Capitolul 27: Viata E Un Cerc

Ce jalnic. In impunatoarea sala a tronurilor, stateam in cerc pe jos, cu picioarele incrucisate, toti membrii familiei. Strainul, George, facea parte din cerc insa intre el si Carlisle si Marcus care stateau in stanga si in dreapta erau cate douzeci de centimentri. Toti restul stateam practic lipiti unul de altul, ascultand informatiile.

Desi eu si cu Edward stiam, inca ascultam cu groaza pe care am simtit-o si acum cateva ore cand am auzit pentru prima data ce se intampla.

-Stefan si Vladimir, a inceput strainul blond, au fost foarte dezamagiti fiindca au crezut ca puterea le va reveni lor dupa disparitia Volturilor.

Marcus si-a ingustat ochii aproape imperceptibil, insa blondul nu a observat, cel putin nu in mod constient. Se holba inexpresiv in mijlocul pe care trupurile noastre il forma pe podeaua de piatra.

Greata pe care strainul o provoca in mod voit si constient chiar si celor ca noi, era doar o amintire.

-Vor puterea, si au convins absolut fiecare persoana de felul nostru care exista sa vina impotriva voastra, convingandu-i ca intr-o zi vor fi pusi sa aleaga intre a se hrani cu sange de animal si a muri.

Carlisle si-a strans buzele intr-o linie alba, subtire si aspra.

-Noi nu obligam pe nimeni nimic, a spus el cu vocea lui blanda din totdeauna contrastand cu expresia ostila, ceva neobisnuit pentru el

-Nu este treaba mea, a spus George ridicandu-si in sfarsit ochii aurii, complet asortati cu parul. Eu doar incerc sa ajut pe cine cred ca are dreptate.

Era atata blandete in ultima lui propozitie…

-Se zvoneste ca deja se gandesc la strategii. Desigur, nici nu ar avea nevoie de multe…

Emmett a dat cu pumnul in podea. In urma miscarii lui bruste perfecta podea s-a ales cu un mini-crater. L-ar fi potolit Rosalie, dar se concentra la copilul care dormea in bratele ei. Nu vroia sa fie trezit, nestiind cat va mai avea acesta abilitatea de a dormi.

Mi-am adus aminte de urmarile ultimei lupte in care mi-am folosit scutul si m-am infiorat. Mai era ceva … nedefinit care imi trimitea valuri furioase de venin pe cerul gurii.

-Si cam cati vampiri are armata stransa de romani? am intrebat cu voce calculata.

-Toti vampirii din lume, inafara de noi cei de aici, bineinteles.

Descopeream cu uimire ca niciodata nu am stiut cati din felul nostru exista. Nu ca as fi fost curioasa sau ca as fi avut nevoie sa stiu.

-Asta insemnand …

-2547 dintre care 439 cu talente speciale.

Ar fi trebuit sa imi caut maxilarul cazut undeva pe podea, in loc sa ma holbez ca o proasta dintr-un capat in altul la cercul pe care il formam.

Asta era toata viata. Un cerc. Pornesti de la nefericire, cum pornisem eu din Pheonix spre Forks. Dupa ce strabati o parte din cerc, te impiedici de fericire fara sa iti dai seama, asa cum patisem eu cand il intalnisem pe Edward.

Inevitabil, trebuie sa te intorci de unde ai plecat, de la nefericire. Pierderea lui Edward, perioada neagra din viata mea umana la care nu ma gandeam niciodata.

Si treci din nou prin nefericire, asteptand momentul cand o vei depasi, cand vei ajunge din nou in acea parte a cercului luminat de fericire.

Crezusem ca, pe masura ce imi intindeam existenta de-a lungul cercului destinului, am incheiat trei cercuri complete cand m-am intalnit in mod fatal de trei ori cu amenintatorii Volturi.

Acum imi dadeam seama cu groaza ca asta nu se va termina cu disparitia Volturilor. Va exista tot timpul un punct in cercul vietii noastre in care va trebui sa trecem prin fata mortii.

De data aceasta eram sigura ca cercul nostru se va intrerupe brusc dincolo de atacul celorlalti vampiri. Eram sigura si datile trecute, insa datile trecute aveam tot timpul speranta sperantei unei sperante. Inainte am avut de fiecare data macar 1 la un miliard sanse de reusita. Acum nu mai aveam nimic decat o perspectiva…

Edward” l-am strigat mintal tragandu-l putin de mana pentru a se uita in directia mea.

“Ne vedem de partea cealalta”, i-am zambit sigura pe ceea ce spun.

Bella nu cred ca-

O haide, sigur crezi. Daca cineva isi merita din plin iertarea pacatelor pentru binele ce l-a facut, atunci tu esti acela

Nu merit sa gandesti asa despre mine
Cu siguranta meriti

Nu discut, Edward. Nu sunt asa de proasta incat sa pot crede ca mai avem o speranta, dar stiu cu siguranta ca vom fi impreuna si dincolo de moarte. Am fost destinati sa fim impreuna Edward, si destinul nu are cum sa lupte impotriva lui insusi.

“Dar o hoarda de vampiri atatati si infuriati cu siguranta da”

-Si prietenii nostri? a intrebat Carlisle.

In tonul vocii lui o deznadejde cumplita se forta sa ajunga la suprafata, in acelasi timp in care al doilea tata al meu se forta sa o inabuse.

-A da, am uitat. Adica … incercam sa va dau vestea intr-o maniera mai putin …

George se impiedica de cuvinte.

-Dar nu exista nicio modalitate mai usoara de a anunta un asemenea…

Toti vampirii care au stat alaturi de voi impotriva Volturilor au fost omorati brutal pentru a va scadea sansele de castig

Am tipat socata chiar in timp ce George expunea cu voce tare informatia la care se gandise cu un sfert de secunda inainte sa o rosteasca.

Edward a decorat podeaua cu alti doi crateri micuti.

Esme a inceput sa suspine sec, Emmett a afisat pentru prima data de cand il cunosc o expresie de totala deznadejde iar Rosalie aproape ca si-a ridicat privirea de la micutul ei adormit.

-Nu vad nimic, s-a enervat Alice.

Desi in forma umana, Jacob maraia necontrolat.

-O sa vorbesc cu Sam, nu are rost sa se bage in asta impreuna cu haita lui si a mea, a marait Jacob in timp de Reneesme incerca sa ii mangaie spatele.

Tremuratul lui Jake nu o ajuta deloc.

-Sunt calm, i-a soptit numai ei printre dintii inclestati.

-Cred ca cel mai bine ar fi … am inceput eu.

Nu imi dadeam seama ca vocea mi se ineca de durere pentru prietenii nostri pierduti.

-…sa ne resemnam. Va face lucrurile mai usoare si-
Privirea socata a lui Emmett, care imi insulta in mod clar sanatatea mintala, m-a oprit.

Insa, intruchiparea acordului, toti restul inafara de George pareau sa imi dea dreptate.

-O haide, a izbucnit el, sustinut din priviri de Emmett. Nu am venit sa va avertizez ca sa va traiti presupusele ultimele zile in agonie si ramas bun-uri. Am venit pentru ca chiar cred ca se face ceva.

-Serios? a intrebat Jasper cu ton insangerat. Si cam ce s-ar putea face? Suntem cati ne vezi, fara niciun ajutor.

-Niciun ajutor din partea vampirilor nu inseamna deloc “niciun ajutor”, a scuipat George pe ton veninos.

Simteam greata din stomac ca incepe sa revina … asa ca mi-am pus scutul la treaba si mi-am protejat familia de micul atac al vampirului cu un talent miraculos de a-i tine pe altii la distanta sau de a se tine pe el insusi la distanta in mijlocul actiunii, dar si cu o incapatanare feroce de a ne impinge sa lupta, mici viermi neinsemnati, impotriva destinului urias si necrutator.

Cel putin eu asa ma simteam in fata numarului impresionant de dusmani pe care nu i-am cunoscut niciodata, nu m-au cunoscut niciodata, si carora nu le-am facut nimic in intreaga mea viata. Si veneau totusi, cu fortele unite impresionante, sa imi striveasca mica familie care nici macar nu a dorit puterea.

Doream liniste si ordine, la naiba!

Dar acum, cand toate se vor termina, nu avea sens sa ii urasc pe cei pe care ma vor ajuta sa ii demonstrez sotului meu atat de devreme ca eu sunt cea care a avut dreptate in legatura cu sufletul vampirilor.

1 comentariu »

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

  1. yay!mersi de capitol,abia il asteptam!pacat ca ficul o sa se termine,e minunat!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.
Entries și comentarii feeds.

%d blogeri au apreciat asta: