Capitolul 25: Intoarcere in Castelul Blestemat

-Pe pariu, a murmurat Carlisle incruntat.

-Haide, ar trebui sa fii mai entuziasmat, s-a plans Marcus in timp ce eu inca il priveam in soc pentru ca nu mi-l puteam imagina altfel decat plictisit. Tocmai ai preluat suprematia in lumea vampirilor, a adaugat el ceremonios.

Carlisle a ramas ganditor, insa Esme parea destul de entuziasmata.

-Dragule, zambeste. Vom vedea Europa.

-Ce? a intrebat el incurcat, cu mintea pe alta lume.

-Pai, a concluzionat Esme de parca ar fi fost logic, in Italia se afla castelul familiei regale nu?

-Esme, nu si tu, s-a plans Carlisle.

-Ce? a intrebat ea nevinovata.

-Nu mergem in Italia.

Cu coada ochiului puteam vedea ca Edward era de acord.

-De ce? s-a mirat Marcus pe un ton de parca ar fi fost jignit.

Carlisle a oftat inainte sa raspunda.

-Adevarul e ca nu imi place ca trebuie sa fac asta. Dar ai dreptate, cineva trebuie sa reprezinte legea. Adica inteleg ca partea cu secretul e cauza pierduta, dar nomazii trebuie tinuti sub control. Si o sa o fac, atata vreme cat se ocupa altcineva de partea violenta.

Emmett aproape a strigat doua case mai incolo ca ar fi bucuros sa se ocupe. Ma asteptam ca si Jasper; el tinea cu legea. Dar apoi am observat ca nici el nici Alice nu dadeau vreun semn ca ar fi acasa.

-Dar nu ma poti forta sa ma intorc acolo, a continuat Carlisle, unde a suferit fiul meu. Nu mi se pare drept, chiar daca eu am petrecut momente placute in castel. In plus, imi place aici.

-Carlisle, a protestat Marcus. Nu se poate. Toti stiu ca puterea si pedeapsa se afla in Volterra, vin de acolo. Garzile temporare acolo se indreapta, si ai nevoie de ele. De fapt, avem.

Ma simteam de parca as fi fost un copil care asista la discutiile celor mari. Simtindu-ma insignifianta fata de subiect, fara sa am vreun cuvant de spus.

-Te rog…a inceput Carlisle apoi s-a razgandit repede si a schimbat cursul propozitiei. Nu este doar decizia mea, am nevoie sa ma consult cu toata familia.

Edward a scos telefonul din buzunar si s-a indepartat doi pasi, nu inainte de a apuca sa ii privesc fata. Vroia sa il sune pe Jasper sa il cheme acasa.

-Te superi daca…am vrea putina intimitate? Nu intelege gresit, nu vreau sa pleci de tot. Sa plecati, s-a corectat dupa ce s-a uitat fulgerator la Didyme. Doar pana maine cel tarziu.

Stiam ca vor da curs rugamintii lui Carlisle, asa ca m-am indepartat de grup si am scos telefonul. Cateva secunde mai tarziu, Charlie ma anunta ca e in drum spre Seattle si se intoarce intr-o ora jumatate. Apoi a inchis.

Ce naiba cauta el in Seattle?

-Carlisle eu iti multumesc pentru ca ne lasi singuri fara sa parem nepoliticosi, spunea Marcus privind-o nerabdator pe Didyme care il tinea de mana.

Parea ca o mananca din priviri.

-Ne vedem maine, a continuat facand cu mana in tip ce iesea pe usa.

Carlisle a ridicat mainile ca si cum s-ar preda.

-Nu vreau sa aud nimic pana nu santem toti.

L-am imbratisat pe Edward. Il vedeam incruntat, deci in nici intr-un caz nu era de acord sa plecam in Volterra.

Bun, deci eram doi pana acum.

Imi aminteam de constructia de piatra cu tuneluri subterane ca de un castel blestemat.

Era greu sa imi aduc aminte imaginea lui, pentru ca fusesem umana singura data cand l-am vazut. Dar nu imposibil. Eram de piatra, da, dar aproape imi venea sa tremur cand ma gandeam cati oameni nevinovati vazusem intrand acolo pentru a nu mai iesi niciodata. Si cati au mai fost acolo inaintea lor, si dupa ei. Locul acela era un cimitir de suflete, un loc al groazei. Nu vroiam sa ma aflu acolo.

„Nu vreau sa merg acolo, sa locuiesc acolo”, am gandit eu cu intentia de a fi auzita in timp ce imi ridicam spre el privirea incruntata.

„Nici eu” a raspuns el in acelasi fel. „E locul in care am trait clipe groaznice gandindu-ma ca esti in lumea ingerilor”

Mi-am dat ochii peste cap.

„Dar tot acolo m-ai regasit”

A fost randul lui sa isi dea ochii peste cap.

„Acolo m-ai regasit TU. M-ai salvat. Dar asta nu imi schimba parerea despre locul acela.”

Durase doar cateva secunde, nimeni nu ar fi stiut ca avem o conversatie tacuta. M-am ridicat pe varfuri sa il sarut, ca si cum aceea era intentia cu care i-am imbratisat talia.

-Mama tu ce crezi ca ar…

M-am intors repede spre Renesmee care venea spre noi doar ca sa o vad impiedincadu-se in santul din podea pe care nimeni nu il reparase inca.

Edward a izbucnit intr-o cascada de hohote zgomotoase in timp ce Renesmee incepuse sa injure gaura din parchet.

-Nessie, a incercat Edward sa fie autoritar, nereusind din cauza hohotelor care inca il incecau. De cate ori sa iti spun ca nu e frumos sa vorbesti asa?

-Dar tata, lui Jake ii place.

-Dar mie nu, a taiat-o el scurt.

Renesmee s-a imbufnat. Asa frumoasa.

Edward chicotea din nou.

Mi-am ridicat privirea spre el.

„Ce e asa amuzant?”

„Fiica noastra seamana complet cu tine. Ti minte ca si tu erai impiedicata? Si uite la ea. Exact asa aratai si tu imbufnata”

Din nou, discutia mentala a durat putin.

L-am lovit in joaca cu pumnul peste umar. Rapid, inainte sa apuc sa mi-o retrag, si-a pus palma peste ea, tinand-o acolo. Imi mangaia dosul palmei cu degetul mare.

-Renesmee, a oftat el cu ochii inchisi, tinand pentru a mia oara acelasi discurs. Tu esti o domnisoara, si domnisoarelor nu le sta bine sa vorbeasca in halul acela. Inteleg ca ai invatat de la Jake, dar el vorbeste asa pentru ca nu a fost crescut de o mama care sa il invete cum e frumos sa vorbesti. Incearca sa iti controlezi limbajul. Cel putin cat sunt si eu prin preajma.

Desi nu aveam nimic cu felul de a vorbi a fiicei noastre, i-am aruncat o privire severa, tinand isonul lui Edward. Incerca totusi sa ii faca o educatie, desi in domeniul asta era cam degeaba, iar eu trebuia sa fiu alaturi de el.

Esme o privea pe fiica mea lung si dragastos…

-Eu merg sa o verific pe Rosalie, a anuntat Carlisle.

-Vin si eu cu tine, a raspuns Esme.

-Scuze tata, s-a dat batuta Renesmee dupa ce am ramas doar noi trei. Ce zici de o intrecere pe circuitul lung? a continuat ispititor.

Ochii lui Edward au sclipit si eu mi-am dat ochii peste cap. Erau amandoi ca si copii. Ca si cum ar fi fost frati si nu tata si fiica. Am urcat sa fac un dus relaxant in timp ce Renesmee cauta caseta cu jocul acela stupid cu masini iar Edward aprindea consola de jocuri si televizorul in living.

 

 

 

 

Ne indreptam toti in tacere spre propriul nostru parc, acum mult mai aratos decat l-am gasit pentru ca Esme avusese grija de el. Carlisle propusese sa discutam la bancile din capatul parcului, pe care Emmett le asamblase din butuci de brad mai mici sau mai mari. Masa era confectionata in acelasi mod. Miros puternic de brad inca se simtea in acel coltisor insa eu duceam dorul unui alt miros…imi era dor de aroma de creozot. Nu prea mai tineam minte exact cum miroase, dar stiam ca imi lipseste, ca a fost mereu prezenta in viata mea intr-o perioada ce parea acum a fi o alta viata.

Ne-am asezat in tacere, asteptandu-l pe Charlie. Anuntase cu doua minute mai devreme ca nu are mai mult de pana ajunge.

Edward a asteptat sa ne asezam eu si Renesmee, pentru a-si ocupa locul la margine. Renesmee a ocupat locul din stanga mea iar dincolo de ea erau Alice si Jasper.

Edward isi trecea usor mana pe piciorul meu facand traseuri de la genunchi la coapse si inapoi. Parea cu mintea in alta parte.

Jasper era nelinistit si curios in acelasi timp pentru ca nu stia despre ce e vorba si cu siguranta simtea incordarea mea si a sotului meu.

Fata in fata cu noi, pe cealalta banca, stateau Emmett, Rosalie tinand in brate un Ethan foarte infofolit in vreo doua paturici, Esme si Carlisle.

Esme radia de fericire deoarece Carlisle ii promisese ca o lasa sa bea amestecul lui Fenie pentru a putea avea un copil. Era increzator vazand cat de repede se refacea Rosalie, si cat de cuminte era copilul. Bause doar sangele unei pisici, cu care s-a distrat Emmett pana a omorat-o, si dormea linistit. Inca nu parea sa faca mofturi la felurile de sange. Incercasera sa ii dea si lapte pentru sugari, dar a baut foarte putin.

Nimeni nu scotea un cuvant. Noaptea, argintie din cauza zapezii, era apasatoare. Poate din cauza paturii de nori care acoperea orasul de la o altidudine destul de mica. Cu toate ca aveam vederea perfecta, varful de munte din zare nu putea fi vazut clar pentru ca urca deasupra norilor.

Masina de politie a lui Charlie s-a oprit pe aleea din fata casei in scrasnetul cauciucurilor. Doua secunde mai tarziu, ocupa locul liber din dreapta lui Carlisle cu o expresie serioasa dar si de nepatruns. Nimeni nu parea sa fie curios unde a disparut dar nici el nu parea disponibil sa dea explicatii. Linistea subtire a mai durat o secunda.

-Care e marele secret? a intrebat Jasper oarecum frustrat.

-Ce e fratioare? a contracarat Emmett. Iar refuza Alice sa iti spuna ceea ce stie deja? Te tine nevasta sub papuc, tu care esti soldat?

S-a grabit sa termine de rostit a doua intrebare pentru a putea rade in voie. Hohotele lui bubuitoare nelinisteau cucuvelele din jur, acestea incepand sa scoate sunete ascutite.

Esme i-a aruncat o privire ascutita, stiind ca e inutil sa il mai certe. Jasper si-a inclestat maxilarul dar nu a raspuns. Desi pe el se putea conta pentru o gluma, stia cand sa fie serios.

Carlisle a oftat adanc inainte sa inceapa. Esme i-a pus incurajator mana pe umar.

-Bineinteles ca toti stiti. Azi am scapat pentru totdeauna de Volturi. In legitima aparare, bineinteles. Dar asta nu schimba faptul ca nu mai exista nici o autoritate in lumea noastra, ceea ce inseamna ca unii de felul nostru ar putea fi tentati sa isi faca de cap. Este de datoria noastra sa redam lumii acea autoritate, mai ales acum ca oamenii stiu despre existenta noastra, stiu ce suntem si pot sa ne recunoasca. Pentru ei ar fi mai bine sa stie ca exista cineva care vegheaza ca ei sa fie in siguranta pe cat de mult posibil. Niciunul din noi nu ne-am gandit la asta cand am fost nevoiti sa ii distrugem dar mai devreme cand Marcus a pus problema asa cum am pus-o si eu acum a fost imposibil sa refuz datoria a pastra lumea noastra cat de cat cum era. Probabil ca, asa cum insista si Marcus, sunt potrivit pentru ca am trait o vreme cu Volturii, stiu in ce consta aceasta mentinere a ordinii printre vampiri. Si, bineinteles, Marcus mi-ar fi alaturi.

Jasper, poate singurul care inca nu stia despre treaba asta, parea incantat.

-Daca cineva dintre noi considera ca nu vrea sa faca asta, nu este obligat sa ni se alature sau sa ia parte la vreo activitate care are legatura cu ceea ce trebuie sa facem in locul Volturilor.

Carlisle si-a plimbat privirea in cerc, observandu-i pe fiecare. Toti aveau expresii aprobatoare. Eu mi-am ingustat ochii imediat dupa ce a trecut de mine. Puteam vedea ca are dreptate, dar nu imi placea. Nu vroiam sa iau parte la asa ceva, dar nici nu vroiam sa stau departe de familia mea. Nu aveam de ales. Tot ce voi putea face va fi sa stau departe de public.

Aplecandu-se in fata lui Jasper, Alice mi-a aruncat o privire incruntata. Am dat subtil din umeri fiindca nu stiam ce vroia. Am renuntat sa o intreb mental pentru ca si-a indreptat spatele si nu mai era in raza privirii mele.

Edward isi tinea mana nemiscata acum, tinand-o strans pe a mea pe sub masa. Era foarte atent la Carlisle, cantarand ceea ce spunea.

-Dar ceea ce trebuie sa decidem impreuna este daca ne mutam in Volterra. Marcus pretinde sa o facem pentru ca acolo ar fi cumva „capitala” lumii noastre si acel castel este asociat cu respectul fata de autoritate. El sustine ca putem face orice schimbari vrem in cetate. Eu…nu vreau sa despart familia, a oftat privind-o lung pe Esme, apoi scurt pe fiecare. Nici nu iau in calcul posibiliatatea separarii. Vom locui unde vrea majoritatea dintre noi sa stam, asa ca votam.

-Eu fac cat doi, a soptit Emmett.

-Cat doi prosti vrei sa zici? a intrebat Renesmee amuzata.

Emmett s-a strambat la ea in timp ce noi toti restul radeam dar nu a spus nimic. Puteam sa ma bucur ca odata cu venirea pe lume a fiului lui, prietenia speciala dintre Emmett si Nessie a ramas la fel. Fiica mea era singura care isi permitea sa glumeasca cu Emmett in stilul lui fara sa se teama ca el se va razbuna cu glume mai „piscatoare”

-Esme, draga mea…ai vrea sa locuim in Voltera? a intrebat Carlisle cu o fata de parca spera un raspuns negativ.

-Bineinteles ca da, a raspuns ea entuziasmata. Un castel vechi Carlisle, atatea de restaurat, atatea planuri de facut, atatea- a incetat brusc cand a vazut privirea trista si dezaprobatoare de pe fata lui Carlisle.

-Scuze, a murmurat ea fara sa ii para rau deloc. Asta e parerea mea.

-Rose?

Rosalie a ridicat privirea, dar nu spre Carlisle ci spre Esme.

-Castel spui? Constructiile astea au incaperi largi si inalte, nu?

Esme a aprobat dand din cap cu o expresie incurcata, neintelegand unde vrea Rosalie sa ajunga.

-Atunci sigur ca vreau sa ne mutam acolo.

Edward a inceput sa chicoteasca si eu mi-am ridicat privirea spre el.

„Rosalie spera ca acolo vor intra oglinzi mai mari decat in orice casa in care a stat pana acum”, mi-a transmis el cu amuzament.

Mi-am coborat repede privirea, ca si cum l-as fi privit fara motiv. Fara sa inteleg de ce, nu vroiam ca altii sa isi dea seama cand noi doi purtam conversatii private.

Ma abtineam sa nu rad si eu, dar zambetul imi era prea larg, si greu de controlat.

-Eu merg oriunde merge Rose, a declarat Emmett inainte de a fi intrebat.

-Jasper?

Jasper a aprobat odata din cap apoi a incercat sa se explice.

-Va fi nebunie mare. Poate unora nu le va conveni schimbarea de putere si vor avea ceva impotriva noastra. Acolo in fortareata va fi mai sigur ca Alice nu pateste nimic.

Deja era patru la zero pentru Voltera. Zambetul meu s-a redus la zero.Stiam ce voi vota eu si Edward. De Renesmee nu eram sigura si nici nu vroiam sa ii impun ceva. Charlie era greu de crezut ca va fi impotriva mea. Si Alice…

Alice a oftat.

-Eu ma abtin, s-au auzit clopoteii din vocea ei, pana la final. Dupa ce luati voi decizia, vreau sa vad ce se va intampla.

A inchis ochii si a inceput sa isi maseze tamplele, ca si cum ar fi fortat o viziune sa vina.

Edward s-a incordat langa mine.

-Nessie?

Vocea lui Renesmee parea sa straluceasca.

-Sigur ca da. Abia astept sa imi primesc cadoul.

Am oftat, invinsa. Mai erau putine sansele sa…

-Nu, am declarat eu hotarat, inainte sa apuce Carlisle sa deschida gura.

-Nici eu, a spus Edward imediat dupa mine, pe acelasi ton jos si ferm.

-Bells, a spus Charlie privindu-ma fix. Chiar sunt curios cum arata locul unde ai fugit tu pentru cateva zile de era sa fac atac de cord. Dar eu sunt de partea ta orice ar fi, asa ca nu.

Scorul incepea cat de cat sa arate promitator. Stiam sigur ca Carlisle nu era de acord, mai lipsea doar ca Alice sa vada ceva urat in legatura cu mutarea noastra acolo si ramaneam aici.

-Alice, nici eu nu sunt de acord, a spus bland Carlisle. Poti sa ne spui parerea ta.

Alice a deschis ochii usor.

Si-a inclinat capul cu o expresie serioasa.

Nimeni nu astepta explozia cu toate ca era tipic ei sa se manifeste asa.

-Yeeeyyyyy, a inceput ea sa sara pe acolo. In Europa, aproape de cele mai mari case de moda si cei mai buni designeri si-

-Aliiiceee!!! am marait la ea si eu si Edward deodata.

-Ce e? a intrebat nevinovata. Va faceti griji degeaba, va fi bine, a spus inainte sa ne scoata limba.

Rosalie si-a dat ochii peste cap si Emmett a inceput sa rada.

Am schimbat o privire cu Edward. Se relaxase cand Alice ne-a asigurat ca va fi bine.

Am ridicat din umeri pentru mine. Poate ca nu va fi rau. Poate imi va placea sa colind coridoarele acelea mai reci ca trupul meu, stiind ca le stapanesc.

-Cand mergem? a intrebat Rosalie aranjand paturica in jurul lui Ethan.

-Sa fim acolo in dimineata de Craciun, a sugerat Renesmee. Sa imi deschid cadoul in momentul in care ar trebui.

Cum nimeni nu a obiectat nimic, a ramas stabilit.

-Atunci eu aranjez cu drumul, s-a hotarat Jasper.

Alice l-a imbratisat strans. Rosalie a fost prima care s-a ridicat si s-a indreptat spre casa. Emmett a fost aproape imediat langa ea. Esme i-a ajuns din urma dupa ce l-a sarutat scurt pe Carlisle.

Am auzit-o intreband-o pe Rosalie daca mai are amestec din acela.

 ***

[Charlie]

Asta va fi interesant. Sa fiu politist printre vampiri. Nu va fi usor ca la sectia spre care ma indreptam, dar imi placea provocarea. Oare castelul acela are instalate camere video?

Am parcat in fata sectiei si inchizand portiera mi-am adus aminte de mutra de nepretuit a baiatului cand i-am dat teancurile de bani. Ar trebui sa ma distrez mai des asa.

Am deschis usa usor, fara zgomot. Azi aveam de gand sa programez turele care trebuiau facute de Craciun.

Inaintand in hol, le puteam auzi vocile.

-Ba esti prost? izbucnise Connory. Cum sa fie seful vampir? Ai vazut ca are ochi caprui?

-Ba da prost esti tu, raspunse Wattgate. Are sertarele de la birou pline cu lentile de contact caprui.

-Ce? a intervenit Kert, singura fata politist din sectie.

Nici nu stiam cum o cheama, ii stiam pe toti doar dupa numele de familie.

-Cand i-ati umblat sefului prin birou? a continuat ea acuzator.

De obicei eram foarte atent sa imi inchid cu cheia sertarele de la birou, de asemenea si micul meu spatiu separat cu sticla de restul incaperii largi in care birourile erau asezate ca bancile de scoala.

Am mers spre ei la viteza vampirica, in ochii lor inceti aparand ca de nicaieri.

-Cand mi-ati umblat prin birou? am intrebat cu o expresie voit infricosatoare, impungandu-l pe Wattgate cu degetul in piept.

-La naiba, a murmurat fata in spatele meu.

Wattgate a ramas pierdut. Ma privea infricosat cu ochii larg deschisi. Connory a dat dezaprobator din cap privindu-si colegul blocat de teama pe care i-o inspiram.

-Sefu, nu cred ca a vrut sa faca vreun rau, a pledat Connory pentru colegul care inca nu se dezmeticise.

Mi-am intors fata spre el. La viteza umana mi-am ridicat degetele spre fata si mi-am scos lentilele.

Imi vedeam ochii rosii reflectati in ochii lui socati.

I-a luat doua secunde sa realizeze pericolul in care parea ca se afla, apoi s-a retras ingrozit cu spatele pana a dat de perete. Buzele i se miscau; incerca sa spuna ceva doar ca nu putea scoate niciun sunet.

Fata nu se panicase; a pus mana pe telefon si acum suna niste jurnalisti. Foarte bine, cu atat voi fi mai sigur ca pot discredita povestea lui Aro, ca vom putea trai in pace cu oamenii chiar daca ei stiu ca sunt prada celor de felul meu.

Wattgate a inceput sa rada.

-Sefu’, ne-ai speriat. Adam, s-a adresat el lui Connory, este vampir bun. Nu vezi ca are ochii rosii? Scuze sefu’ ca am umblat in birou. Cautam ieri niste formulare si nu ne raspundeai la telefon sa ne spui daca stii unde sunt.

Connery a inceput sa tremure de groaza de-a binelea.

-Watt…Watt tu te-ai uitat ieri la televizor?

-Nu, a raspuns el nedumerit, nestiind spre ce se indreapta intrebarea. Am avut o intalnire.

Era amuzant. „Poate pana la urma il las pe Emmett sa vina sa se distreze pe seama baietilor” am gandit zambind mental.

-C-ce-cei cu-cu oc-ochii r-r-rosii sunt ra-rai, s-a balbait baiatul slabut inca tremurand cu spatele lipit de perete.

-Adica? a intrebat fata aparand langa mine.

Am chicotit putin tachinandu-i, ceva neobisnuit pentru mine, dar nu ma puteam abtine.

-Haideti sa va explic si sa va arata, le-am spus bland scotand din buzunar cartela de memorie cu filmul luptei pe ea. Dar intai ii asteptam si pe ceilalti. Si pe jurnalistii pe care i-a chemat Kert. Si Con, daca tot te lauzi ca te-ai uitat ieri la televizor, chiar nu ai vazut de partea cui eram?

-Sefu? Tu erai?

Am aprobat cu o miscare a capului.

-Scuze sefu. Vedeam ca seamana cu tine, dar ma gandeam ca e altul. Toti semanati intre voi.

-Si voi semanati intre voi, i-am raspuns si am ras cand m-am gandit ca pentru mine ei toti miros a mancare.

Sau mai corect: a ceva bun de baut.

Toti m-au privit fara a intelege gluma, care de fapt era doar pentru mine.

***

Citeam o carte cu destul de mult interes avand in vedere ca o citeam poate a zecea oara, in timp ce Edward schimba canalele la televizor cate douazeci pe secunda, fara sa se opreasca la vreunul. Mai lipsea doar ca si canalele de desene animate sa isi intrerupa programul normal ca sa difuzeze stiri despre vampiri. Se faceau comparatii de imagini, declaratii, scena luptei era redata iar si iar, disecata si comentata in o mie de feluri, declaratii ale martorilor oculari care avusesera de-a face cu vampiri fara sa stie ce sunt, toti faceau presupuneri in legatura cu lupii, toti asteptau ca vampirii (si rosteau cuvantul fara urma nicio urma de teama) supravietuitori luptei sa iasa in public si sa faca declaratii. M-a socat putin sa aflu ca oamenii se aflau in siguranta deoarece credeau ca toti cei care au participat la lupta pe care o aveau filmata erau singurii vampiri din lume, si erau usurati sa afle ca cei rai au fost exterminati.

Am oftat. Daca ar sti ca sunt mult mai multi, si aproape toti ar trebui sa le inspire frica…

M-am intors la paginile cartii gandindu-ma ca asta era o nebunie. Era clar de ce secretul ar fi trebuit pastrat in continuare.

-Jessica! l-am auzit pe Edward exclamand dintr-o data, ramanand la un canal si lasand telecomanda jos.

In spatele nostru au aparut Jasper, Alice si Emmet.

Femeia de pe ecran avea ceva trasaturi care semanau cu ceea ce imi aduceam eu foarte vag aminte despre prima mea prietena din Forks…dadea din maini in timp ce incerca sa isi faca inteles punctul de vedere.

-Si niciodata nu veneau la scoala cand era soare. Erau toti foarte ciudati, pana acum nu am inteles de ce nu mancau niciodata in cantina. Sunt din tabara celor buni din cate am vazut pe filmul acelei lupte.Era acolo si prietena mea Bella, cea care parea ranita la un moment dat. Ma intreb daca au fortat-o sa devina vampir sau asa a vrut ea. Ei niciodata nu se imprietenisera cu nimeni normal pana cand Bella s-a mutat la noi la liceu. Edward a fost fascinat de ea din prima zi, si au acceptat-o toti, ei care erau asa antisociali. Dar pana la urma erau de treaba. Erau perfecti.

Gazda emisiunii incerca disperata sa o mai opreasca dar Jessica parea sa nu o ia in seama. Turuia in continuare. Edward a oprit televizorul cu un mare dezgust pe fata lui perfecta.

Intre timp, langa noi aparuse si Carlisle, dezamagit ca acum Esme parea sa nu mai aiba timp de el, doar de bebelusul Rosaliei.

-Asta scapa de sub control, a murmurat el. Sa speram ca entuziasmul lor va scadea asa cum se intampla in fata oricarui lucru nou.

-Sau poate vom scapa de astea cand ajungem in Volterra, am spus eu ganditoare, cu mintea la calatoria ce urma sa o facem in urmatoarea zi.

 

 

Toti erau nemultumiti, si i-au spus-o, dar pur si simplu lui Charlie nu ii parea rau. Si eu eram furioasa pe el, asa ca incercam sa ma tin departe. Nu ma ajuta deloc faptul ca eram toti in casa noastra, in asteptarea orei in care va trebui sa pornim spre aeroport, cand avionul particular inchiriat de noi avea permisiunea sa foloseasca pista pentru a decola. Pentru ca bagajele erau gata demult, nu aveam ce face decat sa ne uitam a nu stiu cata oara la amplul reportaj facut la sectia lui Charlie, si la interviul acordat de el. Le spusese tot ce se putea despre lumea noastra, inafara de faptul ca unii aveau niste talente unice. A da: si omisese sa le spuna ca existau mult mai multi ca si noi decat credeau ei. Deoarece chiar credea ca nu a facut nimic rau, nu ii parea rau si nu avea de gand sa se scuze.

Esme parea intelegatoare cu atitudinea lui; Carlisle spusese si el ceva despre faptul ca era de inteles pentru ca Charlie nu traise ani intregi cu ideea inradacinata in personalitate ca trebuie sa ramanem ascunsi.

Rosalie, ca de obicei cand un strain ii patrundea in mediul personal de viata, era furioasa. Charlie si masina lui aveau noroc ca ea era destul de ocupata sa isi contemple fiul dormind la ea in brate.

Ma asteptam ca Marcus sa fie cel mai inversunat, dar nu parea sa ii pese. Statea nemiscat, in picioare, cu ochii inchisi, inhaland adanc la intervale regulate mirosul lui Didyme care statea la fel de nemiscata la el in brate cu privirea aiurea.

De fapt aproape toti stateam nemiscati. Doar Renesmee si Alice mai verificau inca o data daca bagajele sunt complete desi erau. Luasem doar lucrurile personale cat sa ne ajunga pana dupa Anul Nou, cand se redeschideau toate magazinele-lumea lui Alice. In rest totul din case ramasese asa cum erau, doar ghivecele cu plante au fost duse de Esme in vecini. Era prea miloasa ca sa lase plantele sa moara uscate. Nu stiam cat aveam sa stam pe acolo. Eu speram ca nimanui sa nu ii placa, si sa ne intoarcem cat de curand. Poate chiar in Forks, acum ca lumea stia despre noi nu mai trebuia sa ne ascundem sau sa fugim cand lumea observa ca nu imbatranim. Treaba asta cu stapanirea nomazilor imi dadea-desi nu la propriu-frisoane.

Sam si restul lupilor, inclusiv haita lui Jake, aveau sa se ocupe de intreg continentul american, Alice urmand sa ii anunte telefonic in cazul in care vedea ca urmeaza sa se intample ceva nepotrivit. Jacob nu avusese nicio reactie fata de plecarea in Italia. Cata vreme venea si Renesmee, bineinteles ca ne insotea. Si atata timp cat ea era fericita acolo-si era, avand in vedere ca urma sa intre in posesia celei mai vaste si mai valoroase colectii de obiecte de arta din lume-era si el multumit. Era pe drum incoace si de aceea Renesmee nu mai avea nicio stare. Abia astepta sa il vada, sa il imbratiseze pentru prima data dupa ziua in care l-a sarutat cu gandul ca il lasa sa mearga la razboi. Vorbisera la telefon, desigur, dar asta nu ar fi egalat nici in o mie de ani atingerea persoanei iubite.

Desi statem amandoi nemiscati, am simtit cand mana lui Edward care se odihnea pe talia mea a inghetat tensionata.

Am ridicat fata pentru a-l privi.

Prin gandurile lui auzeam ce gandea persoana ale carei ganduri le citea.

„Daca ziceau la televizor ca sunt buni, sigur li se vor face mila de mine, o biata mama singura, si ma vor ajuta”

Vocea nu apartineau niciunuia dintre membrii familiei noastre. Si case vecine aveam doar la vreo saptezeci de metri distanta, destul de departe ca vocile sa se aude asa aproape.

Venea cineva. Simteam si mirosul care facea sa ma usture nasul. Excesul de venin din gura…

Si apoi o voce de copil.

„Ce misto o sa fie. Super. O sa ii bat la scoala pe toti care si-au batut joc de mine. Sa mai prind pe vreunul ca rade de mine ca sunt-„

O bataie in usa a intrerupt gandul.

Toti au simtit mirosul apropiindu-se, deci Carlisle era deja la usa.

Poate se asteptau sa fie alt jurnalist in cautare de senzational. Avusesem parte de destui musafiri nepoftiti la usa in ultimele douazeci si patru de ore gratie faptei lui Charlie din ziua precedenta.

Eu ma intrebam ce naiba ar cauta aici o mama singura. Si copilul?

Carlisle intentionase sa deschida usa doar cat sa isi poata scoate el capul sa anunte nepoftitul ca nu dam niciun interviu. Dar surpriza l-a facut sa uite gandul initial. Prin urmare, prin usa larg deschiza au pasit o femeie de vreo treizeci de ani aratand destul de bine si un copil de vreo noua-zece ani care o tinea de mana. Sub imbracamintea groasa era usor de observat ca sarmanul copil era gras. Foarte gras. Cel mai obez copil pe care il vazusem vreodata. De fapt cea mai obeza persoana in general. Ochii abia i se mai vedeau de falcile pline de slanine care acopereau mai mult de nouazeci la suta din fata. Barbia era deja inclusa in ele, nemaiavand nicio forma. Cumva, pana si pe frunte i se depusese grasime nesanatoasa. Respira greoi din cauza efortului de a merge in timp ce mama lui parea sa nu aiba nimic.

Rosalie si-a ridicat doar pentru doua secunde privirea incruntandu-se la ea.

Din spatele ei, Emmett impunator si infricosator prin statura si corpul lui, depunea un vizibil efort colosal sa nu rada privindu-l pe copil.

Jasper, incruntat, s-a chircit instant in coltul opus al camerei. Ma tenta sa ii citesc fata, sa vad de ce a reactionat asa. Dar promisesem sa le dau intimitate.

Alice s-a incruntat neputinciosa, ca si cum ii era ciuda ca nu a prevazut asta.

Renesmee a ridicat o spranceana.

Din pieptul lui Edward, un marait aproape silentios ameninta sa urce in gat si sa rupa tacerea de cateva secunde care a urmat.

Esme privea compatimitor bietul baiat si Carlisle a oftat inainte sa salute, rupand tacerea.

-Buna…ziua? a ezitat el transformand afirmatia in intrebare.

Femeia nu parea speriata. Nu se incurca, nu ezita, vorbea scurt si la obiect fara sa gandeasca prea mult inainte de a deschide gura.

-Buna ziua tuturor. Imi cer scuze ca va deranjez dar am o mare problema si nimeni nu ma putea ajuta pana acum. Dar de cand am aflat de voi si de ce puteti, am incercat disperata sa caut un vampir. Noroc cu seriful ca si-a dezvaluit ieri adresa.

Toti inafara de Charlie au marait la unison, inclusiv eu. Sunetul, chiar si amplificat fiind in mai multe piepturi, era prea jos pentru urechile lor umane.

-Fiul meu este obez si punerea lui in greutate nu poate fi stopata. Partial este vina mea pentru ca sunt foarte ocupata cu munca si nu am timp de gatit. L-am invatat sa separe alimentatia sanatoasa de cea nesanatoasa dar cum in majoritatea timpului sunt plecata nu am cum sa supraveghez ce mananca. Asa a ajuns dependent de fast-food si bineinteles ca nu ii ajuta sanatatea. Niciun nutritionist la care l-am dus nu a reusit sa il faca sa asculte. Doctorii se tem sa il opereze pentru ca inca este in dezvoltare si sunt siguri ca ar reveni la obiceiurile lor alimentare. Va rog frumos pe voi sa il ajutati.

Copilul zambea intr-una si cat i-am privit fata am putut auzi continuu un singur cuvant: „vampir”. Mi se facea scarba.

-Cum sa te ajutam noi? a sasait Rosalie ridicandu-se in picioare.

L-a dat pe Ethan lui Emmett si a inaintat cu pumnii stransi spre biata femeie care abia acum incepea sa se sperie.

-Ce vrei sa facem noi? Nici nu te cunoastem.

Vocea plina de venin a lui Rose a facut-o pe femeie sa dea un pas inapoi si sa se incrunte.

-Rose, l-am auzit pe Edward in timp ce mi-a lasat talia ca sa se indrepte spre ea.

A luat-o de umeri sa o traga din fata femeii. Rose nu avea de gand sa se miste. Se tinea tare. Edward a uzat de forta sa o impinga. Picioarele ei nemiscate au zgariat adanc podeaua, inlaturand parchetul. Minunat, acum aveam doua transee in podea.

Cizmele i s-au rupt instantaneu, tocurile au cedat cu un zgomot ascutit.

Femeia s-a mai retras un pas.

Emmett parea ca vrea sa isi ajute sotia, dar nu vroia sa isi lase fiul din brate. Apuca foarte putin sa il tina.

Ajunsa la canapea, Rosalie a cedat desi se vedea ca nu din bunavointa. Si-a luat fiul si a urcat la etaj. Emmett a urmat.

-Scuz-o, a spus Carlisle bland. Ce spuneai? a indemnat-o sa continue zambind.

-A, da. Ca voi ma puteti ajuta. Va rog frumos sa il transformati in vampir, asa nu ar mai avea nevoie de hrana, nu ar mai manca gunoaiele acelea si si-a reveni la un corp normal, un corp sanatos.

Pe masura ce isi facea cunoscuta rugamintea, buzele lui Carlisle se transformau intr-o dunga tot mai dura.

Edward nu mai maraia, dar privea incruntat. M-a cuprins cu bratele si puteam observa cat de rigid este. Nu ii placea asta. Nici mie. Nici nimanui inafara de Alice, care acum parea indiferenta. Incerca sa il convinga pe Jasper sa iasa la aer.

Esme s-a indreptat spre baiat cu bratele intinse. L-a imbratisat usor, atat cat puteau cuprinde bratele ei, murmurand intr-una „saracutul de tine” prea repede pentru urechile umane.

Femeia nu s-a speriat deloc ca un vampir ii atingea copilul.

Carlisle a deschis intr-un sfarsit gura.

-Nu putem face asta, a spus trist.

-De ce? a intrebat femeia dezamagita.

-Nu stiu cat s-a aflat, dar si lumea noastra, a vampirilor, are legi. Si una dintre ele interzice transformarea copiilor.

-De ce? a intrebat din nou.

Edward a oftat. Priveam scena cu putin interes acum, desi momentul incomod inca nu trecuse.

-Pentru ca nu pot fi…educati.

Ochii femeii s-au marit.

-Dar are deja noua ani aproape.

Aoleu. Nici nu ii avea impliniti. Nu am nimerit-o cu varsta.

Carlisle a oftat din nou.

-Vezi tu…

-Candy.

-Vezi tu Candy, in primul an de viata de vampir, nou transformatul nu vrea altceva decat sange pentru ca tot ce simte in permanenta este setea. Foarte putini adulti transformati au putut sa se abtina de la a nu ucide in primul an de viata. Si acum este greu. Copiii…sunt de nestapanit. Daca il transform acum pe fiul dumneavoastra, a explicat aruncand o privire fetei bosumflate a baiatului, va fi o masina de ucis de neoprit. Vreti ca el sa devina un criminal in serie?

-Dar –

-Imi pare rau, a spus Carlisle nelasand-o sa isi termine propozitia. In ultimele zile au fost incalcate mult prea multe legi pentru a o mai face si pe asta, a spus repede pentru fi auzit doar de noi. Ganditi-va ca va fi de neoprit, a adaugat tare pentru femeie. Nu imi permit sa creez un monstru, un criminal.

Femeia a inspirat adanc, resemnata. Parea a fi o fiinta buna, se strambase la ideea masinii de ucis.

-Ma scuzati atunci, a murmurat invinsa. Nu am vrut sa deranjez, a adaugat repede aruncand bagajelor o privire rapida.

S-a intors repede, rasuncindu-l pe baiat si smulgandu-l din bratele lui Esme. S-a intors spre usa vrand sa o deschida dar Rosalie a aparut intr-o secunda acolo, taindu-i drumul.

Edward a avut impulsul sa o opreasca din nou dar s-a razgandit aproape imediat ce a inceput sa faca pasul.

-Esti un monstru, a acuzat pe un ton jos si raspicat blonda fatala ce bloca usa.

Femeia a sarit 3 pasi in spate, tragand copilul dupa ea. Acesta, necoordonat, s-a rasucit pe picioarele lui ca butucii si urma sa cada daca nu il prindea Esme.

Carlisle a avut pornirea sa se indrepte spre Rose dar Edward a intins mana si l-a prins de gluga, tinandu-l pe loc.

Deci Rosalie urma sa spuna ceva interesant. Nu ma tenta sa ii citesc gandurile, avea mai mult farmec vocea ei ucigatoare.

A continuat dupa jumatate de secunda. Pentru Candy, nu parea ca a fost facuta o pauza.

-Ai idee cate femei mor sa aiba un copil? Pe care sa il ingrijeasca? Ce fel de mama esti tu daca pui munca mai presus de copil? Cum poti trai cu tine insati?

Cu viteza luminii, Rose a scuipat scarbita intre varfurile cizmelor femeii dupa care a disparut la fel cum a aparut.

Ea nu a vazut decat un micut fum care se inalta rapid lasand in urma o mica gaura in podea intre varfurile pantofilor ei si apoi usa larg deschisa de Carlisle.

-Imi pare rau, a spus el cand grasutul se chinuia sa paseasca pe usa.

-Sa ai grija de alimentatia ta scumpule, a strigat Esme in urma lui.

Baiatul a facut cu mana fara sa se mai chinuie sa intoarca capul. Mama lui s-a intors grabita exact cand se inchidea usa.

-Spuneti-i blondei ca ii multumesc ca mi-a deschis ochii. La revedere.

„Blonda” a sasait la etaj.

 

Zborul privat Olympia-Seattle a fost ok, dar in marele avion care facea cursa Seattle-Roma calatoria a fost un cosmar. Clasa business era plina si cu siguranta zece vampiri, dintre care unul tinand in brate un bebelus agitat care urla si vroia sa scape din bratele mamei lui care il tinea cu forta la care se adaugau o fata cu pielea lucioasa si un baiat negru mai dezvoltat decat baschetbalistii atrageau atentia.

Ba chiar se holbau nepoliticos. Vedeam in mintile lor ca stiau cine suntem, ne vazusera la televizor multumita tot lui Charlie care trimisese la nu stiu ce televiziune filmarea luptei. Asta ii era iertata pentru ca o facuse ca sa ne spele reputatia. Hm.

M-am cuibarit mai bine langa Edward. Isi plimba pe bratul meu degetele de la mana ce o tinea conventional pe umerii mei. Cu cealalta imi tinea mana. Privirea ii era indreptata pe micul geam. Norii inrositi de amurg defilau sub avion cu viteza.

Am inhalat adanc mirosul libertatii. Nu mai era mult pana sa las lumina in spatele portilor Volterrei, apoi in spatele usilor grele de lemn ale castelului blestemat.

 

Lasă un comentariu »

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.
Entries și comentarii feeds.

%d blogeri au apreciat asta: