Capitolul 23: …și visul imposibil a devenit realitate

[Charlie]

Am ajuns la marginea orasului si m-am oprit din alergat. Mai fusesem in Seattle, bineinteles, dar niciodata dupa transformare. Acum il vedeam in toata maretia lui si m-am cutremurat la gandul ca o banda de vampiri nou nascuti facuse ravagii pe aici incercand sa ajunga fiica mea.

M-am cautat in buzunare, multumind cerului ca aveam ceva bani pe acolo.

Nu erau taxiuri prin cartierul marginas cu iz de saracie dar am gasit un baiat cu o camioneta veche care pierdea vremea pe acolo. I-am propus targul si cand a vazut bancnota de 100 de dolari, a fost de acord imediat.

-E cam veche camioneta, a incercat el sa faca o conversatie in timp ce demara. Sa speram ca nu se strica pe drum, e cam mult pana in centru.

-Uite ce e, am raspuns nervos cu gandul la aceasta perspectiva. Este foarte important sa ajung acolo cat mai repede, chiar daca nu ma duci pana la capat. E suficient sa ajung intr-o zona de unde pot lua un taxi. Sau sa pot opri o masina de politie, am murmurat pentru mine, fara sa agreez ideea ca as putea ajunge chiar si cu cateva minute mai tarziu. Daca camioneta ta rezista pana acolo, imi dai adresa si eu iti mai trimit inca 10.000 de dolari, am adaugat cu voce tare.

Puteam sa fiu generos cu banii lui Carlisle, nu? Mai ales in interesul familiei.

Baiatul prost imbracat si-a intors privirea spre mine, socat.

-Va…bateti joc de mine? a intrebat cu ochii cat cepele.

-Ochii la drum, l-am atentionat dur, lasand politistul din mine sa iasa la iveala. Nu imi bat joc de tine. Pentru mine e important sa ajung acolo cat mai repede si daca imi esti de folos, consider ca meriti o rasplata pe masura importantei pe care ajutorul tau l-a avut pentru mine.

Nu a mai scos niciun cuvant tot drumul doar cand m-a lasat in fata cladirii pe care scria mare „Washington Post”, locul unde vroiam sa ajung, i-am cerut adresa si mi-a dat-o pe un ton neincrezator, mai ales vazand ca nu o notez nicaieri.

De remarcat faptul ca nu i s-a stricat masina pe drum, iar eu am ajuns cum nu puteam mai repede. Baiatul merita 20000, nu 10000. Trebuia sa termin cu treaba asta odata si sa ma intorc la fata mea si la nepoata.

Am scos ultime pereche de lentile din buzunar pe care, iar din fericire, fusesem destul de lenes incat sa nu o scot si intr-un moment de neatentie al portarului m-am strecurat in cladire, pe sub camera de supraveghere.

Fiind constient ca intr-o cladire asa mare lifturile sunt la mare cautare, am luat-o pe scari. La viteza vampirica, dupa ce am observat ca aceasta parte a cladirii nu este supravegheata de camere.

Cu siguranta toata cladirea era plina de computere, atat de necesare jurnalistilor. Si cu toate ca nu eram specialist in IT, eram sigur ca sunt toate conectate la o retea interna care le cuprindea pe toate. Si mult mai sigur eram de faptul ca toate punctele retelei puteau fi accesate de la maxim doua sau trei computere, iar eu trebuia sa ajung la unul dintre ele. Bineinteles ca trebuia sa fie detinut de cineva cu pozitie inalta, care are biroul la un etaj superior.

Am urcat pana la ultimul etaj, si, ferindu-ma de camere, am mers tinta la ultimul birou de pe palier. Dupa usa pe care o avea in comparatie cu celelalte, am banuit ca era cel mai frumos birou, cel mai bine mobilat, cel mai spatios.

Am ascultat atent doua secunde; nicio inima nu batea acolo asa ca am intrat cu gatul izbucnindu-mi in flacari. Toate obiectele din birou erau impregnate de un miros asa de dulce, de chemarea sangelui.

Mi-am inghitit veninul si m-am concentrat pe ce aveam de facut pentru a nu ma lasa doborat de sete.

M-am indreptat direct spre birou si m-am lasat in scaunul de piele. Aveam noroc ca era deschis computerul si nu ma oprea nicio parola.

Am pus langa tastatura micuta camera video ce a apartinut candva jurnalistului care a avut onoarea de a fi ultima masa a acelui Aro si am scos cardul de memorie. L-am pus repede in slotul din unitatea centrala si in timp ce asteptam sa i se incarce continutul am accesat reteaua inchisa. Stiam cum se foloseste pentru ca la sectie trebuia sa intru la fiecare zece minute in computerele subordonatilor meu si sa le inchid jocurile stupide. Am accesat reteaua si dintr-o privire fugara mi-am dat seama ca aici oamenii chiar muncesc, nu ca la sectia mea. Si mai bine, pentru ca insemna ca erau toti cu ochii pe monitoare. Am pus filmul si i-am drumul in modulul retelei, in asa fel incat scena luptei dintre noi si netotii aceia sa fie vizionata de toti cei din cladire care erau in fata monitorului. Am mai facut o smecherie pentru care va trebui sa ii multumesc ginerelui meu ca m-a invatat si nimeni nu va putea opri rularea filmului, pana cand acesta nu va fi gata.

Acum ca m-am asigurat ca toata lumea va afla adevarul despre vampiri, despre ochii lor rosii, am rasuflat usurat.

Fara sa imi dau seama miscarea mi-a adus aminte de iadul din gat asa ca m-am grabit sa descarc continutul in computer si sa ies, luand cardul cu mine.

La fel de silentios cum am intrat, am ajuns in strada. Am luat-o pe jos spre marginea orasului, de unde as fi putut sa incep sa alerg, pentru ca nu mai imi ramasesera bani pentru alta modalitate de a ma intoarce.

 

 

[Rosalie]

Am deschis ochii dintr-o data. Fusese cel mai viu vis pe care l-am avut. Nu era cu fetite care se schimba in baietei si invers ca de obicei…era o rememorare a ultimelor ore din viata umana.

Am tipat instantaneu, pentru ca groaza din acele clipe, pe care o simtisem in vis foarte realist, m-a insotit si dincolo de somn.

Era prima perioada in aproape un secol in care in sfarsit puteam dormi. De ce trebuia sa visez asa?

Tipatul, caruia ii dadusem drumul fara sa constientizez, a miscat ceva in mine. Copilul. Se misca violent inauntru, provocand o durere de nedescris. Al doilea tipat, tot involuntar, a biciuit aerul din incapere si mi-a sfasiat urechile.

Dar durerea din burta crestea, nu mai tineam cont de cat de tare ma dor urechile de la propriile mele tipete.

M-am zvarcolit de durere incercand sa inabus al treilea tipat si m-am prins puternic de marginea patului. Puteam sa o fac, am vazut o gramada de filme si emisiuni pe tema asta.

In urmatoarea secunda usa s-a trantit de perete si Emmett era cu mainile pe fata mea.

Niciodata nu ii mai vazusem acea expresie de ingrijorare profunda pe fata…

Durerea continua sa creasca.

-Rosalie, ce se intampla? am observat ca Didyme era cea care intreba de la capatul patului.

-Ce crezi ca se poate intampla? am raspuns printre dinti, mult prea nervoasa pentru a constientiza ca ar trebui sa ii fiu recunoscatoare pentru cum a avut grija de mine.

Nu era evident?

Apoi totul a devenit un vacarm.

Emmett imi tinea fata in palmele lui asigurandu-ma neincetat ca va fi bine.

Didyme incerca zadarnic sa prinda pe cineva la telefon, cel mai probabil pe Carlisle, in timp ce aducea in camera o multime de instrumente medicale.

Nessie imi strangea o mana amintindu-mi ca trebuie sa respir adanc, si sa expir usor. Simplu de zis, greu de facut cand durerea din ce in ce mai mare lovea in corpul meu la intervale tot mai rapide.

Am inchis ochii, concentrandu-ma pe imaginea fetitei pe care o vroiam. Mica, cu obrajori rotunzi, capul acoperit de carlionti aurii…

AAAAAA!!!!!

-Rose…

Emmett nu mai avea cuvinte si puteam vedea pe fata lui ca ar lua toata durerea din lume asupra lui doar ca sa nu ma vada pe mine asa…

M-am zvarcolit din nou, infingandu-mi degetele in carliontii lui negri. Am tras puternic, dar el paru sa nu simta.

-Trebuie sa ne descurcam singure, a conluzionat Didyme adresandu-se lui Nessie.

-Cee??? am tipat eu de spaima. Ce stiti voi despre nasteri?

-Shhh Rose, shhhh.

Nu era suficient sa ma calmeze, desi saracul incerca din greu.

-Oare sa procedam cum am vazut la tv nasterile umane? am auzit-o pe Nessie intreband.

-Altumva nu prea avem cum, a raspuns Didyme iesind din camera.

-Il vreau pe Carlisleeee, am tipat eu isterica.

-Linisteste-te iubire, linisteste-te, aproape soptea Emmett in urechea mea.

-Sa nu imi spui tu mie-AAAAAAAA!!!!!!! incepeam sa il iau la rost dar un nou val de durere, mult mai puternic decat precedentele mi-a rascolit trupul, facandu-mi propozitia nervoasa sa se termine intr-un tipat ascutit si pe mine sa il trag mai tare pe Emmett de par.

Nessie a sarit ingrijorata langa mine. Toti erau ingrijorati, puteam vedea pe fetele lor. Nu ar face ceva daca ar avea si cea mai mica banuiala ca nu mi-ar face bine. Si totusi…

-Il vreau pe Carlisleeeeee!!!! am tipat cand un nou val de durere m-a facut sa ma zvarcolesc, tragand mai tare de parul lui Emmett.

Cu cealalta mana reusisem deja sa trag de toate asternuturile patului, inclusiv de perna. Acum stateam pe un colt al ei, cu capul intr-o parte. Nimeni nu parea sa observe asa ca am incercat sa ma indrept singura profitand de un moment in care durerea era mai usoara. Emmett a sarit imediat sa ma ajute, la fel si Nessie. Didyme robotea ceva la capatul patului, aducand si aranjand naiba stie ce pe o masuta adusa din living.

-O sa mai incerc, a anuntat Didyme, pariu ca nici ea nu stia pe cine, cu telefonul deja la ureche si cu o carte … de medicina? in mana. Nu puteam vedea ce scrie pe coperta, cu toata ca ea statea chiar la capatul patului meu. Avea un creier desenat pe ea… M-am enervat din nou. Uram ca nu mai aveam energie pentru nimic desi imi placea sa ma pierd in somn, uram ca mancam tot mai mult cu trecerea timpului desi iubeam senzatia mancarii solide alunecand pe gat in jos, uram ca ameteam doar la gandul de a ma da singura jos din pat desi imi placea ca toata lumea era cu ochii pe mine gata sa sara sa-mi faca pe plac, uram ca aveam simturile atat de slabe si umane dar eram multumita ca din aceasta cauza mi se acorda cu mult mai multa atentie decat inainte, uram burta mare ca de balena care imi stricase frumusetea perfecta desi adoram dincolo de puterea mintii ingerasul care se ascundea acolo, si care se parea ca vroia sa ma cunoasca azi.

Un nou val de durere ucigatoare m-a cuprins si desi de data asta, constienta ca mi-as putea speria ingerasul, am incercat cat de cat sa imi infranez tipatul si zvarcolirea, nu am reusit deloc.

-Scuza-ma ingeras, am soptit cu mana stanga pe burta dupa ce am putut sa imi controlez volumul vocii.

Intre valurile de durere ascutita care veneau si treceau era in permanenta o durere mai putin violenta in partea de jos a abdomenului meu…

Emmett s-a uitat in jos spre burta, mi s-a parut ca aproba ceva dand din cap, apoi s-a uitat drept in ochii mei.

-De acum inainte nu te mai uiti in jos, m-a atentionat el serios.

Am auzit sunet de material sfasiat si in secunda urmatoare simteam ca nu mai am haine de la brau in jos.

Aveam de gand sa il ascult, asta pana cand acolo se va afla ingerasul meu. Dar nu aveam de gand sa il las sa se uite si el, sa imi vada uratenia. Emmett ar fi trebuit sa dispara cand incepuse burta sa creasca si sa apara doar cand as fi fost refacuta, doar cand frumusetea mea ar fi fost rapitoare din nou. Dar mai vazusem la televizor ca exista tati care asista la nasteri si continua sa isi iubeasca sotia asa urat cum arata…

-Doar daca asa faci si tu, i-am raspuns gafaind, simtind cum alta durere se ridica din nimic ca sa faca ravagii in mine.

M-a sarutat scurt si cu grija dar sarutul a fost intrerupt de alt tipat de al meu.

Am observat ca Diydme incepuse sa vorbeasca la telefon, deci Carlisle a raspuns pana la urma. Am deschis gura sa intreb cat mai are pana acasa, dar alt tipat mi-a sfasiat plamanii, alta durere m-a facut sa trag de parul lui Emmett. Nu parea suparat de asta si nici nu calca intelegerea. Se uita permanent in ochii mei.

-Are contractii din ce in ce mai dese, explica ea. Si par mai dureroase decat cele ale umanelor pe care le-am vazut la televizor, ai auzit cum tipa. Da, cam opt centimentri. De toate, pana si apa calda, dar nu stiu cum sa procedez, e asa umana si daca curge sange- ok, incercam.

La asta nu ma gandisem. Devenisem asa umana, visul meu de decenii intregi. Si nu m-am gandit la sange. Daca cumva prin venele mele curgea sange din nou? In acest caz, daca nu ajungea Carlisle, nimeni nu ma putea ajuta. Dar pana nu curgea sange nu aveam sa stim daca va fi sau nu, si odata sangele curs nu puteam sti cum va reactionata sotul meu, Nessie, Didyme…

-Ajunge in cinci minute, m-a anuntat zambind in timp ce Nessie apasa o compresa rece pe fruntea mea.

Nu observasem, dar chiar transpiram. Si ma simteam fierbinte. Foarte fierbinte. Durerea ma facea sa respir din ce in ce mai sacadat, desi stiam-si mi-o repetau si ei-ca trebuie sa inspir adanc, sa expir adanc.

Ok, cinci minute. Puteam sa mai suport. O sa ma concentrez pe respiratie. Am strans degetele de la picioare, pumnul in carliontii lui Emmett, celalat pumn in jurul coltului de perina care era mai aproape si genunchii apropiati unul de celalat desi se simtea incomfortabil. Cinci minute. O vesnicie.

Mi-am strans dintii peste buze cand urmatoarea contractie a vrut sa ma faca sa tip. N-am reusit decat sa imi provoc durere de gat incercand sa retin urletul in mine dar asa nu ofeream o imagine atat de dizgratioasa, asa ca am facut la fel cand urmatoarele contractii au lovit. Durerea din gat crestea, in paralel cu celelalte dureri. Imi era teama ca eram ragusita. Daca ramaneam cu durerea de gat cand aveam sa imi revin la corpul meu de piatra si vocea mea perfecta va fi inlocuita de una semanand a mormait de urs? Daca reintorcerea la trasaturile mele de vampir va fi rapida, si voi ajunge o balena mare, alba si rece fiindu-i imposibil sa isi recapete silueta?

Nu mi-am mai facut multe griji pentru ca alte dureri se suprapuneau peste contractii intensificand durerea generala. Copilul incepea sa isi faca loc prin mine ca sa iasa; facea presiune peste oase, peste muschi si durea. Mai rau decat contractiile si era o durere care nu pleca si venea; incepuse incet dar nu pleca, doar se intensifica cu fiecare secunda. Dar nu tipam. Paradoxal, era o durere care ma facea fericita. Asta insemna ca mai am putin si imi voi cunoste ingerasul…Puiul meu, doar al meu, pe care nu il voi da nimanui. Nu conta cat va lua sa il disciplinam, dar nu il voi lasa sa terorizeze umani. Un ingeras asa de mic si de pur…il voi pastra inocent pana la capat si Volturii nu vor afla de el. Nu vor afla de reteta lui Fenie. Nu vor avea motiv sa creada ca am comis o ilegalitate. Emmett ma va ajuta. Il voi tine la mine in brate cu forta cat timp va fi necesar, doar sa nu iasa in evidenta. Doar ca sa nu ma lase Volturii fara el, fara ingerasul meu, indiferent daca va fi fata sau baiat. Nenorocitii aceia…

AAAAAAAAAAUUUUUUUU!!!!!!!!!!!

Spatele mi s-a arcuit involuntar cand un val electrizant de durere mi-a strabatutu corpul din nou. Nu mai era mult, simteam. Am inceput sa imping, chiar daca nimeni nu imi spunea. Deveneam nerabdatoare sa imi cunosc fetita. Cu bucle blonde si obrajorii bucalati…sau poate baietelul. Respiratia mi s-a accelerat de efort si Nessie a marit viteza cu care imi schimba compresele de pe frunte. Cu cealalta imi stergea frenetic fata si gatul cu un prosop uscat.

-Rose iubito inca nu, asteapta sa vina Carlisle, m-a atentionat Emmett ingrijorat.

-Tu ai idee cate femei din Africa nasc singure cand barbatii lor sunt la vanatoare?? am tipat intrebarea pentru a masca alt urlet de durere. De ce as avea nevoie de un doctor cand te am pe tine aici?

Privirea lui de parinte grijuliu, pe care de altfel nu o mai vazusem la el, s-a topit. Dar tot nu m-am convins. De fiecare data cand alt val de durerea lovea, imi foloseam forta ce mi-o dadea nu ca sa tip necontrolat ci ca sa imping. Inca ne tineam de cuvant amandoi, niciunul nu ne-am indepartat privirea din ochii celuilalt nici macar o secunda. Stiam ca nu mai este mult…si durerea care, desi parea imposibil inca crestea, nu ma mai enerva. Era bine, daca doare inseamna ca totul decurge bine. Cel putin asta inseamna in cazul umanilor.

-Si supravietuiesc femeile acelea? a contracarat Emmett cu o alta intrebare.

Era cam ciudat subiectul de discutie avand in vedere circustantele…

-Sigur ca iiiiiiiiiiihhhhhhhhhhhh!!!!!! ultimul racnet pe care am reusit sa il strecor printre dinti mi-a curmat propozitia.

Ceva s-a rupt in mine cu zgomot, provocand durere. Urmatorul tipat a iesit in voie, mirat cumva, cand mi-am dat seama ca ma simt uda uda. Nu as fi rezistat tentatie de a privi daca fata nu imi era strans tinuta de palmele mari ale lui Emmett…Inca era concentrat la mine, la fel si Nessie. Deci nu era sange? Didyme a scapat cartea din mana cu zgomot. Sau cel putin parea sa fie cartea, pentru ca sunetul nu era cel metalic pe care l-ar fi facut ceva ustensila medicala.

M-am speriat. M-am speriat mai tare. Durea si mai rau, inca o ruptura. Si apoi am simtit cum isi face loc, cum trupul meu se modeleaza dupa traseul copilului…

Usa s-a lovit de perete cu o bufnitura, speriindu-ma. Sperietura, amestecata cu durerea, m-a facut sa trag si mai rau de parul lui Emmett. Dar nu mi-am mutat privirea. Am zambit usurata, naiba stie de ce.

-Vine copilul, l-am auzit undeva pe Carlisle, pe un ton deloc alarmat. Impinge Rose, m-a sfatuit.

Dar impingeam. Intr-una.

-Im.ping. des.tul, am scrasnit printre dinti. Doa.re.

-Inca putin Rose. O singura data, dar cu toata forta. Cand ajung la trei.

Emmett a dat din cap. Am inchis ochii.

-Unu.

Am scrasnit din dinti.

-Doi.

Am strans pleoapele si fiecare muschi al corpului. Pana si limba imi era incordata.

-Trei!

 

 

Trecuse jumatate de ora si inca nu ma puteam satura. Imi tineam micutul in brate, fara sa imi pese de altceva, cum ar fi ca sub plapuma pe care o trasese Emmett pe mine inca eram fara haine, ca tocmai aflasem ca familia mea se luptase cu Volturii si ii omorase, ca baltile de venin cu mici pete de sange prin ele care se intindeau pe jumatate de pat actionau ca acidul arzand lenjeria si salteaua de dedesubt…sau ca Emmett se ruga de mine sa il dau si lui sa il tina in brate.

Acum totul era perfect.

Micutul meu era perfect.

Avea obrajorii bucalati, semana cu Emmett aproape in totalitate. Avea corp voinic, forma ochilor lui, a fetei lui, a buzelor lui. Doar buza de jos ii semana putin cu a mea si avea sprancenele mele subtiri, de fata. Parul…era altceva. Avea carliontii lui Emmett doar ca ii avea bicolori. Alt cuvant nu puteam gasi. Arata ca o tabla de sah, mai exact. O bucla blonda, nuanta parului meu, cealalta de langa ea neagra ca parul lui emmett. Fiecare suvita blonda era inconjurata de suvite brunete si viceversa. Carliontii blonzi erau doar blonzi, fara niciun fir negru care sa strice culoarea. La fel si cei bruneti, nu contineau nici macar un fir blond. Un scalp foarte pestrit, fusese de acord Carlisle. Dar asta nu insemna ca nu era frumos.

I-am atins obrazul cu un deget, trecand doar varful lui pe pielea fina.

A cascat zgomotos si s-a trezit. Si-a fixat ochii de un rosu carmin pe fata mea si a zambit. Propriul meu zambet s-a facut mai larg.

-Si eu vreau sa il tin, s-a plans Emmett cu vechiul lui ton copilaros revenindu-i in voce.

-E al meu, m-am rastit eu la el.

Era visul meu imposibil devenit realitate.

-Si al meu, a replicat el pe acelasi ton plangacios.

-Atunci tu ai dreptul sa ii alegi numele, i-am spus rece.

Nu imi pasa cum avea sa se numeasca. Important era ca exista.

-Bine atunci iubire. Vreau sa il tin si eu in brate pe micutul Ethan. Tu trebuie sa te speli, sa iti schimbi hainele, sa mananci pentru ca nu ai mai mancat de azi dimineata-

-Nu mi-e foa- l-am intrerupt eu abrupt si am realizat ce vroiam sa spun. Parca era acum cativa ani ziua de ieri cand vroiam mancare tot la doua ore, si acum nu mai mancasem de dimineata. Si desi ma simteam obosita, nu imi era somn. Nu imi venea sa dorm.

Emmett a cascat ochii la mine.

Si eu am cascat ochii la el, realizand ca nu mai regretam ca devenisem vampir. Nu mai eram invidioasa pe umani. Acum ca imi tineam visul in brate, tot ceea ce mai imi puteam dori erau simturile mele ascutite inapoi.

I-am dat mica minune si lui Emmett, observand ca era goala camera. M-am ridicat si m-am dus la baie.

Din oglinda ma privea o femeie cu ochii caprui cu margini rosii. Asta insemna ca imi reveneam repede.

Am ranjit singura cand, incercand sa deschid cabina de dus punand in miscare aceeasi forta ca si ieri, am spart toata sticla.

-Sunt bine, am spus chicotind observand ca am auzit cand el s-a ridicat din pat vrand sa vina sa vada ce s-a intamplat.

___________________________________________

heeeyyyy 🙂

am schimbat putin perspectiva, era nevoie de o schimbare. dar nu va deveni obisnuinta. incepand cu urmatorul capitol, ne intoarcem la Bella. nu o sa mai anunt la inceputul capitolului, nu stiu de ce dar am impresia ca ar strica mersul lucrurilor[cred ca am innebunit:))]

sper sa va placa, eu m-am straduit.

1 comentariu »

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

  1. suuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuper


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.
Entries și comentarii feeds.

%d blogeri au apreciat asta: