Capitolul 18: Încălcând regula de aur

-18 decembrie. Si încă nu am născut…se îngrijora Rosalie.
Din 2 decembrie, de când Caius ne-a chemat să ne vorbească, niciunul nu s-a mai întors la şcoală. Bucuria lui Jake. Charlie şi Carlisle anunţaseră la şcoală că suntem în Europa…
Acum ne aflam toţi în camera lui Emmett şi Rosalie înafară de Didyme care era la supermarket şi înafară de Jacob şi Nessie care erau undeva prin oraş.
-Dar Rosalie, a încercat Carlisle să o calmeze, nu zice nimeni că trebuia să naşti până acum. Comparaţia cu sarcina Bellei era doar…Vreau să spun că nu e acelaşi lucru. Nimeni nu ştia cum va decurge o astfel de sarcină pentru că eşti prima în această situaţie. Nu o pot monitoriza şi nici nu îi pot prevede sfârşitul, a încheiat el cu un oftat privind în direcţia lui Esme care, cu buzele strânse, deveni brusc interesată de zăpada în curs de topire de afară. Peste umărul ei, am văzut şi eu apăria ce preomina tabloul ferestrei.
-Dar deja am burta prea mare, s-a plâns ea. Şi îmi vreau înapoi pielea albă şi simţurile ascuţite, a oftat lăsându-se obosită pe pernă. Mai ales auzul. Parcă am urechile înfundate.
Edward a chicotit lângă urechea mea dar a fost imposibil pentru ea să audă.
-Vezi? Ţi-am spus eu că e mai bine să aşteptăm, a concluzionat Alice aproape de urechea lui Jasper.
Rosalie nu a auzit-o nici pe asta. Adormise. Soneria telefonului lui Carlisle a făcut-o să tresară în somn dar nu a trezit-o.
-Alo.
-Carlisle.
Am recunoscut prin difuzor vocea lui Charlie.
-Cineva susţine că l-a văzut pe profesorul Keith Dart în Seattle. Am făcut investigaţii şi într-adevar era el. Dar nu ne-am putut apropia de el, nu vorbeşte cu absolut nimeni şi pare să se comporte ca şi cum e urmărit în permanenţă.
Am răsuflat uşurată, la unison cu Edward, Alice şi Jasper.
-Ce bine, aproape a ţipat Carlisle.
Esme s-a uitat urât la noi, dar mai ales la Carlisle, apoi ne-a împins pe toţi pe rând spre uşă.
-Rose are nevoie de odihnă, şi-a motivat ea gestul.
Doar ea a rămas acolo şi Emmett, care avea nevoie serioasă de o vânătoare dar nu vroia să se despartă de Rose. Vroia să fie primul care vede copilul, odată născut.
Ne-am dus în casa lui Carlisle şi ne-am aşezat direct pe covor lângă canapeaua şi fotoliile din living. Toţi eram încordaţi. De două săptămâni, nimeni nu mai era relaxat deşi ne continuam viaţa. Sau existenţa.
-M-am săturat de tot stresul ăsta, s-a plâns Alice. Şi tot nu pot să văd nimic.
Jasper i-a strâns umerii încercând să o încurajeze. Fiind el însuşi încordat, nu ne putea relaxa pe niciunul.
-Toţi suntem aşa, a replicat Edward cu vocea dură şi maxilarul încordat.
Eu urmăream liniile de mici crăpături ale parchetului care ieşeau de sub covor şi se uneau şi despărţeau într-o complicată reţea de şanţuri. Lemnul şi textura lui pot fi destul de interesante atunci când nu ai nicio replică pentru că orice ai spune nu ar ajuta cu nimic.
-Şi Didyme este foarte neliniştită, a continuat ea. Ieri chiar a scăpat o farfurie cu mâncare. Şi unde s-au mai pomenit vampiri neîndemânatici?
Şi-a aruncat brusc piciorul în faţă dărâmând măsuţa şi vaza cu flori de pe ea. Apa se prelingea pe covor apoi pe parchet, inundând şănţuleţele de lemn care m-au ţinut ocupată.
-Lui Esme nu o sa îi placă, a mimat Jasper cu buzele.
Dacă situaţia în care ne aflam ar fi fost alta, ar fi spus acele cuvinte chicotind.
-Oricum erau flori de seră, a mimat Edward înapoi. Aproape că nu au miros.
Alice s-a strâmbat la el.
-De seră sau nu, cu miros sau fără, florile sunt foarte frumoase şi ne înseninează întotdeauna viaţa, a zis ea cu voce tare strâmbându-se la Edward ca un copil.
-Cum să îţi însenineze viaţa ceva ce se uscă în trei zile? i-a răspuns Edward la strâmbătură.
Mi-am dat seama că încearcă să destindă atmosfera, să ne facă să uităm de Volturi şi de ameninţarea ce plana deasupra noastră. Deşi încercam să petrecem cât mai mult timp în spaţiu public pentru ca ei să nu poată face nimic, nu puteam ieşi din casă decât dimineaţa şi la amiază în timpul cursurilor de la şcoală; după-masa sau seara era foarte probabil să fim văzuţi de cineva de la şcoală şi toată lumea ştia că suntem undeva în partea cealaltă de lume holbându-ne la Turnul Eiffel sau împiedicându-ne de vreun bolovan vechi prin catacombele Romei.
„Cearta” pe tema florilor a continuat mai bine de o jumătate de oră între Edward şi Alice în timp ce eu şi Jasper ne uitam când la unul, când la altul. Ba chiar am reuşit să uităm grijile şi să chicotim atunci când Alice a exagerat afirmând că fără flori nu ar exista nici nunţi. Şi imediat au sărit la nunţi. Şi de la nunţi au sărit la nunta mea şi a lui Edward. Şi apoi la invitaţi. Făceau un concurs de genul: „cine îşi aminteşte cel mai repede toate detaliile vestimentare pentru cât mai mulţi invitaţi”. Jasper a intrat şi el în joc în timp ce eu îi priveam curioasă. Pentru că toată atenţia mea se concentra asupra lui Edward, habar nu mai aveam cu ce era Alice îmbrăcată, darămite restul invitaţilor.
Apoi încordarea a trebuit să se strecoare şi în mica discuţie nepătată de norii prezentului când mi-am dat seama că ei ocolesc trei invitaţi: preotul, fiica lui, Angela, şi iubitul ei, Ben.
Deveneam din ce în ce mai neliniştită în timp ce ei strigau tot mai tare pentru a fi auziţi peste vocile celorlalţi pentru a-şi asuma amintirea.
Edward m-a privit cu sprâncenele ridicate într-o pauză de la joc în care Jasper şi Alice se certau, fiecare susţinând că şi-a amintit primul ce culoare aveau ochii unuia dintre fotografi, deşi nu observaseră că vorbeau despre fotografi diferiţi.
„S-a întâmplat ceva?”
„Nu chiar”
„Nu CHIAR?”
a întrebat el accentuând mental ultimul cuvânt.
Mi-am dat ochii peste cap.
-Angela şi Ben, nu-i aşa? m-a întrebat Alice abandonând discuţia cu Jasper când a observat schimbul tăcut dintre mine şi Edward.
Am strâns buzele. Angela şi Ben au dispărut fără urmă după acea zi în care am fost ameninţaţi de Caius. Lucrurile din casa lor erau nemişcate, până şi maşina din garaj. Doar ei lipseau. Poliţia din Olympia şi nu numai, a început o anchetă detaliată însă după două săptămâni nu a apărut nici măcar o urmă de indiciu care să ne poate duce la ei, sau măcar să ne spună ce li s-a întâmplat. Nu ştiam nimic despre lumea vrăjitorilor pentru că ei evitau subiectul chiar şi în gând, şi cea mai rea bănuiala a mea era că în ea se dau bătălii între tabere iar Angela şi Ben au fost anihilaţi… Alice nu îi putea vedea oricât se concentra iar Edward considera pur şi simplu că au fost spioni de-ai vrăjitorilor în lumea vampirilor. Deşi Jasper era încântat de ipoteză, nu era de acord pentru că simţea emanând de la ei o teamă foarte mare, însă nu teamă de noi. Oricât de mult am întors aceste ipoteze pe o faţă şi pe alta în nopţile din ultimele două săptămâni, sumbra mea bănuiala nu-mi dădea pace şi îmi făcea inima să se strângă ori de câte ori îmi veneau ei în minte.
Alice a oftat şi Edward mi-a înconjurat umerii, strângându-i.
-Se va rezolva, a şoptit Jasper.
Nici măcar el nu se credea. Cel puţin nu acum, când ameninţarea Volturilor plana deasupra noastră ca norii negri pe un cer senin.
În acel moment am recunoscut zgomotul făcut de maşina de poliţie a lui Charlie, apropiindu-se cu viteză. Nu trebuia să fie acasă aşa devreme drept urmare ne-am dat seama că se întâmplă ceva neaşteptat. Ceva rău cel mai probabil. Ştiind că se va îndrepta spre casa din mijloc, ne-am dus şi noi acolo lăsând uşa deschisă în urma noastră. Am ajuns în living deodată cu Esme, Carlisle, Didyme şi tata care, fără niciun cuvânt dar cu o mare grabă, a înşfăcat telecomanda şi a deschis televizorul pe CNN.
Patru perechi de ochi roşii priveau ameninţător camera din spatele unei reporteriţe cu expresia terifiată. I-am recunoscut pe Aro, Felix, Jane şi Demetri.
Am rămas toţi pietrificaţi care pe unde eram în secunda în care am observat scena şi vocea cu accent latin şi plină de teamă a reporteriţei care, în ciuda împrejurărilor şi a expresiei ei, curgea profesional.
…după cum am mai spus şi mai devreme, cei patru susţin că sunt vampiri şi, ca să ne demonstreze, acesta -a îndreptat o mână tremurândă spre Demetri- a îndreptat de unul singur Turnul din Pisa.
Ca o mică demonstraţie, cadrul şi-a scăzut focalizarea, mărind imaginea. În spatele celor patru, se vedea Turnul din Pisa, celebru pentru faptul că a fost construit să stea înclinat. Acum se înălţa spre cer mai drept ca un stâlp.
Lumea nu mai crede demult în astfel de creaturi, însă ochii roşii a celor patru, forţa lor incomesurabilă, viteza luminii cu care se pot mişca şi pielea care mai devreme le-a strălucit în soare
Un mic pătrat a apărut în colţul din dreapta sus al ecranului şi în el se derula în paralel cu reportajul o scurtă filmare care îi prindea pe Aro şi Demetri strălucind în soare.
-ne demonstrează că omul s-a înşelat atunci când a crezut că este fiinţa supremă în univers. Nimeni nu ştie ce se va întâmpla cu noi sau de ce au rămas ascunşi şi şi-au dezvăluit natura doar acum, însă sperăm că ei nu ne vor lăsa în întuneric în legătură cu aceste informaţii.
Spunând acestea, reporteriţa s-a întors într-o parte şi a întins microfonul în spate, însă spre nimeni concret. Aro l-a luat din mâna ei care tremura îngrijorător de tare. Jane a zâmbit privind-o diabolic şi ea s-a chircit, dispărând din cadru.
Am observat cu colţul ochiului pumnul strâns al lui Carlisle şi faţa lui şocată. Toţi eram şocaţi. Edward a spart în mai puţin de o secundă măsuţa înjurând în surdină dar apoi şi-a cerut scuze. Încerca să îşi controleze furia frecându-şi mâinile. Îi vedeam muşchii mici dar încordaţi ai degetelor, reliefaţi prin pielea albă.
Esme privea cu ochii mari ecranul, incapabilă să reacţioneze în vreun fel. Jasper încerca şi el să îşi ţină furia sub control, frecându-şi piciorul de podea. Alice a încercat să îl liniştească dar în mai puţin de două secunde papucul lui Jasper avea talpa roasă. Ne făcea pe toţi să-i simţim furia, enervarea, frustrarea, şocul, dar şi…sentimentele de vinovăţie? Pentru ce s-ar simţi el vinovat? Acum toţi ne simţeam vinovaţi faţă de…familia noastră, fără să ştim motivul.
Nu am apucat să îl întreb, pentru că faţa zâmbitoare şi aparent blândă a lui Aro, dar înfricoşătoare datorită culorii ochilor, a ocupat tot cadrul. Imaginea se mişca supărător în timp ce faţa lui rămânea pe loc, arătând că şi cameramanul tremură. De frică.
Nu trebuie să vă fie frică, a început el cu voce blândă, zâmbind senin. Înainte să continue, a îndreptat mâna parcă spre noi şi a mişcat-o puţin. Imaginea mişcătoare s-a stabilizat. Nu sântem periculoşi pentru voi, umanii. E adevărat, sântem vampiri, dar nu consumăm sânge de om. Ne hrănim cu animale.
Am căscat ochii mai tare, şocată. Aş fi căscat şi urechile dacă aş fi putut, doar ca să mă asigur că aud bine. Dar evident că aud bine…
Cei de care trebuie să vă temeţi şi să vă feriţi sunt cei care au aceleaşi trăsături ca şi noi, doar că au ochii aurii. Ei consumă sângele vostru şi, ca să răspund întrebării domnişoarei
În spatele lui Aro, exact în acel moment, Felix o ţinea în braţe pe reporteriţă mângâindu-i umerii, dar strâmbând puţin din nas.
-am decis să ne dezvăluim identitatea doar acum, când cei cu ochii aurii au hotărât să se hrănească necontrolat iar noi vrem sa îi oprim.
Deci ăsta era planul lui, am gândit furioasă dând cu piciorul în podea. Să ne facă să părem personaje negative în ochii umanilor iar ei să ne distrugă. După aceea să apară ei ca nişte eroi…şi atunci nu ar mai fi contat că şi-au încălcat propria regulă devreme ce viaţa ar fi continuat la fel pentru ei, doar că fără noi. Oare vampirii nomazi ar fi acceptat asta? L-i s-ar supune dacă ei ar reuşi ce şi-au propus? Probabil că da. Parchetul s-a crăpat din cauza loviturii mele cu un zgomot care s-a amestecat cu zgomotul produs de spătarul canapelei pe care un Jasper pe care nu l-am mai văzut niciodată atât de furios l-a rupt în două până la mijloc cu o singură mână. Alice şi Carlisle l-au prins de umeri ţinându-l în loc. Dar nu au reuşit să îl calmeze. Nu ar fi avut cum, devreme ce Jasper avea atât de multe sentimente negative, marcate de furie, încât îi ajungea să ne dea şi nouă destule. Edward şi-a rupt singur degetul mare de la mâna stângă, prelungind zgomotul făcut de podeaua crăpată şi canapeaua ruptă, în timp ce îşi strângea singur mâinile.
Şi l-a poziţionat la loc şi aştepta să se reintegreze în corp înainte să mă îngrijorez iar Aro a continuat înainte ca în cele trei miimi de secundă să mai existe şi alte izbucniri de furie în urma cărora să rămânem probabil fără casă.
Ei se ştiu care sunt, aşa că vă aşteptăm, Cullenilor, pe terenul de pe Rainer unde i-aţi învins pe nou născuţi, exact peste trei zile. Stiţi ce se va întâmpla dacă nu veţi fi acolo.
Normal că ştiam ce se va întâmpla dacă nu vom fi acolo. Ne vor găsi chiar şi în gaură de şarpe şi ne vor distruge lent. De data asta nu vor da greş, pentru că Edward are dreptate: dacă nu ar avea pe cineva cu o putere spectaculoasă care să ne surprindă, Aro nu ar fi aşa de sigur pe el. Şi se va mai întâmpla ceva: până ne vor găsi, îşi vor descărca nervii şi frustrările asupra umanilor, dând vina pe noi, pentru că ştiu ca noi simţim compasiune pentru ei şi ne doare de fiecare dată când unul dintre ei este omorât de unul de felul nostru.
Am rămas fiecare blocaţi pentru o secundă pe ecranul unde se vedea reporteriţa revenindu-şi după plecarea invizibil de rapidă a Volturilor înainte ca Emmett să dea buzna în casă trântind uşa de perete şi făcând să i se spargă puţina sticlă pe care o avea.
-Ce face Rose? a întrebat Didyme cu ton nervos, fiind prima care s-a dezmeticit.
-D-doarme, s-a bâlbâit el, speriat de faţa ei fioroasă.
Îi ştia de frică şi în alte circumstanţe chestia asta ne-ar fi amuzat.
-Cum poţi să o laşi singură inconştientule? Şti că poate să nască în orice clipă, a aruncat ea un reproş peste umăr, dispărând şi închizând în urma ei uşa ramasă fără sticla de la micile geamuri.
-Cum…au putut? a izbucnit Emmett puţin mai calm decât noi totuşi, arătând ecranul cu degetul arătător.
Tata a strâns buzele apăsând un singur buton. În colţul ecranului a apărut sigla programului BBC. Părea un talk-show plictisitor însă cuvintele moderatorului mi-au acaparat toată atenţia. Dar încă amalgamul de sentimente se învălmaşea înăuntrul meu, ameninţând să mă rupă. Era prea multă furie. Nedreptate. Revoltă. În colţul de sus opus celui în care se afla sigla, rula filmarea ce am văzut-o adineaori pe CNN.
Repet: în trei zile va avea loc o luptă distrugătoare între două feluri de fiinţe supranaturale cu puteri nemaiîntâlnite, între două feluri de vampiri puternici. Se preconizează că urmările vor fi devastatoare, ar putea depăsi cele provocate de Al Doilea Razboi Mondial în caz că lupta se extinde pentru că, din câte ştim, taberele au forţe aproximativ egale.
Cât se înşela, sărmanul, în legătură cu egalitatea taberelor. Şi cât mi-ar place să fiu în locul lui, să mai pot spera.
Şi mai este şi data: 21 decembrie 2012. Să fie acesta sfârşitul lumii, aşa cum este prezis în calendarul mayaş? Unde credeţi că ne-am putea ascunde, dacă am putea face asta? a întrebat el întorcându-se spre unul dintre invitaţi. Şi ce credeţi ca sunt noii născuţi despre care s-a afirmat că ar fi fost învinşi de cei răi?
Părea atât de fals. Ireal. Nimeni nu fugea înspăimântat, nimeni nu ţipa, nimeni nu avea ochii căscaţi de groază, nimeni nu se grăbea să îşi spună ultima rugăciune aşa cum ar trebui să facă odată ce a aflat de existenţa noastră. Niciun nebun nu încerca să afle mai multe. Se pare că Volturii îşi jucaseră bine rolul de „băieţi buni”, devreme ce s-au integrat atât de bine în societatea umană. Şi atât de repede. Mi-am stăpânit impulsul de a da din nou din picior, respirând adânc. Dar furia era tot acolo. Dacă i-aş fi avut pe Volturi în faţă, i-aş fi distrus pe toţi de una singură. Dincolo de ceaţa roşu aprins ce îmi acoperea vederea, observam mecanic cum Charlie schimba canalele câte douăzeci pe secundă. Peste tot erau aceleaşi imagini cu Turnul din Pisa, aceleaşi reportaje „senzaţionale” care se repetau la nesfârşit.
Toţi erau nemişcaţi. Toţi emanau aceeaşi neîncredere, urmată de furie. Cum au putut să ne facă atâţia ani să ne ascundem pentru a respecta o regulă care, până la urmă avea totuşi un rost şi pe care, mai apoi, să o încalce chiar ei? Cei care au făcut-o, cei care au avut grijă secole la rând să fie respectată. Didyme ştia ce zice când a afirmat că Aro ar face orice pentru a-şi păstra puterea, chiar dacă asta ar însemna să îşi încalce propria regulă.
Apoi, o frică copleşitoare a început să mi se ridice în piept. Edward avea dreptate. Volturii aveau o surpriză pentru noi, altfel nu ar fi fost atât de încrezători. Şi ăsta va fi sfârşitul. Vom muri…şi chiar dacă eram sigură că avem suflete, poate că nu există viaţă după moarte pentru cei ca noi. Nu îl voi mai vedea niciodată pe Edward al meu, nu îi voi mai simţi buzele dulci ca mierea. Nu voi mai vedea niciodată surâsul încrezut de fetiţă răsfăţată al lui Nessie, iar Rosalie nu va apuca să îşi cunoască copilul. Şi nu voi avea şansa să aflu de ce Angela şi Ben se poartă atât de ciudat cu noi. Niciodată nu am crezut în tâmpeniile de genul: „sfârşitul lumii va avea loc atunci, conform…” dar frica mă facea să simt că mayaşii au avut totuşi dreptate.
Nu avem nicio şansă, şi toţi ştiau asta. Toţi erau îngroziţi. Eram stăpâniţi de panică şi frică exact atunci când ar trebui să fim mai calmi pentru că mai aveam la dispoziţie doar trei zile să ne luăm rămas bun. Sau mai bine zis „adio”. De fugit nu putea fi vorba, Aro ne-ar găsi iar noi doar ne-am prelungi agonia.
În mod clar, mayaşii au avut dreptate. Cel puţin pentru mine. După acea dată fatală, eu şi familia mea nu vom mai fi. Dar ar fi rău din partea mea să sper că respectiva dată nu va fi fatală şi pentru umani? I-ar lăsa Volturii în pace pe cei care nu le folosesc momentan ca gustare?
Nici nu am auzit zgomotul maşinii dar am auzit uşa când Jake şi Reneesme au dat buzna înăuntru.
-Toate posturile de radio vuiesc, a ţipat Jacob tremurând imposibil de repede.
-E adevarat? a întrebat Nessie cu vocea slabă şi cu lacrimi în ochi.
Nimeni nu i-a răspuns nimic dar în următoarea clipa o strângeam tare în braţe. Vroiam să îi spun că nu are de ce să plângă, dar vocea mea ar trăda suspinele şi ar rezulta o consolare într-un hal fără de hal. Vroiam să îi spun să fie fericită cât mai are ocazia, dar aş fi fost o ipocrită. Nici eu nu voi putea fi fericită în următoarele zile mai ales că ştiam destinul care mă aştepta.
Am simţit o strânsoare fermă, dar într-un fel agonizantă. Mirosul lui Edward m-a învăluit în timp ce ne îmbrăţişa pe amândouă. Era primul rămas bun dintre multele care urmau. Noi trei eram o mică familie în clanul a cărui numar de membri a fost în stare sa îi sperie atât de tare pe Volturi încât să ne tradeze secretul existenţei. Şi Jake facea parte din ea, mi-am amintit când Reneesme l-a tras şi pe el în îmbrăţişarea de grup.
Când cercul s-a desfăcut lăsându-l pe Jake sa intre, i-am văzut pe Esme şi Carlisle îmbrăţişaţi.
O împăcare amară.

9 comentarii »

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

  1. wow…super:X:X
    ma duc la nextul:d

  2. esty superba … :X ai o imaginatie debordanta :X tyneo thot asa astept NEXT 😛

  3. Asa ….deci waw …apoi waw din nou si WAW .
    A fost asa de super si atat de dragut .Faza cu volturii care au zis ca sunt vampiri si ca Cullenii sunt rai , extraordinar . Super …feliciiatri , abia astept urmatorul capitol .
    Apropo sunt Laurika cu contul de la un alt fic al meu .

  4. oh mine! deci nu inteleg cum au putut Volturi sa faca asa ceva?
    deci, ei insusi isi incalca propiile reguli doar ca sa ii faca pe cei din familia Cullen sa sufere? si colac peste pupaza ii mint si pe oameni!
    uff … sper doar ca va fi totul in regula cu cei din familia Cullen. si apropo de ei, nu fi rea tinandu-ne in suspans si te roog fa sa vina cat mai repede capitolul in care naste Rose!
    a fost un capitol super si sper ca situatia sa devina mai roz pentru familia Cullen si daca lupta aceea va avea loc, sa invinga ei!
    astept nextu! :-*

    • „deci, ei insusi isi incalca propiile reguli doar ca sa ii faca pe cei din familia Cullen sa sufere?”
      raspunsul este NU
      nu isi incalca propriile reguli ca sa faca familia Cullen sa sufere, ci isi incalca propriile reguli ca sa isi pastreze puterea[am explicat treaba asta intr-un capitol anterior printr-o replica a lui Didyme 🙂 ]
      rose va naste intr-unul din urmatoarele capitole[nu spun care >:) ]dar cititorii vor afla doar in capitolul urmator aceluia in care a nascut[macar atata puteam sa va spun k nu sunt eu chiar asa de rea 😀 ]
      lupta cu siguranta va avea loc, pentru ca lupta asta a fost ideea centrala a ficului atunci cand l-am proiectat.despre situatia roz a familiei Cullen nu stiu ce sa zic inca…nici in viata nu sunt toate roz 😀

  5. Vai Doamne! Cate se mai pot intampla?!
    Daca Aro si ceilalti ii conduceau pe Ben si Angela, ei au fost trimisi sa ii supravegheze si.. le era frica de vampirii rai?? Care erau defapt Aro si ceilalti, tinand-i sub amenintare?! Asta ar putea fi „scuza” la comportamentul lor bizar.
    Si Aro, au convins lumea!!!! Dar de ce?! Angela si Ben ar fi in stare sa lupte impotriva Cullenilor, ca asul din maneca?! Oamenii chiar ii cred? Ei nu vad ca au ochii rosii=sange????????? Doamne!!! Ce nenorociti!!!!!!!!!!!!!1
    Mirific capitolul.:x
    O sa stau ca pe jar asteptand urmatoru capitol!

    • cu angela si ben mi se pare ca veti avea o surpriza :)) mai ales k va contrariaza atat comportamentul lor.o sa aflati peste 2 sau 3 capitole unde au disparut, de ce se comportau asa de ciudat si de cine le era teama[sau poate peste 4 capitole.inca nu stiu cat va fi de lung cap. 20 si ce va cuprinde mai exact]
      in legatura cu oamenii care nu vad ce simbolizeaza ochii rosii, o sa aflati chiar in capitolul urmator pentru ca in capitolul asta erau prea multe de spus si nu mai aveam unde sa bag si despre ochi…ar fi distrus astia toata casa din cauza furiei si a revoltei :))
      ma bucur ca ti-a placut capitolul, dar mai ales ca am reusit sa pun pe cineva pe jar [asta imi era si scopul]
      😉

  6. super
    pe cand cap urmator?

  7. ASTEPT NEXT


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.
Entries și comentarii feeds.

%d blogeri au apreciat asta: