Prefaţă

Tu ţi-ai strecurat cântecul în mine
Într-o dup-amiază, când
Fereastra sufletului zăvorâtă bine
Se deschisese-n vânt,
Fără să ştiu că te aud cântând.

De ce-ai cântat? De ce te-am auzit?
Tu te-ai dumicat cu mine vaporos –
Nedespărţit – în bolţi.
Tu veneai de sus, eu veneam de jos.
Tu soseai din vieţi, eu veneam din morţi.

***

Stăpâne.

-De ce ai intrat nechemat Demetri? îl intrebă Aro liniştit, dar cu o urmă de nerăbdare în voce, pe vampirul masiv îngenunchiat şi aplecat în faţa lui.

-O veste rea pe care trebuia neapărat să o dau când nu este Marcus de faţa.

Caius îşi îndreptă şi el atenţia spre făptura care încă stătea în genunchi în mijlocul sălii tronului.

-Ridică-te.

Demetri se ridică şi întinse mâna.

Încă nu. Spune cu voce tare. Şi Caius e stăpânul tău şi trebuie să ştie.

Pelerina neagră îşi retrase mâna şi începu să vorbească lent:

-Am dat de urma minţii lui Didyme.

-A cui? ţipă Aro ca din gură de şarpe.

-Eu ştiam că ai omorât-o, se adresă Caius lui Aro cu o voce plină de venin.

-Păi am omorât-o, îi răspunse Aro.

-Se pare ca nu. Trăieste cu familia lui Carlisle, se băgă Demetri în discuţie, ceva ce nu i s-ar fi permis de obicei.

-Ceee? ţipă Aro din nou, cel care niciodată nu reacţionase aşa violent.

-Clanul din munţii Olympic va plăti cu vârf şi îndesat dacă chiar au adăpostit-o pe trădătoarea aceea, murmură Caius scrâşnind din dinţi, şi pentru toate celelalte.

O raza roşie a apusului sângeriu pătrunse prin sticla îngustă a ferestrei şi căzu pieziş spre faţa plină de ură în momentul acela a lui Aro care se întorcea să-i răspundă lui Caius, făcându-l să strălucească în toate culorile.

Aro se răzgândi şi se întoarse din nou spre Demetri care începuse să spună ceva.

-Clanul lui Carlisle nu mai locuieşte în Forks.

Aro se îndreptă spre el, întinzându-şi mâna şi privindu-l pe Caius în acelaşi timp:

-Carlisle a fost candva fratele nostru. Dar a demonstrat că nu merită această onoare. El şi familia lui va fi pedepsită.

Lui Caius îi scăpă un hohot răutăcios, în timp ce norii întunecaţi dinspre răsărit sloboziră un tunet răsunător.

Ecoul lui se auzi iar şi iar, amestecându-se cu ecoul râsului plin de ură a lui Caius.

Natura îşi dezlănţui furtuna, prevestind răul.

Anunțuri

8 comentarii »

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

  1. Intresant,ma apuc de capitolul 1.

  2. hei, hei, hei!
    ai primit un cadou de la mine! :>

  3. so… mai facut foarte curioasa sa stii , tare capitolul, chiar este interesanta ideea , sper sa pot sa citesc si celelalte capitole pana plec daca nu maine , apropo treci si pe la mine

  4. suna interesant… ma apuc de urmatorul cap 🙂

  5. Wow adica scrii wow. Ma asteptam sincer acum:)) la ceva plictisitor inca o pov stupida:”> despre clanu’asta Volturii. Dar tu..vao deci esti incredibila! Cum descrii deja totu’! Trec la primul cap:X Sunt surpinsa.Ceea ce nu se intampla des. Pupici. Alexa/

    • imi pare bine ca te-am surprins…sper sa te surprinda si restul;))

  6. Suna promitator :),ma apuc de cap 1…succes in continuare :*

  7. interesant fic 🙂


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.
Entries și comentarii feeds.

%d blogeri au apreciat asta: