nimeni nu mai respira, şi aş fi putut crede că lupii au dispărut dacă mirosul nu le trăda prezenţa. Nu ştiam că lupii au abilitatea de a nu mai respira.

Dar respirau. Eu eram cea care îşi pierdea concentrarea asupra simţurilor, atacată de durere. Abia l-am simţit pe Edward când a căzut lângă mine şi m-a strâns la pieptul lui, poate pentru ultima dată.

Am îndrăznit să deschid ochii. Am clipit o dată. De două ori. De trei ori, nevenindu-mi să cred că este posibil să nu mai văd bine. De fapt nu mai vedeam nimic dincolo de scut. Punctul se transformase într-un pătrat cu lungimea egală cu lungimea palmei mele şi rămase la acea mărime. În schimb, din el ieşeau cordoane ce se întindeau pe suprafaţa scutului meu şi formau o reţea. În mai puţin de două secunde toată construcţia avea aspect de gratii ce ne înconjurau din toate părţile. Eram într-o celulă roşie.

Doar o secundă am avut timp să icnesc de groază înainte ca întreaga structură să se strângă în jurul nostru cu o jumătate de centimetru.

Eram destul de furioasă încât să văd roşu dar nu suficient încât să o folosesc pe post de energie.

Mi-am încordat din nou toate puterile dar degeaba. Scutul devenise mai puternic dar doar pentru foarte puţin timp înainte să se spargă ca sticla sub presiunea gratiilor roşii.

Parcă auzeam sunetul cioburilor căzute…şi mă simţeam incompletă. Ca şi cum a fost îndepărtată o parte din mine. Odata cu spargerea scutului, îmi revenise puţin din vedere si îi vedeam pe cei trei regi Volturi apropiindu-se încet, ceremonios, savurând înfrângerea noastră dar îmi simţeam mintea golită şi trupul prea obosit pentru a mă mai întreba cum a fost posibil sa rămân fără scut sau ce se va întâmpla cu Reneesme…Edward m-a strâns tare şi am realizat că mă sărută pe frunte. Mi-am ridicat faţa şi buzele spre el, aşteptând inevitabilul.

Cuplurile îşi luau rămas bun cu ochii goliţi de speranţe.

Jake a urlat furios întorcându-se cu o mişcare bruscă în care coada i-a atins marginile cuştii. Gratiile au tăiat adânc în carnea lui. Mirosul de ars mi-a inundat nările care simteau acum doar mirosurile foarte puternice.

Eram sfârşită.

Eram sfârşiţi şi totul se sfârşea în timp ce Aro a ajuns chiar în faţa lui Charlie, a mea si a lui Edward, dar dincolo de gratiile făcute dintr-un gaz ciudat ce parea mereu în mişcare însă nu depăşea forma iniţială.

-Nu v-aţi fi aşteptat, nu-i aşa? a întrebat Aro calm, de parca am fi fost la o cafea şi aveam o conversaţie obişnuită. Cineva care să aibă capacitatea de a spulbera pur şi simplu orice mijloc defensiv generat de un vampir, oricât de puternic ar fi el, a terminat privindu-mă cu superioritate.

M-aş fi strâmbat la el dacă situaţia ar fi fost gravă şi dacă nu eram atât de slăbită. Nici măcar nu mai aveam puterea să mă întreb cum se poate aşa ceva devreme ce sunt vampir, darămite să mă mişc. Edward mă ţinea la el în poală ca pe o papuşă de cârpă.

Vroiam să spun ceva, dar nu ştiam ce. Mintea mea refuza să gândească dar oricum nu eram în stare să articulez absolut niciun sunet. Mă simţeam de parcă urma să leşin în fiecare următoare secundă. Asta în cazul în care aşa de slăbiţi şi de goi se simt umanii cu o secundă înainte să leşine.

Am auzit slab mârâitul familiar al lui Jake şi încă trei sau patru. Prin minte mi-a trecut gândul fugar că sunetul a fost în realitate mai puternic pentru că zâmbetul crispat de ură al lui Caius le-a tăiat pofta de proteste lupilor care acum aveau sa moară din cauza noastră.

Aro i-a aruncat o privire fugară vampirului rus şi acesta, privind spre noi dar parca în gol, a strâns cuşca, făcând-o mai mică.

-Acum, dacă nu vreţi să muriţi tăiaţi de gratii de fier, aţi face bine să îl faceţi pe Alec să revină la normal, a spus Caius. În cazul în care îl readuceţi la starea lui normală, veţi muri fără chinuri sau dureri.

Slăbită fiind, am avut impresia că tonul lui nu mai era atât de plin de ura. Poate îşi dădea seama că nu vom face ce vrea el cu nicio condiţie. Sau urechile mele nu mai erau în stare să deosebească nuanţele tonurilor…am oftat slab iar Edward m-a strâns mai tare.

Vroiam să-i transmit, poate pentru ultima dată, tot ce simt pentru el chiar dacă eram sigură că ştie. Însă, înainte să îmi întorc capul de tot pentru a-l putea privi, mi-am dat seama că scutul meu lipseşte. Şi am realizat de ce mă simţeam atât de goală: eram un simplu vampir, acum nu voi mai avea niciodată abilitatea de a-mi apăra familia…

Nu că va fi nevoie, mi-am completat gândul când Charlie i-a răspuns lui Caius cu un „NU” hotărât iar cuşca s-a strâns mai tare în jurul nostru.

Ne-am înghesuit şi stăteam atât de unul lângă altul că nu aveai unde sa strecori un ac.

Leah îşi descarca furia mârâind sălbatic. Toţi restul îşi aşteptau resemnaţi destinul.

Aro s-a încruntat şi îi vedeam furia pentru prima dată. Pentru prima dată, îşi dezvăluia, cel puţin de faţă cu noi, adevaratele lui sentimente. S-a apropiat lent de noi, ceremonios, în timp ce rusul rânjea răutăcios.

Am strâns ochii, impulsionată de un instinct slab, pe care îl simţeam pulsând undeva adânc, undeva departe.

Charlie s-a răsucit brusc şi în următoarea secundă nu mai vedeam nimic, şi nu mai simţeam îmbrăţişarea lui Edward. Am vrut să strig, dar nu mai aveam voce. Apoi crunta realitate m-a lovit brusc.

Nu mai aveam vocea, văzul şi simţul tactil.

Charlie a descoperit cum să folosească puterea lui Alec!

Dar uşurarea era amară.

Charlie a folosit puterea lui Alec pe mine, şi poate şi pe restul din tabăra noastră.

L-am auzit slab pe Aro întrebându-l autoritar pe Marcus unde merge apoi sunetele au încetat să mai existe pentru mine.

Măcar mai aveam simţul raţiunii şi puteam gândi. Am început să îmi măsor timpul rămas până la moarte rememorând amintiri fericite…

Pe la amintirea a 193-a, una cu mine şi cu Edward în poiană, m-am oprit pentru a mă întreba unde merge Marcus fără aprobarea lui Aro, şi încercând să descopăr ce ar putea el răspunde.

Am continuat micul „film” şi am ajuns la 1715 când…

Bum!

Ochii mi s-au deschis singuri dintr-o dată şi am fost invadată de lumină şi de culori. Şi de sunete. Şi de îmbrăţişarea lui Edward, mai strânsă decât era.

-Bella! a reuşit el să îngaime printre suspine seci. Am încercat să-i întorc îmbrăţişarea dar nu puteam să-mi folosesc muşchii la capacitatea la care ar fi trebuit să pot.

-Bella? a repetat din nou, însă de data asta întrebând. Ce e cu tine?

-Nu…mă simt…bine, am reuşit să spun printre gâfâieli. Simţeam că am depus un efort monumental pentru a închega o singură propoziţie.

Am închis ochii, sfârşită.

-Bella!

L-am auzit pe Charlie apropiindu-se.

-Îmi cer scuze, nu am vrut să te blochez pe tine şi a trecut ceva înainte să îmi dau seama cum să te readuc la normal.

Am deschis ochii cu greutate şi i-am putut observa pe Volturi, pe gărzile lor şi pe ceilalţi colaboratori transformaţi în statui.

-Măcar i-ai putut imobiliza pe ei, am şoptit lăsând pleoapele să cadă înapoi.

Noi eram încă închişi în ciudata închisoare şi toţi mă priveau îngrijoraţi, înafară de Leah, bineînţeles.

-Ce s-a întâmplat? am întrebat, pe jumatate sperând că nu îmi va răspunde nimeni şi mă vor lăsa să mă odihnesc.

Esme s-a aplecat îngrijorată lângă mine, întrebându-l pe Carlisle ce am păţit în timp ce Edward îmi explica pe scurt cum Piotr a încercat să închidă mai tare cuşca şi a mărit-o pentru că, nou-născut fiind, nu ştia să îşi controleze abilitatea foarte bine. Şi astfel, cât timp el era certat de Aro, Charlie a avut ragazul să îşi dea seama cum să folosească puterea lui Alec.

-Nu ştiu. Cel mai probabil puterea lui Piotr a reuşit să o afecteze fizic, ceea ce nu credeam că poate fi posibil, a răspuns Carlisle aplecându-se şi el deasupra mea, lângă Esme.

-Mai puţină linişte în preajma ei, vă rog, a împlorat Edward pe un ton disperat, ghicindu-mi dorinţele.

Nu mă puteam lăsa învinsă aşa uşor de starea de letargie totală care mă stăpânea; abia ma răbdam să rămân nemişcată în asemenea condiţii, aşa că m-am forţat să îmi deschid ochii şi să îi las aşa.

Edward a început să mă mângâie repetat pe faţa şi pe cap, repetându-mi să rămân liniştită.

Era încruntat şi chiar dacă încerca să zâmbească pentru mine, ochii îi arătau de parcă urma să plângă, atât erau de plini de durere.

-Spune-mi că eşti bine, a şoptit el chinuit.

Nefiind în stare să îmi folosesc vocea încă, i-am răspuns dând din cap.

-Nu mai minţi Bella, m-a contrazis Charlie la fel de îngrijorat. Este evident că nu eşti bine.

Cealaltă mână a lui Edward m-a strâns mai aproape de el.

Alice a încercat să-şi facă loc printre lupi să ajungă şi ea lângă mine dar oricine s-ar fi mişcat pentru a-i face ei loc ar fi determinat atingerea lupilor de la margine de acele gratii.

-Şi acum cum ieşim de aici să terminăm cu ei? a întrebat Jasper furios, cel mai probabil influenţat de sentimentele tuturor.

Într-adevăr, eram blocaţi acolo fără o posibilitate aparentă de a scăpa.

-Săpăm pe sub pământ? a încercat Esme trecându-şi degetele peste fruntea mea.

-Nu avem cum, s-a îmbufnat Alice. Suntem înconjuraţi şi pe sub pământ de chestia asta.

Atunci am observat ciudatele gratii înfipte adânc în zăpadă…Ce interesant: zăpada nu se topea în apropierea lor, dar lui Jake i-au ars coada. Atunci am realizat că Jake e rănit şi am vrut să-mi întorc capul să-l văd, să mă asigur că nu a păţit nimic mai mult dar Edward nu m-a lăsat.

-Eşti prea slăbită, a şoptit el încercând să ascundă disperarea.

Măcar nu simt atât de puternic mirosul de câine nespălat, am gândit cu umor negru.

Edward a avut o tentativă de zâmbet şi eu am ridicat sprâncenele la el.

-Nu mai ai scutul, mi-a dat el indiciul pe un ton sugestiv.

La naiba, acum îmi va putea citi toate gândurile.

A zâmbit puţin, doar cu un colţ al buzelor, apoi m-a asigurat că Jacob e bine. Când s-a auzit pomenit, uriaşul lup maroniu şi-a făcut loc lângă mine.

-Nu pot să cred, au murmurat Alice şi Jasper în acelaşi timp.

Am vrut să ridic privirea să văd ce se întâmplă dar Edward mi-a pus capul înapoi jos pe braţul lui. Am apucat doar să văd că nu aveam ce să văd. Lângă mine stăteau cu aceleaşi feţe îngrijorate Charlie, Esme, Carlisle şi Jacob.

Primii trei şi-au întors privirile în aceeaşi direcţie, probabil cea în care privea şi Alice. Edward a aruncat doar o scurtă privire apoi s-a întors la supravegherea mea care consta în a nu mă lăsa să mă mişc.

-Vine salvarea, mi-a şoptit el având pe buze un zâmbet adevărat.

Nu înţelegeam ce vrea să spună. Există cineva care să ne poată ajuta acum?

-Da, a răspuns el gândurilor mele. Ben şi Angela.

„Adică?”

-Adică Ben şi Angela. Vin încoace şi au soluţia pentru noi. Acum le pot citi gândurile, nu se mai ascund. Au venit să ne ajute.

Vroiam să mă mir dar nu mai aveam puterea. Aş fi avut atâtea să-l întreb pe Edward, care mi-ar fi dat răspunsul din minţile lor, dar eram foarte, foarte slăbită. Am închis ochii, încrezându-mă în spusele lui.

-Bella, s-a panicat el scuturându-mă foarte uşor.

Aş fi vrut să îi răspund tare, dar nu îmi găseam vocea.

„Nu am nimic…cel mai probabil mi-am folosit toată energia în menţinerea scutului pentru nimic iar acum sunt epuizată”

Carlisle, e posibil ca noi să putem fi epuizaţi?

Încă era disperat, dar nu chiar ca şi înainte.

-Nu cred, a răspuns al doilea tată al meu, pe care îl simţeam privindu-mă. Deşi de la un timp încoace parcă orice este posibil…

Fraza lui a rămas în aer şi mi-am dat seama de motiv. Simţeam mirosul cu tentă amăruie a celor doi vrăjitori care nu că trebuia, dar era neapărat să dea nişte explicaţii pentru că acum chiar eram confuză.

-Angelaaa!Beeeen!

Putea Alice să fie mai entuziasmată de atât?

Am deschis ochii cu ultimele forţe.

-Repede Ben, nu avem timp, s-a impacientat Angela ignorându-ne, în timp ce îşi muta privirile de la Ben spre pădurea din spatele ei.

Edward a mârâit dar Alice a răsuflat uşurată. Edward a privit-o ciudat apoi s-a relaxat şi el.

Ben a aruncat şi el o privire îngrijorată spre pădurea din spatele lui apoi a privit spre noi, dându-şi jos ochelarii. Ochii lui căprui au căpătat treptat nuanţa focului până când erau foc, la propriu.

Gratiile ciudate au luat foc şi nu le-a luat mai mult de un minut să…dispară pur şi simplu, fără să lase în urma lor nici cenuşa.

Alice a sărit la gâtul lui să-l îmbrăţişeze în timp ce Carlisle se apropia surâzător de el cu mâna întinsă. Lupii s-au destins şi au început să se îndepărteze, sub privirea curioasă şi analitică a Angelei.

Leah, foarte îndrăzneaţă, s-a apropiat de stanele de piatră care ne priveau de la o distanţă de nici 5 metri.

-Nu le-ai luat văzul? a întrebat Edward, pe un ton din care reieşea că abia a realizat.

-Nu, a răspuns Charlie nonşalant. Am vrut să îşi privească moartea cu ochii, a continuat ameninţător spre Volturii pietrificaţi.

Erau în jur de treizeci, cu tot cu cei doi conducători rămaşi. Chiar erau siguri pe victorie dacă au venit în număr aşa de mic…

Atunci am observat ca ochii lui Aro s-au mişcat, ca şi cum ş-i i-ar fi dat peste cap. Privirile lui Caius erau pumnale vii.

-Ups! s-a auzit Alice. Mă scuzi Aro că nu v-am spus…Marcus a plecat la noi acasă pentru că Reneesme şi-a exercitat pe el puterea de atracţie, la cererea lui Didyme.

Edward zâmbea arogant arătând că ştia despre ce e vorba, în timp ce inima mea era înecată într-un val de mândrie maternă. Îmi venea să strig în gura mare că fiica mea era cea care a reuşit performanţa. Doar că nu mă ajuta vocea deloc.

-Sunt sigur că toţi de aici ştiu că e fiica noastră cea care a reuşit, mi-a şoptit Edward chicotind.

Charlie şi-a întors faţa zâmbitoare spre mine şi apoi totul s-a petrecut în câteva secunde.

Toate stanele de piatră şi-au revenit la viaţă. Aro şi Caius au luat-o prin surprindere pe Leah şi au sfâşiat-o în mai puţin de două secunde, lăsând la picioarele lor stropite cu sânge doar smocuri de blană, muşchi sfâşiaţi şi oase zdrobite.

Seth a spart liniştea muntelui cu un urlet dureros de sfâşietor.

Jasper, care ajunse în apropierea lor, a terminat repede cu Renata, lăsându-i fără scut.

Lupii au sărit pe ceilalţi Volturi, la fel şi Jasper, Alice, Esme şi Carlisle. Edward s-a poziţionat într-o parte pentru a mă putea proteja mai bine iar Angela şi Ben au fugit în spatele lui Edward.

Jasper făcea ravagii în timp ce încerca să o ţină pe Alice cât de cât la distanţă.

Aro, cu spatele păzit de Caius, s-a întors spre Alec. În larma creată de luptă, vocea lui Aro s-a auzit destul de clar încât să ne panicheze.

-Alec, imo-

Porunca i-a fost retezată de un sunet de exclamare pe care l-a scos în timp ce se ridica de la sol. Angela chicotea în timp ce îl ţ

ţintuia cu privirea de după un umăr al lui Edward. În spatele meu, Ben s-a ridicat repede în picioare, privind aceeaşi persoană.

Dintr-o dată, Aro a fost cuprins de flăcări uriaşe. Ţipa în timp ce era mistuit de flăcări, şi se zvârcolea în aer în timp ce ardea de viu.

Mirosul înţepător de dulce străbătea văzduhul.

Capul lui Alec a fost retezat de Sam înainte de a-şi da seama care era porunca ce i-a fost adresată.

Jane, care tocmai îl ţintuise la pământ pe Carlisle, şi-a ridicat privirea mirată spre Aro şi urmărea spectacolul cu gura căscată şi expresia terifiată.

Jacob a luat-o prin surprindere pe la spate şi a terminat cu ea mai repede decat ai zice „durere”

Lupii aveau o strategie curioasă. Doi câte doi se aruncau asupra duşmanilor, terminând cu ei mai repede şi evitând riscul de a fi răniţi. Un alt vampir se întorcea spre victimă cu intenţia de a o ajuta şi astfel cădeau în capcana celor doi lupi.

Am întors privirea într-o parte, nedorind sa văd scenele dureroase. Era suficient să le aud. Simţeam o mare uşurare, acum că ştiam că nu mai suntem ameninţaţi de nimic. Totul va fi bine…

Toţi îl priveau socaţi pe Aro lipsit de demnitatea lui regală în timp ce ardea şi urla, fiind astfel victime uşoare pentru haită.

Desprinzându-se din şoc, o femeie şi-a dat seama de prezenţa noastră, a celor care stăteau deoparte, şi s-a îndreptat spre noi în viteză, având pe faţă clar înscrisă intenţia de a termina cu noi. În lipsă de timp şi idei, Edward a fluierat puternic, ceva ce nu ar fi făcut niciodată, şi a atras atenţia a trei dintre lupii noi, care au venit să ne sară în ajutor.

Femeia a reuşit să ajungă la noi, însă sub formă de bucăţele. Mi-am întors faţa strâmbând din nas şi Edward, chicotind, a adunat toate bucăţelele apoi le-a folosit pe post de proiectile cu care lovea duşmanii. Atenţia lor era îndreptată spre noi şi astfel lupii terminau cu ei mai uşor.

Focul alimentat de corpul lui Aro, se stingea încet încet, la fel şi ţipetele ascuţite. Nici măcar cenuşa nu a rămas în urma lui.

Angela l-a îmbrăţişat strâns pe Ben.

-Îţi dai seama că ai reuşit să răzbuni întreaga specie, lucru la care nu mai spera niciun vrăjitor?

-Ar fi trebuit rupt în bucăţele înainte să fie ars ca să nu îşi mai poata reveni, a încercat Edward, încercând să nu fie copleşit de bucurie.

-Nu îţi face griji, l-a liniştit Angela. Nu a mai rămas niciun firicel din el, nu ar avea cum să se recompună.

La ce razbunare se referea?

-Vorbim acasă, m-a asigurat Edward zâmbind.

Aprobând din cap, am observat că pe câmpul de luptă am rămas doar familia mea şi haita…plus Ben şi Angela a căror miros amărui îmi aducea aminte de ceva îndepărtat, ceva ce îmi plăcea cândva.

Alice bătea din palme sărind peste tot şi cântând „am scăpat de ei” şi „i-am învins” în toate tonalităţile.

Seth dădea târcoale rămăşiţelor surorii lui şi tremura vizibil, chiar şi în forma de lup. Nici nu vroiam să îmi închipui durerea lui…

Embry căuta ceva printre rămăşiţele luptei, probabil urechea care îi lipsea, pe când Paul, care stătea în şezut cum ar sta şi în forma umană, se străduia, ajutat de Sam, să îşi pună la loc o labă din faţă şi să o ţină acolo până se leagă de corp.

Jasper adunase toate resturile foştilor conducători ai lumii vampirilor în trei mari grămezi şi acum începea să le dea foc cu o brichetă veche.

-O nu, a scăpat Angela un sunet îngrozit.

Ben a început să tremure lângă mine.

În aceeaşi secundă, Edward a început să mârâie. Am încercat să mă ridic pe picioarele mele pentru a vedea mai bine pădurea spre care priveau acum toţi dar am reuşit să ajung doar pe genunchi înainte să mă oprească Edward. Oricum stăteam mai bine aşa, mai ales că aveam susţinerea lui.

Dintre copacii dezgoliţi s-au arătat doi bărbaţi bătrâni cu bărbile lungi şi îmbrăcaţi în robe de postav negru, care încadrau o femeie grăsuţă, mică de statură, cu părul aproape alb, îmbrăcată obişnuit.

Toţi trei se apropiau cu aceeaşi viteză dar parca pluteau la doi centimetri de pământ, nu păşeau. Le-au luat un minut să ajunga în dreptul lui Ben şi al Angelei care tremurau din ce în ce mai tare.

-Ce căutaţi aici? a întrebat aspru bărbatul mai înalt.

M-am uitat oblic la el aruncându-i o privire nu tocmai prietenoasă. Cum să îi ia la rost când tocmai au ajutat la salvarea omenirii?

Angela a încercat să bâlbâie un răspuns dar mai mult de câteva semivocale nu a reuşit să îngaime.

Lupii şi restul familiei au început să facă cerc în jurul locului unde se petrecea scena.

Bărbatul celălalt, care între timp a privit în jur, i-a facut semn să tacă.

-Ce căutaţi aici dacă noi v-am interzis să vă mai apropiaţi de specia blestemată? s-a răstit femeia. Cum aţi scăpat? Cine v-a ajutat să evadaţi? Aţi avut legătura cu masacrul acesta? Stiţi ce probleme am putea avea cu Aro dacă-

Rostind ultima întrebare, a ridicat palma spre Angela însă în următoarea secundă Carlisle era lângă baba colţuroasă, oprind-o.

-Aro este mort, a anunţat-o el liniştit, în aceeaşi secundă în care al doilea bărbat i-a făcut şi ei semn să tacă.

-Mort? şi-au exclamat cei trei uimirea la unison, făcând ochii mari.

-Cum?

-Când?

-Cine a reuşi-

Carlisle a ridicat o mână vrând să înceapă să vorbească, dar Edward l-a oprit tuşind pentru a atrage atenţia.

S-a ridicat în picioare şi m-a ridicat şi pe mine lângă el, susţinându-mi toată greutatea, pentru că eu nu mă puteam ţine pe picioare.

-Mă scuzaţi doamnă, dacă îmi permit să vă reproşez ceva, s-a adresat el babei într-un mod voit măgulitor. Dar am impresia că gresiţi, cei doi nu au făcut niciun rău, ba dimpotrivă m-a ajutat pe mine şi pe familia mea să scăpăm de moartea ce ne-o pregăteau Volturii. Lăsând amănuntele deoparte, cred că ar trebui să îi felicitaţi şi să le permiteţi să folosească acele puteri la care le-aţi interzis accesul, a încheiat Edward pe acelaşi ton convingător.

Faţa femeii a trecut de la surpriză la aprobare şi a sărit să îi îmbrăţişeze pe Ben şi pe Angela, felicitându-i şi cerându-şi scuze. În spatele ei, cei doi bărbaţi s-au privit scurt cu zâmbete largi.

Carlisle l-a bătut pe umăr pe Edward.

-Sunt mândru de tine fiule, nici măcar eu nu puteam să aplanez situaţia mai repede.

Edward a zâmbit sărutându-mi fruntea.

Femeia s-a întors după ce i-a lăsat fără aer pe cei doi mici vrăjitori. Lacrimi curgeau şiroaie pe obrajii ei zbârciţi.

-Stiţi, a încercat ea să explice printre hohotele ce îi inundau pieptul, Fiecare vrăjitor trebuie să depună jurământul că nu se mai apropie de vreun vampir de când Aro a omorât-o pe sora mea, Fenie-

Ţipătul sfâşietor al lui Seth care i-a curmat cuvintele m-a făcut să tresar. Mă durea şi pe mine durerea lui, chiar dacă Leah nu m-a privit niciodată cu ochi buni…

Carlisle a plecat capul iar Jasper şi-a strâns pumnii, încercând probabil să nu se lase copleşit de sentimentele lui. Esme şi-a reprimat suspinele seci şi a pornit spre lupul nisipiu pentru a-l consola…

Bătrâna vrăjitoare l-a privit cu milă.

-Măcar ai fost răzbunat repede băiete…eu am aşteptat secole întregi, a încheiat ea oftând în timp ce îl îmbrăţişa pe Ben încă o dată.

Atât Angela cât şi Ben se priveau unul pe altul cu feţe bucuroase.

Cei doi bărbaţi au rămas tăcuţi, însă se uitau apreciativ când la ei doi, când la câmpul de luptă din dreapta lor.

Fumul înecăcios de dulce se ridica greoi către norii posomorâţi.

37 comentarii »

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

  1. cand postezi urmatorul capitol?

  2. cand ai sa mai postezi_ am citti blogul tau intr-un week-end intreg , nicic comentarii nu am mai postat numai sa vad ce se intampla in episodul urmator… te rog, posteaza urmatorul capitol….

  3. hey ai un fic superb…dar il mai continui ?ar fi pacat sa renunti

  4. bafta la bac cezi… iti tin pumnii ;)…. sa ne spui c ai facut >:D<

  5. mai continui ficul?

    • no bine da chiar va asteptati sa va spun la fiecare in parte „DA OAMENILOR CONTINUI FICUL”?
      nu era de ajuns sa fi scris la o singura persoana?
      am bac in sase saptamani si pentru moment nu imi sta mintea la ficuri, da asta nu inseamna ca renunt la el

  6. ceziiii.. ne-ai uitat? 😦

    • hei
      nu va panicati
      nu renunt
      am mai spus si mai spun: asta nu ramane in aer [ca multe altele :-w]
      doar ca…va trebui sa mai asteptati pana dupa bac [care imi ia mult din timpul liber ca am de invatat.] plus ca au intrat in viata mea persoane noi care ma tin foarte ocupata…si deci cand trece bacu’ nu promit sa postez tot asa des k inainte
      da o sa fie bine
      o sa va placa
      aaaaa pana nu uit
      imi cer cinshpe trilioane de scuze pentru toata asteptare…sper sa merite 🙂

  7. mai continui ficu

  8. Craciun Fericit Cezyyyyyy :x!!

    • multumesc >:D:D<
      iti doresc la fel 😉

      • ms >:D< … hey si knd vine urmatorul :-w ?

  9. FELICITARI si bafta in continuare >:D<

  10. am citit de muuult continuarea dar am uitat de comm :d.. scuati va rog X_x..

    oricum.. esti geniala.. nu imi imaginam k o sa fie asa.. m-ai surprins intr-un mod lacut.. 🙂 si scrii ffff frm si esti GENIALA >:d:D<

  11. Ei, la asta nu ma asteptam. Eu chiar CREDEAM ca Angela si Ben sunt de partea Volturrilor.
    Cel mai mult mi-a placut cum a murit Aro. Sadica, stiu, dar ador partea aia. 😡 :))
    Cred ca am recitit partea cu Leah de vreo 3 ori. de ce a murit? :((
    Dap, cele care va ramane cu sechele va fi fratele ei Seth.. si Bella..?! desi sper ca Bella nu. oare e asa deoarece va mai avea un bebe? desi nu cred…
    Hmm… Marcus va fi iar bun.. presimt. Dar faza cu Renesmee a fost super. am inceput sa rad. :))

    Extraordinar capitol. 😡

    • asta era si ideea cu Angela si Ben:)):)):))sa va fac sa credeti ca sunt rai>:)
      Leah?a murit pentru ca…nici eu nu stiu de ce:))in mare parte pentru ca trebuia sa moara cineva:))si apoi…ea singura considera ca viata ei era fara rost pentru ca e o „fundatura genetica”, cum a spus chiar ea.m-am hotarat sa o scap de chinul asta:))
      Bella e asa pentru ca…am dat un indiciu pe acolo pe undeva.s-a fortat prea mult sa mentina scutul, si cand acesta a fost distrus, toata energia ei i-a fost atrasa de vampirul care avea talentul de a devasta abilitatile defensive:))

  12. super
    super
    si iar super
    cand nextu?

  13. chiar ai talent :d foarte frumos..din ce in ce mai mult suspans…poate ne dai si o data cand o sa apara urmatorul ? 🙂 greu cu rabdarea asta :))

    • imi spui mie de rabdare, care is cea mai nerabdatoare persoana din lume:)):)):))
      o data concreta nu am, dar stiu ceva: ca o sa ma straduiesc sa fie cat mai apropiata data aia.
      nu mai am de scris mult 🙂

  14. :-w deci am intrat de 5 ori pe zi sa vad partea a 2-a .. unde e? :((

    • la mine in calc.
      e inca in constructie:))

  15. cred tre sa intreb knd apare urmatoarea parte :D…
    deci te spanzur, esti o rea.. cat ma faci u sa ast sa vad c va avea rose :((…
    😀 da am si eu o problm stiu 😀

    • nu te mai stresa atata:))
      is 99,9% sigura ca stii ce va avea Rose 🙂

      • pe bune?????????? \:d/ :)))

  16. a aparut… deci a aparut :x… deci topai de fericire… 😡 … mi-ai facut seara mai frm >:D:D<

    • dc nu mi-a postat tot commu? :-w
      deci ziceam k ficul e genial k tn.. si capitolul.. si k il ador 😡
      nu ma ast sa apara vreun piotr.. da ma bucur k a aparut e mai interesant asa .. le faci munca mai grea cullenilor :d
      abia ast sa vad c se intampla :x.. chiar knd urmatorul?..
      succes >:D<

  17. abia astept partea a doua din capitol…chiar a meritat sa asteptam atat…ma bucur ca nu ne-ai uitat…si pacat ca aro o sa ramana cu capul pe umeri…succes la scris in continuare…:*

    • nu am zis ca aro va ramane cu capul pe umeri 😀
      am zis doar ca nu va fi rupt….este o diferenta acolo mica mica si subtila:))

  18. Oh, Doamne! Cum? Adica, cuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuum?!!!
    Deci, sunt terminati? Nu cred asta. Dar Charlie cum de nu a putut sa-i impietreasca? Adica, pe Alec da, dar restul nu. Sa fie de vina scutul Bellei, sau acel vampir neasteptat?
    Si nu cred ca e vreo putere de vampir faza cu cordoanele si restul. Vrajitorie.. 😕 Au Angela si Ben de-a face cu asta?!
    Sau, din contra, vor aparea din nou, sa-i ajute pe vampirii buni? Dupa cum am spus, comportamentul lor era prea de banuit. Erau agitati.. hm.. nu am mai auzit nimic de ei de ceva timp.
    Poate ca vin sa-i ajute…
    Totusi, mi-ai raspuns la capitolul anterior la comentariul. Ai spus ‘perioada’, pentru ca folosind alt termen ai fi dezvaluit prea multe. Ok, deci ar fi posibile cuvintele ce nu le puteai folosi ca.. urmari, pagube, dezastre, infrangere, si multe altele. nu stiu de ce, dar prevad un sfarsit tragic pentru dragii nostri vampiri buni.. 😐
    sau, din contra.. vor castiga, dar vor fi ucisi si vampiri buni. sau rose pierde copilul..habar n-am. unde e totul bine, e si ceva rau. niciodata nu exista bine fara vreun pic de rau…
    sau totul va fi perfect, fericiti.. perioada de glorie. desi nu cred.
    oricum, superba prima parte. frumos scris, mult descris, actiune palpitanta, o parte din capitol super! 😡

    • pai Charlie nu poate impietri pe cineva decat uitandu-se urat la el si nu putea sa se uite chiar la toti deodata…in plus planul lor de acasa era ca va fura puterea lui alec si gata lupta 😀 . nu se asteptau la complicatii de aceea nu au niciun plan B
      in legatura cu Angela si Ben 😀 am spus foarte clar, raspunzand la un comm de la capitolul anterior, ca vor aparea in cap. 20. si vor aparea 🙂
      in legatura cu pagubele, dezastrele si toate alea:)) intr-adevar, la un inceput aveam de gand sa omor populatie din tabara noastra 😀 acum mi-am schimbat putin gandul 🙂 desigur ca nu toti vor scapa cu viata, iar unii din cei care vor scapa cu viata vor avea ceva „sechele” periodice sau permanente 😀
      „oricum, superba prima parte. frumos scris, mult descris, actiune palpitanta, o parte din capitol super!”->imi pare bine ca a meritat sa ma chinui atata pe partea asta din actiune 🙂

      • uitasem sa zic 🙂
        Piotr, si puterea lui de a neutraliza orice mijloc defensiv vampiresc, nu are nicio legatura cu vrajitorii 🙂 .este pur si simplu un vampir racolat de Volturi

  19. e super fain si imi place la nebunie
    stai linistita ca nu ne vei pierde,noi tot cititorii ficului tau suntem dar near incanta daca ai posta mai repede

  20. Superb capitol mult asteptat !!! Obosisem asteptandu-l!
    Mi-a placut partea k jurnalistul ..spre ca oamenii vor afla cine sunt cu adevarat cei buni !!!! Sper sa scape si sa ii extermi pe Voltorii inafara de Marcus el pare bun …ar fi placut sa se intalneasca cu Didyme si chiar el sa ii rupa capul lui Aro !!!!! :))
    Astept cu nerabdare urmatorul capitol !!! si nu uita ca sunt persoane care iti urmaresc fanficul si asteapta sa il termini !!! si sunt multi chiar dk nu dau tot timpul commuri sa iti spuna cat le pasa ( eu insami fac acest lucru l aunele fanficuri chiar daca le ador…sa-mi fie rusine!)
    astept cu nerabdare urm. cap. si sper sa fie curand please!!
    Multi pupici si spor in continuare!!!! XOXO

    • Imi pare rau sa te dezamagesc dar capul lui Aro nu va fi rupt[ooooooops asta nu trebuia s-o spun]
      O sa ti se inmulteasca nerabdarea cu care astepti urmatorul capitol 😀 pt ca, inainte sa existe un capitol urmator, va trebui sa il termin pe asta:)) [din cate se poate vedea aici am postat doar prima parte 🙂 ]
      Imi pare ca bine sa aflu ca inca nu mi-am pierdut chiar toate cititoarele in atata timp in care nu am mai postat decat scuze:))

  21. PRIMA!!!!!!!!!! Yuppppy!!!!!!!!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.
Entries și comentarii feeds.

%d blogeri au apreciat asta: