Capitolul 8: Impulsivitate

Încă în bratele lui, mă uitam în direcţia în care a dispărut Didyme. Atâtea şanse, copiii…Esme…toate mi se învarteau în cap. M-am întors brusc să mă uit la Edward, să îl întreb la ce se gândea ea când a plecat şi din impuls, mi-am schimbat scutul fără să îmi dau seama pe loc.

-La ce se gândea? De ce a plecat aşa?

„E foarte impulsivăgândi el înainte să înceapă să îmi spună şi cu voce tare, însă se opri după prima literă şi se încrunta la mine.

-Ce a fost asta? întreba el nedumerit, dar şi cumva nemulţumit.

-Ce a fost ce? Am intrebat eu încruntându-ma la rândul meu din cauza că nu inţelegeam la ce se referă dar şi pentru că mă străduiam să fac scutul să revină la normal înainte să îşi dea seama Edward de ceva. Vroiam totuşi să rămână o surpriză pentru el, o surpriză pe care să i-o fac în alte circumstanţe.

-Chestia de mai înainte, îmi răspunse el la întrebare. Înainte să deschid gura să îţi răspund, m-am auzit răzpunzând. Adică vocea mea spunea în capul tău răspunsul înainte ca eu să îl rostesc, se încruntă el şi mai încurcat. Era ca şi cum îmi citeai mintea când mă gândeam ce să îţi răspund iar eu îţi citeam mintea în timp ce tu îmi citeai gîandurile şi…

Deşi eram destul de suparată că din cauza neatenţiei mele am stricat surpriza, am început să râd în hohote, neputându-mă opri, auzind explicaţia lui destul de încurcată. Mi-am dat seama că a nimerit din prima deşi încă nu ştia despre ce e vorba.

-Ce am spus aşa de amuzant?

-Adevărul, am răspuns intenţionat enigmatică. Dacă tot am stricat surpriza, măcar să mă joc puţintel cu el.

-Ce adevăr Bella? Pe ce limbă vorbeşti?

„Pe limba mea, a noastrăam gândit eu inocentul răspuns cu partea gresită de creier, uitându-mă ţintă la el.

Poate că totuşi nu stricasem supriza chiar aşa; rămase cu gura căscată la propriu şi cu ochii holbaţi la gura mea care nu se mişcase chiar dacă nu erau tocmai circumstanţele în care vroiam sa îi arăt.

-Cum ai putut vorbi fără să îţi deschizi gura? Chiar dacă ai fi folosit viteza nu aveam cum să nu îţi văd buzele miscându-se când ai vorbit, reuşi el să articuleze într-un târziu (adică după 5 secunde).

-Îţi voi răspunde printr-o altă întrebare, am făcut eu pe şmechera, ţinându-l în suspans în continuare. Îţi aminteşti că mi-ai spus odată că abilităţile vampirilor se perfectionează pe măsura ce trece timpul? Eu uitasem chestia asta, am continuat după ce am tras dramatic aer în piept. Dar mi-am amintit ieri dimineaţă când eram la spital şi am descoperit o nouă trăsătura a scutului meu.

-Ce trăsătura? Mă întrerupse el în timp ce se apleca spre mine, sorbind informaţia.

-E vorba de scutul meu mental care te împiedica să îmi citeşti gândurile. Se schimbă, adică se transformă. Îşi schimbă forma şi pot citi gândurile cuiva dacă mă uit ţintă la el, pot să îi vorbesc „mental”, adică doar gândind ce vreau să îi spun, tot uitându-mă ţintă la el şi cred că pot impune cuiva să gândească ce vreau eu dar de asta nu sunt sigură pentru că e un nivel la care încă nu am avut forţa să ajung.

-Nu pot să cred, tipă el surprins, strângându-mă puternic în braţe. Mi-ai furat abilitatea, se plânse el glumind. Hoaţă mică, mă prinse el de bărbie scuturând-o în joacă.

În aceeaşi secundă se auzi un vâjâit slab, un miros străin şi totuşi familiar de acum se acutiza din ce în ce iar figura lui Didyme apăru exact în locul din care a dispărut acum două minute, luând aceeaşi poziţie.

Îmi pare rău că am reacţionat aşa…a fost stupid din partea mea dar a fost un şoc sa aflu că Marcus al meu trăieşte. Credeam că l-a omorât şi pe el.Mi se părea logic să îţi dai seama că nu mai ştiu nimic despre el mai ales că v-am spus că m-am ferit de vampiri de când am revenit pe continent” am auzit eu explicaţia gândită înainte de a fi rostită.

-Nu e nevoie să spui şi cu voce tare, am auzit explicaţia iar scuzele sunt acceptate, i-am spus eu zâmbindu-i cu afecţiune. S-a purtat impulsiv dar era totuşi o fiinţă despărţită de persoana iubită pentru cine ştie câte mii de ani.

-Ştiu că nu e nevoie, replică ea fără urmă de superioritate în voce. V-am auzit conversaţia în timp ce mă apropiam.

-Şi acum ce e de făcut? întrebă Edward, uitându-se când la una cand la alta.

-Cum adică? L-am întrebat eu nedumerită.

-Păi nu o putem lăsa pe Didyme aici, nu după ce îi ştim povestea. Ai vrea să vii cu noi, să faci parte din clanul lui Carlisle? Se adresă el obiectului dilemei noastre, care încă nu îşi schimbase poziţia.

-Suntem toţi vegetarieni, o asigură el când văzu ca ea nu raspunde.

-Cum adică vegetarieni? întrebă ea contrariată.

-Adică ne hrănim ca şi tine, cu animale în loc de fiinţe umane, i-am raspuns eu în timp ce Edward tasta deja numărul lui Carlisle.

Eram sigură ca el va fi de acord să o aducem pe Didyme cu noi aşa că eu am început să ii prezint familia noastră, ajutându-mă de noul meu talent pentru a-i arăta amintiri cu imaginile fiecăruia şi spunându-i câte ceva despre fiecare.

-Vii cu noi nu-i aşa? Se apropie Edward exact în clipa în care eu am terminat. Carlisle a auzit foarte puţine lucruri despre tine şi ar vrea sa te cunoască mai bine.

Didyme incuviinţă dând din cap.

-O să sun la hotel să fac rost de încă o camera. Sun-o pe Alice să rezolve cu un designer să o imbrăcăm pe Didyme aici. Nu poate ieşi aşa din pădure.

-Adică cum aşa? Se miră ea, cu tonul puţin rebel.

-Ai atrage atenţia îmbrăcata aşa, o calmă Edward.

Înăbuşindu-mi râsul provocat de imaginea mentală a lui Didyme oprind traficul cu îmbrăcămintea pe care o purta, am scos telefonul.

Nu a apucat sa sune nici măcar odata.

-Am rezolvat deja, răspunse cea mai buna prietenă a mea pe un ton supărat. Rămâneţi unde sunteţi doar ascundeţi-o pe Didyme. Vine designerul la voi cu haine cu tot. Nu vă îngrijoraţi pentru explicaţii i-am spus tot ce era nevoie. Şi acum: mie de ce nu mi-ai spus despre ce poţi face acum? Dacă nu eram eu aia cu viziunile? Ţipă ea în difuzor, şi nu era supărată doar că nu i-am spus despre descoperirea mea însă nu imi puteam da seama ce ar putea fi celălalt lucru.

Anunțuri

7 comentarii »

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

  1. hai ca faza de la sfarsit chiar a fost tare .mi-a placut .superb

  2. vreau si eu sa fiu un fel de alice :)) sau sa citesc ganduri k bella 😀 :)) iar visez 😀 …. capitolul la fel k si celelalte .. suuuuper

  3. super:X

  4. Tare de tot partea cu Alice si cu designerul :)))super din nou :*pupici Aleee

  5. super…de unde esti? mi-ar placea sa vorbim pe mess, imi poti raspunde la comm, iar apoi iti voi de id meu, sigur daca vrei. 🙂

    • din cluj-napoca
      cezy_deeutza_92 id meu:P

  6. foarte fruos
    id meu ese:gheorghita_diana2002


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.
Entries și comentarii feeds.

%d blogeri au apreciat asta: