Capitolul 14: Cer senin şi nori mascaţi

-De cât timp stă Edward în faţa garajului? a întrebat Charlie în timp ce se aşeza să aprindă televizorul imediat după ce a ajuns acasă.

-Aproximativ de când ne-am întors de la şcoala şi a văzut în garaj noua lui maşină, a răspuns Reneesme în locul meu râzând.

-În curând o să aibă o a treia maşină la care să se holbeze, am chicotit eu.

-Nu e adevărat, l-am auzit pe Edward din garaj. La Aston Vanquish-ul meu şi la Ferrari-ul lui Rosalie nu are rost să mă “holbez” pentru că le ştiu demult.

-Ce Ferrari? a întrebat Charlie vizibil interesat.

-599-le lui Rose, i-am raspuns aşezându-mă lângă el şi furându-i telecomanda. Ea speră să aibă nevoie în viitorul apropiat de o maşină cu mai multe locuri.

-Hey, dă-mi telecomanda!

-Nu este niciun meci acum, am spus. Abia mâine începe sezonul. În plus avem de discutat. Şi cu tine Edward, am spus fără să ridic vocea, ştiind că mă aude.

-Vin imediat, a răspuns el. Mai am de lustruit oglinzile de la portiera şoferului.

Era ca un copil mic cu o jucărie nouă.

-Ce să lustruieşti tata că e nouă, a spus Reneesme râzând în timp ce urca scările spre camera ei.

-Tata o mai ştii pe Angela? o colegă din Forks, am încercat să îl ajut când am văzut că se încruntă concentrându-se.

-Aaa, vrăjitoarea nu?

-De unde ştii că e vrăjitoare? am întrebat uimită.

-Mi-a spus Carlisle când m-a sunat dimineaţă. Trebuia să vă spun dar eram la lucru şi voi eraţi deja la şcoală şi nu vă puteam deranja în ore.

-Dar Carlisle de unde ştie?

-Poate i-a văzut Alice venind, mi-a răspuns Edward ieşind în sfârşit din garaj şi luându-mă în braţe în următoarea secundă.

Stăteam toţi trei pe canapea iar televizorul era în continuare închis.

-De fapt nu, a spus Charlie. Angela şi Ben au trecut şi pe acolo.

-Ce au făcut? am întrebat în acelaşi timp în care Edward a întrebat de ce.

-Vă cautau pe voi se pare. De fapt cautau toată familia Cullen doar că nu se aştepta să fim împărţiţi şi după ce a vorbit cu ei a considerat necesar să vorbească şi cu noi. Sunteţi siguri că nu e nebună fata? Adică ce ne-ar putea paşte chiar aşa de grav?

-Volturii, a icnit Reneesme de la etaj.

Ne-am uitat unii la alţii neştiind niciunul ce să spunem. Reneesme avea dreptate.

-Ce ziceai că vrei să vorbeşti cu mine? m-a întrebat Edward.

-Vă rog nu aici, s-a plâns Charlie. Chiar dacă sezonul la fotbal începe numai mâine, în Europa sezonul de soccer a început deja.

-De când urmăreşti sport pe tot mapamondul? am întrebat contrariată.

Ştiam că e înnebunit după sport dar nici chiar aşa.

-De când am o întreagă veşnicie să fac asta, mi-a răspuns el rânjind.

Charlie a luat telecomanda pe care o lăsasem pe canapea lângă mine şi, după ce a aprins televizorul, a început să caute canalele europene. Mă întrebam dacă înţelege ceva din ce vorbesc comentatorii sportivi sau îi place doar să vadă desfăşurarea jocului.

M-am uitat la Edward şi el mi-a făcut cu capul un semn înspre uşă.

“Oare despre ce vrea să vorbim…”

Am prins puţin din gândurile lui în momentul în care l-am privit, înainte să mă ridic şi să mă îndrept spre uşă în timp ce sentimentul de frustrare începu să mă inunde. De ce nu mai asculta scutul de mine? Dacă şi cel exterior care ne-ar proteja în caz de ceva a luat-o razna?

Am ieşit de mână în atmosfera încărcata de nori grei şi am trecut strada cu pas uman. Imediat ce am intrat în pădure am început să alergăm lăsând viteza să se dezlănţuie. Nu ştiam unde fugim şi nici unde ne vom opri, însă vroiam să fim singuri. Am ajuns într-o vale largă între munţi străbătută de un râu nu prea lat dar nărăvaş, străjuit pe amândouă malurile de doua linii drepte formate din brazii înalţi ai pădurii. Râuleţul era singura sursă de zgomot în zonă; toate animalele sălbatice s-au ascuns de ploaia care ameninţa să cadă în orice clipă şi nu era vânt care să facă ramurile să foşnească; lipsa lui făcea atmosfera să pară mai apăsătoare, chiar sufocantă. M-am oprit la marginea râului peste care aveam de gând să sărim când mi-a sunat telefonul. L-am scos din buzunarul jachetei maro, observând că am semnal minim şi sperând să îmi ajungă pentru că persoana care mă suna era Alice. Edward s-a oprit langa mine şi contempla natura. Valea largă păzită în depărtare de două vârfuri nu prea înalte de munte dădea o senzaţie de libertate chiar dacă norii erau joşi…Am apăsat repede pe ecranul sensibil in dreptul micuţei imagini a telefonului verde şi nici nu am apucat să spun ceva pentru că ciripitul lui Alice a izbucnit imediat după ce am răspuns.

“Bella mulţumeeeeesc! Eşti cea mai bună soră a mea şi te voi iubi întotdeauna. Eşti o dulce şi-”

Edward chicotea.

-Stai Alice să înteleg şi eu despre ce vorbeşti, am spus imediat ce am găsit o breşă în discursul ei extazic.

-Vorbesc seriooooos. Nu pot să cred. Ultimele colecţii Karl Lagerfeld, Louis Voitton, Martin Margiela, Alain Ducasee, Christian Laboutin-

-Alice gata, am întrerupt-o. Să înţeleg că ţi-au venit hainele?

-Daaaa!!!Merci merci merci merci-

-Alice am înţeles ideea, am întrerupt-o din nou râzând.

Era mai rău decât Edward şi maşina.

-Şi nu ai pentru ce să îmi mulţumeşti atât. Cred că nu sunt nici un sfert din cantitatea de haine pe care mi le-ai cumpărat de când te cunosc.

“ Acum mă duc să probez hainele. Mai vorbim.”

-Pa, am apucat să zic după ce a închis.

-Se pare că se grăbea să probeze hainele acelea, chicoti Edward apropiindu-se de mine şi îmbrăţişându-mă.

-Despre ce vroiai să vorbim? m-a întrebat suav după ce m-a sărutat uşor pe frunte.

-Despre scutul meu, am oftat.

-Ce e cu scutul tău? m-a întrebat la fel de suav, sprijinindu-şi bărbia pe creştetul meu şi cuprinzându-mi talia să mă tragă mai aproape.

-Am vrut dimineaţă să văd ce gândesc colegii despre noi…adică…eram curioasă…

-Bella, Bella, a oftat el întrerupându-mă. Mi se pare mie sau te simţi vinovată?

-Păi am promis că îmi voi folosi puterea doar în situaţii speciale şi-

-Aceasta era o situaţie specială, m-a întrerupt el din nou ridicându-mi bărbia cu degetul şi forţându-mă să îl privesc în ochi. Asta era problema?

-Nu chiar.

-Atunci? a întrebat el încă ţinându-mi bărbia dar mângâind-o cu degetul mare.

-Nu mai vrea să revină la loc. Am încercat dar nu reuşesc.

Ochii lui s-au făcut mari şi degetul cu care îmi mângâia bărbia a încetat să se mai mişte.

-Asta este neaşteptat. Se pare că scutul tău o ia razna, a încercat el să mă amuze însă umorul din spatele propoziţiei era cât se poate de negru.

-Ar trebui să îl sunăm pe Carlisle? am întrebat îngrijorată.

-Nu cred, a răspuns serios de data asta. Carlisle e medic nu ghicitor, nu prea are de unde să ştie ce se petrece. El doar face presupuneri…Dar totuşi să vedem, a spus scoţându-şi mobilul din buzunarul blugilor.

-Nu am semnal, m-a anunţat după ce a aruncat o privire touchscreen-ului.

Mi-am scos telefonul din nou, care măcar avea semnal chiar dacă era minim.

-O să îi spun lui Jasper să îmi ia şi mie unul.

-Sau îţi poţi lua singur, am sugerat în timp ce el tasta repede.

A sunat doar o dată.

“Ştiu, Edward”, a răspuns Carlisle prompt.”Alice a văzut. Nu îţi face griji, l-am chemat pe Eleazar. O să ajungă mâine la noi şi vom veni împreună poimâine.”

-L-ai chemat doar pentru mine? am întrebat ştiind că mă aude.

Mă simţeam incomod să ştiu că l-a facut pe Eleazar să străbată atâta drum doar pentru mine.

“Nu chiar”, a răspuns Carlisle. “Trebuie să ştim şi ce fel de abilitate are Charlie.”

Am răsuflat uşurată în timp ce Carlisle îşi cerea scuze că trebuie să plece la spital pentru semnarea formularelor de transfer.

-Nu trebuie să te îngrijorezi, a vrut Edward să mă liniştească mângâindu-mi părul în timp ce îmi punea telefonul înapoi în buzunarul jachetei.

-Şi ştiu cum să îţi distrag atenţia, a spus în timp ce mă privea cu un ranjet ce mă făcea să mă întreb ce mai pune la cale.

-Trebuie să cumpărăm o maşina nouă, adică două.

-O nu, nu din nou, am gemut.

-Nu pentru noi prostuţo, a spus chicotind.

-Dar atunci?

-Pentru Jacob.

Am ridicat o sprânceană.

-De fapt trebuie sa îi luăm una lui Reneesme. Este destul de responsabilă ca să conducă, doar că în ochii legii nu are vârsta necesară până la iarna. Aşa că luăm una pentru Jacob să o plimbe pe Nessie şi la iarna îi luâm şi ei una.

Mi-era clar ca avea totul planuit demult.

-Mi se pare mie sau ai pregatit asta demult? am întrebat jucăuş uitând îngrijorarea de mai devreme.

-Domnişoara mă acuză? a întrebat el râzând în timp ce a început să mă gâdile.

Bineînţeles că senzaţia nu era cea cu care mă obişnuisem; pielea mea tare nu se apăsa sub presiune însă simţeam fiori la suprafaţa ei care mă făceau să râd şi să mă chircesc. Am început să îl gâdil şi eu pe el şi, înainte să ne dăm seama, ne-am răsturnat pe pământul umed amestecat cu frunze moarte şi ace de brad, murdărindu-ne din cap până în picioare şi împodobindu-ne hainele şi părul cu crenguţe uscate şi frunze umede.

Am fost prima care mi-am revenit.

-Este doamnă, nu domnişoară, am spus încercând să mârâi şi accentuând cuvantul “doamnă”.

Nu a spus nimic deşi zâmbea ştrengăreşte în timp ce mi-a dat mâna să mă ajute să mă ridic chiar dacă nu aveam nevoie.

Ne-am uitat amândoi la hainele distruse ale celuilalt şi la părul sălbatic.

Edward a început să râdă iar eu doar m-am strâmbat imaginându-mi cât de ridicol arăt.

“Daca ar şti Alice ce facem cu hainele pe care le alege cu atâta grijăs-a gândit în timp ce hohotele i se intensificau.

-Moartea ar fi o sentinţă uşoară, i-am continuat gândurile printre hohote.

-Atunci ce zici de o baie? m-a întrebat el făcând cu ochiul spre râu.

-Pentru noi sau pentru haine?

-Pentru toată lumea. Face râul cinste cu apă.

-Si cu uscat nimeni. Aşa că am face bine să ne întoarcem acasă unde avem prosoape.

-Da domnişoară, a spus cu acelaşi chef de glumă în timp ce ma întoarceam.

Simţindu-l atât de relaxat, am uitat şi eu de grijile mele.

-Doamnă, am mârâit eu cu acelaşi chef de glume întorcându-mă pe călcâie pentru că el era în spatele meu. Doamna Cullen.

-Pe moment domnişoara Swann. Sau Masen dacă vrei. Uiţi că nu mă mai numesc Cullen.

-Atunci oare de ce îmi amintesc că acesta e numele pe care l-am primit când m-am căsătorit cu tine?

-Probabil ţi-ai pierdut memoria, m-a tachinat el apăsându-mi vârful nasului cu degetul arătător.

-Stai că îţi arăt eu memorie, am încercat să îl ameninţ dar nu mai era lângă mine demult.

-Întâi trebuie să mă prinzi ca să îmi poţi arăta ceva, a strigat el râzând de undeva din pădure.

I-am urmat mirosul şi l-am ajuns într-un minut. Stătea între doi copaci cu mâinile ridicate în semn că se predă.

-Acum vorbim serios, a spus el în timp ce se aşeza. Ai dreptate am avut planuit.

Am zâmbit superior, aşezându-mă lângă el şi punându-mi capul pe pieptul lui. M-a înconjurat cu bratele şi m-a tras şi mai aproape de el ţinându-mă strâns în timp ce continua pe acelaşi ton serios.

-Mi-a venit ideea în avion când mergeam la Paris. Şi nu mă puteam hotarî între Maserati Granturismo şi Maserati Quattroporte. Acum le pot lua pe amândouă, a spus cu ochi strălucitori.

Am oftat. Nu o să îi înţeleg niciodată pasiunea (sau mai bine zis obsesia) pentru maşini. În special maşini sport de lux.

-Şi acum întrebarea e: care cui i-o cumperi, nu? l-am întrebat privindu-i expresia meditativă.

-Îi punem să aleagă, dădu el din umeri. Nu or să se certe. Şi dacă o vor pe aceeaşi…o să găsesc eu cui să îi cumpăr celălalt model, a spus privindu-mă sugestiv.

-Nici să nu te gândeşti, am spus eu ameninţător în timp ce mă eliberam de strânsoarea braţelor lui.

-Ne întoarcem acasă, am strigat peste umăr în timp ce alergam.

Am început să îmi fac planuri să îi conving pe noii logodnici să îşi dorească modele diferite. Nu va fi greu, de obicei Jacob nu mă refuză.

Am ajuns acasă în acelaşi timp în care Charlie îşi parca pe alee maşina de teren însemnată cu sigla poliţiei.

-Bună, copii!

A chicotit încet cand a văzut hainele de pe noi dar a încetat înainte să mă încrunt.

-M-a sunat Nessie, a continuat. A spus că a venit Jake şi va fi în capătul grădinii cu el şi nu v-a anunţat pe voi că nu v-a putut contacta, ne-a anunţat el trântind portiera fără să ne lase timp să îi răspundem la salut.

Edward s-a întors spre mine rânjind.

“Mergem să îi întrebăm acum de maşini?”

Şi să le stricăm momentele împreună?” i-am transmis eu observând că Charlie intrase deja în casă iar dinspre televizor se auzea un comentator sportiv.

“Asta era şi ideea”, a mormăit el amuzat clătinând din cap.

Bine”, am oftat.”Dar vorbim doar despre maşini. Apoi plecăm. Îi lăsăm să îşi trăiască iubirea”

“Sper doar să ştie că iubirea are nevoie câteodata şi de un prezer-”

“Să nu cumva să gândeşti cuvântul. Ei sunt responsabili. Mai ales Jake

Imediat după ce i-am transmis ce gândesc mi-am luat privirea de pe faţa lui şi m-am întors spre grădină, intrând în mărăcinile ei cu paşi umani.

Edward pufni apoi a pornit cu paşi grăbiţi să mă ajungă. Imediat după ce am ieşit din zona vizibilă străzii am pornit ca o săgeată prin bălării strivind tufişurile şi dând la o parte crengile uscate care atârnau de copacii neîngrijiti.

Jake şi Nessie erau prea absorbiţi unul de altul pentru a ne auzi; stăteau în tăcere întinşi pe o pătura şi se uitau unul la altul cu dragoste. Edward îşi drese glasul şi amândoi s-au ridicat repede în picioare.

-Calmaţi-vă că nu e inchizitor, i-am sfătuit chicotind.

Jacob s-a apropiat de Edward ţinându-şi capul aplecat; nu ştiam dacă din cauză că se simţea vinovat sau că era puţin mai înalt. Gândurile lui incoerente erau un amalgam de scuze şi remuşcări.

-Îmi pare…rău, a început el nesigur. Nu era intenţia mea să …te provoc doar că erau amintiri recente de care nu vroiam să scap pentru că-

-Calmează-te, l-a întrerupt Edward. Eu ar trebui să îţi cer scuze, a adăugat pe un ton spăşit în timp ce strângea mâna viitorului său ginere.

-Toată lumea şi-a cerut scuze şi toata lumea le-a acceptat, a intervenit Reneesme care până atunci privea scena mutându-se de pe un picior pe altul şi acum se apropia să ia mâna logodnicului ei din cea a lui Edward să o ţină doar pentru ea.

M-am uitat la Edward. El a avut ideea să venim, el trebuie să înceapă să spună ce are de spus.

“Nu mai trage de timp. Şti că Jake trebuie să se întoarcă în Forks şi nu îi poţi răpi timpul pe care îl are de petrecut cu fiica noastră”

A dat din cap atât de imperceptibil încât abia am observat apoi s-a întors către Nessie şi Jake care se ţineau de mână.

-Jake voi poimâine vă mutaţi aici, nu?

Jacob a dat din cap înghiţind.

-Şi va trebui să mergi la şcoală, nu?

Din nou a dat din cap însă de data aceasta strâmbându-se.

-Şi nu vrei să mergi pe jos în fiecare zi prin ploaie până la şcoală şi înapoi nu?

Jacob a dat din cap încruntat, neînţelegând unde bate Edward. O sclipire de intuiţie s-a aprins repede în ochii lui Reneesme şi a început să rânjească.

-Deci ai avea nevoie de o maşină, corect?

-Aş avea nevoie de banii pentru o maşină, corect? a răspuns el încercând să imite tonul lui Edward.

-Nu îţi face griji, nu ai nevoie de bani. Îţi cumpăr eu una-

-Nu am nevoie de milă, l-a întrerupt Jacob tăios făcând-o pe Reneesme să tresară. O să mă angajez şi o să adun banii.

M-am apropiat de el întinzându-mi mâna spre umărul lui ca să îl liniştesc dar s-a tras un pas în spate.

“Te rog” i-am transmis doar lui. “Nu refuza înainte să asculţi până la sfărşit”

“Bine, bine” s-a gândit el repede. “Nu mai zic nimic ca să nu se supere Nessie. Numai pentru ea. Cum îşi închipuie că am nevoie de mila-” gandul lui s-a întrerupt brusc când m-am întors spre Edward.

“Nu-l lua în seamă. Este doar foarte mândru câteodată”

“Stiu” a oftat Edward mental.

Reneesme îi strângea mâna lui Jacob, probabil arătându-i ceva pentru că acesta s-a liniştit.

-Consideră-l cadou pentru logodnă, a spus Edward pe acelaşi ton prietenesc. Va trebui să o duci tu pe Nessie la şcoală până în iarnă, când va avea voie oficial să conducă şi când îi voi cumpăra şi ei una.

Mi-am dat ochii peste cap.

-Să nu fie ceva scump, s-a predat Jake.

Era rândul lui Edward să îşi dea ochii peste cap în timp ce rânjea răutăcios.

-Alege între Maserati Quattroporte şi Maserati Granturismo.

Maxilarul lui Jacob căzu în timp ce Reneesme îi privea reacţia râzând.

Edward m-a luat de talie în timp ce privea mirarea lui Jake cu o expresie răutăcioasă dar când a observat că îl privesc mustrător s-a întors repede spre Reneesme.

-Dacă nu vrea poţi alege tu, draga mea. Pentru că oricum deja sunt pe lista de aşteptare pentru amândouă şi amândouă sunt pentru voi doi.

-A trebuit să alegi culorile?

-Da, dar încă le pot schimba.

-Atunci eu vreau mov, a spus Nessie râzând amintindu-şi probabil de ora de sociologie.

-Lista de aşteptare? m-am întors spre el cu o sprânceană ridicată.

-Ce aveam de facut când tu căutai designeri prin Paris? dădu el din umeri. În plus modelele astea nu se produc ca pe bandă, trebuie să dai comanda, a încheiat rânjind.

M-am uitat la expresia învinsă a lui Jake.

“Nu e din milăam încercat să îl îmbunez. “Chiar ţine la tine. Eşti parte din familie”

“Familie formată din vampiri şi vârcolaci a pufnit el însă puteam vedea bucuria din spatele cuvintelor.

Edward m-a luat de mână trăgându-mă mai în spate.

-Să veniţi în casă dacă începe să plouă, i-a avertizat el mergând cu spatele şi făcându-mă şi pe mine să paşesc la fel.

-Ca să nu ajungem să avem hainele pline de frunze şi noroi? a chicotit Reneesme arătând spre hainele noastre.

-Ca să nu vă udaţi, i-a răspuns Edward dându-şi mâna prin păr încercând să cureţe frunzele pe care nu le-a alungat vântul în timp ce alergam. Mai ales că eşti predispusă la raceală, a adăugat protectiv.

Le-am facut cu ochiul în timp ce Edward mi-a strâns mâna să îl urmez. Eram în faţa casei în mai puţin de cinci secunde.

-Mergem să facem un duş? M-a întrebat foarte încet în faţa uşii trecându-şi mâna prin părul meu plin de frunzulite moarte şi crenguţe umede.

“E acasă Charlie” i-am amintit în timp ce îmi deschidea uşa.

“Nu pentru mult timp” s-a gândit rânjind.

Imediat ce am închis uşa după ce am intrat ne-am trezit în faţa noastră cu un Charlie grăbit să se încalţe.

-Urgenţe la servici, a aruncat el peste umăr ieşind din casa val-vârtej.

-Mai e valabilă oferta cu duşul? am întrebat privindu-l provocator.

-Normal, a rânjit el din nou luându-mă în braţe şi ducându-mă cu viteza luminii până la noi în cameră.

-Şti, aş putea să mă deplasez singură, am protestat în timp ce el scotea la iveala două prosoape.

-Şti, ai putea să te laşi răsfăţată de soţul tău ca doamna care pretinzi că eşti, a spus împingându-mă spre baie.

-Şi care chiar sunt, i-am amintit dându-mi jacheta jos.

După doar două zile la şcoală colegii au învăţat să ne evite mai ales după ce un Edward înfricoşător l-a ameninţat cu bătaia pe un prieten a lui Danny care vruse să “încerce” şi el cu Nessie; Jake şi-a ales modelul Granturismo dându-şi seama că Edward este prietenul lui; Rosalie a sunat să anunţe că se vor întoarce mai repede decât se aşteptau; Esme a trimis o echipa mare de constructori care au şi început construcţia casei în care vor locui Emmett, Rose şi Didyme precum şi o altă echipă care să cureţe gradina aflată în paragină; Charlie a fost nevoit să meargă la locul unui accident grav care a avut loc pe şoseaua care leagă Olympia de Seattle şi a trecut din nou cu brio testul sângelui uman deşi a trebuit să se îndepărteze când a intrat în acţiune echipa de descarcerare iar eu cu Edward am început să ne facem relaţia cunoscută în şcoală pentru că ne ţineam de mână tot timpul. Apropo de şcoală, niciodată nu credeam că îmi va plăcea să repet liceul. După doar două ore de istorie a antichităţii am început să devin pasionată de această materie; dacă acel profesor ne-ar preda toate orele nimeni nu ar chiuli niciodata. Până şi gaşca de şmecheri era redusă la tăcere după doar două ore cu profesorul de istorie a antichităţii şi era singura materie la care făceau temele. De învăţat nu era nevoie pentru că profesorul avea un fel de a povesti care te captiva şi pur şi simplu nu îţi venea să dai atenţie altor lucruri.

-W-o-w, s-a minunat Ben intrând în casă în urma Angelei.

-Fii serios, nu e mare lucru, i-a replicat Edward, arătându-i drumul spre canapea.

-Şi casa voastră arată ca o colibă, am spus sarcastică amintindu-mi de casa la fel de mare ca a noastră, a Angelei şi a lui Ben, de la care tocmai ne întorceam după ce ne-am făcut temele.

-Eu mă duc la servici la bunicul să văd cum se face o investigaţie, a anunţat Reneesme coborând din camera ei unde a urcat doar ca să îşi lase cărţile.

-Sau cum să te plictiseşti, a spus Edward râzând în timp ce închidea uşa în urma ei şi apoi ne urmă spre canapea.

-De parcă ar conta unde stai atâta vreme cât eşti fericit, a spus Angela ridicând din umeri, continuând discuţia despre case.

-Dar noi nu despre case aveam să discutăm, ne-a adus Edward cu picioarele pe pământ înconjurându-mi umerii cu braţele.

-Da, a răspuns Ben privind-o pe Angela şi îndemnând-o în acest fel să vorbească.

În mod straniu, cei doi au început să se comporte puţin ciudat imediat ce am rămas doar noi patru. Erau mişcări aproape inobservabile; îşi schimbau poziţia picioarelor sau aruncau priviri ferestrelor.

-Staţi, staţi, am spus scuturând din mâini. Nu vreţi o cafea sau ceva?

-Suc natural dacă ai, m-a rugat Angela.

-Şi apă minerală, dacă nu e prea mare deranjul.

-Niciun deranj, a spus Edward dând nepăsător din mână spre Ben în timp ce eu mă întorceam deja cu două pahare pline şi un bol mare cu chips-uri.

Le-am pus pe măsuţa din faţa noastră invitându-i să se servească.

Ben mă privea cu gura căscată.

-Ni s-a spus de viteza voastră însă nu credeam că e aşa mare, s-a mirat el făcând-o pe Angela să chicotească.

Am început să vorbim despre trecut; persoanele comune pe care le cunoşteam în Forks şi amintiri care ne făceau să râdem, timp de aproape trei ore. M-am simţit bine să pot fi în largul meu cu nişte vechi prieteni. Sentimentul de eliberare mă făcea să simt că plutesc… Afară se însera deja şi noi aflasem că ştiau despre abilităţile noastre (nu au vrut să ne spună de unde insa ne-au scutit de dilema în care ne aflam când ne întrebam dacă să le spunem sau nu) şi că Ben putea zbura şi potiunea la care era expert era … serul adevărului.

-Serul adevărului? am întrebat deodată eu şi Edward.

-Dar asta era numai un mit! am exclamat intrigată.

-La fel ca şi vampirii, şi vârcolacii, şi toate alea, a râs Ben.

Avea dreptate. De câţi ani viaţa mea se învârtea în jurul miturilor?

-Pe vampiri funcţionează? a întrebat Edward.

-Nu cred, a oftat Ben mohorât. Pe specia voastră funcţionează foarte puţine poţiuni de-ale noastre şi vrăjitorii cercetatori se chinuie de sute de ani să afle de ce unele funcţionează şi unele nu.

Schimbând subiectul, Ben a întrebat dacă poate vedea noua maşina a lui Edward despre care el spunea că Aston Martin Vanquish-ul care îl făcea pe Ben să se minuneze e nimic pe lângă ea aşa că cei doi s-au îndreptat spre garaj.

Când am rămas singure, Angela a început să pară neliniştită. Îşi freca mâinile şi îşi tot schimba poziţia în timp ce eu plecam la viteza umană spre bucătărie să duc paharele. Dar asta nu însemna că nu o observ.

-S-a întâmplat ceva? am întrebat-o apărând brusc lângă ea şi ţinând-o de umeri.

“Nu te gândi la asta, nu te gândi la asta, nu te gândi la asta…”

-La ce să nu te gândeşti Angela? am întrebat îngrijorată. S-a întamplat ceva grav? Te pot ajuta?

A dat din cap abătută.

-Şti că poţi conta pe mine Angela, i-am spus, cumva dezamăgită că nu are încredere în mine. Şi că pot păstra un secret.

-Nu s-a întâmplat nimic. Sunt doar obosită. Este prima dată când mă mut şi totul mi se pare foarte solicitant.

Minţea. Când eşti obosit nu ai energie să te agiţi aşa cum se agita ea când credea că nu o văd. M-am întristat, sperând că într-o zi va decide să îmi ceară ajutorul, indiferent ce problemă are.

Imediat băieţii au venit înapoi.

-Am auzit că Angela e obosită şi m-am gândit să îi duc acasă, a explicat Edward.

Angela i-a zâmbit degajată iar Ben i-a mulţumit pentru grijă.

-Ce aţi zice să mergem cu Saab-ul? l-a întrebat Edward pe Ben.

-Vorbeşti serios? a replicat Ben cu ochi mari strălucitori.

-Sigur. E noapte, nu o va observa multa lume.

I-am condus spre uşă iar în timpul în care cei doi îşi luau jachetele eu şi Edward am purtat o conversaţie tăcută şi foarte rapidă.

“Mi se pare că Angela ascunde ceva. Este agitată, nu prea se simte în largul ei. Şi nu este prea priceputa în a ascunde lucruri.

“Am crezut că numai mi se pare că Ben are ceva de ascuns cât timp am stat în garaj. Poate el se pricepe mai bine la a fi degajat”

“Şi nu ai putut vedea în mintea lui?”

“Nu. Tot timpul când îi alunecau gândurile fără să vrea la vrăjitori şi tot ce are legatură cu ei se concentrează pe amintiri cu Angela. Tu ai reuşit ceva?”

“Nici eu. De fiecare dată când o privesc în faţă se gândeşte: <nu te gândi>”

“Poate că ceea ce îi preocupă nu are nicio legătură cu noi şi ne consumăm degeaba”

“Sper să fie aşa. Dar totuşi…de ce li se întâmplă doar când suntem noi patru singuri? Şi mai ales când ei doi nu sunt în aceeaşi încăpere?”

În loc să îmi răspundă, mi-a sărutat rapid buzele în timp ce Ben ţinea uşa deschisă pentru Angela.

Am decis să nu mai îmi fac griji în legătură cu purtarea puţin ciudată a Angelei câteva minute mai târziu când au ajuns acasă Charlie şi Reneesme iar ea a început să îmi descrie încântată secţia de poliţie şi ce se petrece acolo, insistând pe tablourile de pe pereţi care, spunea ea, sunt foarte frumoase chiar dacă autorii ei nu sunt cunoscuţi. Charlie, care până atunci o completa, a tăcut de tot când Nessie s-a înflăcărat vorbind despre pasiunea ei: arta.

-O, nu! s-a plâns Edward trăgând perdelele.

Am stins televizorul şi am pus telecomanda la loc. Am scos filmul din DVD şi l-am pus la loc pe raft. Într-o secundă eram lângă Edward şi mă îngrozeam împreuna cu el. Norii care şi-au turnat peste oraş tot conţinutul în ziua precedentă erau acum dispăruţi. Cerul era senin şi soarele încă nu răsărise dar oricât ar fi fost de slabă lumina lui ne-ar fi afectat. O să ratăm ora de istorie a antichităţii!

-Mă duc să o trezesc pe Reneesme, am spus lăsând perdeaua să cadă. Sună-l pe Charlie şi roagă-l să anunţe la scoală că ne simţim rău şi vom lipsi.

Când mi-am dat seama că va fi blocat în secţia de poliţie toată ziua, i-am mulţumit în gând lui Edward pentru că a insistat să îi umple un sertar întreg al biroului cu lentile de contact, deşi la momentul respectiv nu îşi dădea nimeni seama pentru ce ar avea nevoie de atât de multe.

Edward a scos telefonul iar eu m-am îndreptat spre scări să urc în camera lui Nessie.

-Sunt trează, mama, a spus ea căscând în timp ce apărea la baza scărilor îmbrăcată şi pieptănată.

-Îţi pregătesc ceva?

-Mănânc la şcoală, a spus ea îndreptându-se spre uşă în timp ce Edward închidea telefonul. Uiţi că şi eu am vânat săptămâna trecută, a spus ea făcând cu ochiul înainte să iasă pe uşă.

Am dat din umeri întorcându-mă spre Edward.

-Şi acum ce facem? am întrebat plictisită după o noapte lungă de vizionat filme.

-Profităm că suntem singuri acasă, mi-a răspuns zâmbind ştrengar.

Două ore mai târziu, soneria telefonului îl împiedică pe Edward să îmi dea o suviţă de păr după ureche.

“Fiule, acum intrăm în Olympia. Cam în cât timp traversăm oraşul? Vă ajunge să le daţi o zi liberă muncitorilor să putem ieşi din maşini fără să aibă cine se holba la pielea noastră în lumina soarelui? Când am ieşit din Forks era înnourat. Dacă ştiam că aici e senin am fi amânat mutarea.”

-Sigur. Nu îţi face griji.

Mi-am mutat capul pe pieptul lui în timp ce el forma numărul de telefon al şefului echipei.

“Dar abia am ajuns de trei ore”, protestă el când Edward i-a spus că sunt liberi pentru restul zilei.

-Nu vă faceţi griji, ziua aceasta vă va fi plătită integral.

Mi-l şi imaginam pe bărbatul de vreo 40 de ani în salopetă albastră şi cu cască galbenă pe cap dând din umeri şi scărpinându-se în cap cu o mutră încurcată întrebându-se cui se datorează o zi de pauză plătită. Am râs când mi-am imaginat că acestuia i se adaugă toata echipa, cu aceleaşi salopete albastre şi caşti galbene, făcând la unison aceleaşi gesturi.

-Ce e aşa amuzant? m-a trezit din reverie dragul meu soţ.

Mi-am ridicat capul spre faţa lui şi i-am arătat imaginea.

Râdea mai tare ca mine în timp ce se ridica să îşi caute nişte haine.

M-am ridicat şi eu în căutare de nişte haine care să îmi acopere cât mai multă piele având în vedere vremea de afară.

Am auzit maşinile constructorilor depărtându-se şi am ieşit pe verandă aşteptându-mi familia.

Din padurea de peste drum şi din grădină veneau o grămadă de zgomote: frunzele foşneau sub mângâierea vântului, veveriţele se mişcau într-una iar departe se auzea sâsâitul slab al unui şarpe. Mi-am ridicat ochii spre cerul senin. Era aşa de albastru şi de nemărginit şi îmi aducea aminte de atâtea lucruri îngropate adânc în memorie. Am scuturat din cap înainte de a fi copleşită de dorul de soare, de căldura înăbuşitoare, de asfaltul uscat şi fierbinte, de aroma creozotului plutind uşor prin aerul stătut…

Edward mi s-a alăturat pe verandă şi m-a cuprins în braţe odihnindu-şi bărbia pe umărul meu stâng. Am stat nemişcaţi şi tăcuţi puţin mai mult de jumătate de oră, până când Mercedesul lui Carlisle urmat de Ferarri-ul lui Rose au parcat în faţa casei vecine.

-Nu e nimeni în preajmă, puteţi intra repede în casă, a şoptit Edward ştiind că va fi auzit.

Carlisle a murmurat un “mulţumesc” în timp ce se dădea jos din maşina şi s-a îndreptat repede spre portbagaj. Esme l-a urmat însă el nu a lăsat-o să ducă niciunul din bagaje. Lângă maşina din spate, Jasper încerca să facă acelaşi lucru cu Alice însa ea nu vroia sa dea drumul noilor ei haine.

-Nu le-a lăsat din mână tot drumul, a spus Jacob râzând făcându-ne cu mâna in timp ce cobora şi el din Ferarri-ul bleumarin metalizat la viteza umană.

În acelaşi timp cu el, Eleazar închidea portiera Mercedesului şi s-a îndreptat spre noi să ne salute dar imediat Edward m-a tras repede după el până sub siguranţa umbrei dată de acoperişul verandei din faţa casei “noilor noştri vecini” scutindu-l de un drum. Chiar dacă soarele nu era călduros, lumina puternic iar pentru o secundă cât am traversat distanţa dintre case pielea noastră a devenit diamant pur.

-Am auzit că sunt schimbări, a spus Eleazar strângându-mi mâna energic.

-Sper să nu fie grav, am replicat strângând şi eu mâna lui.

Eu, Edward şi Eleazar am intrat in casa. Am observat că nu diferă mult de casa noastră; doar unele modele, culori sau materiale. Ne-am aşezat la masă şi am aşteptat timp de cinci minute în care restul şi-au despachetat lucrurile şi le-au aranjat.

Jacob a coborât primul, fiind nerăbdător.

-Nessie e la şcoală? a întrebat puţin dezamăgit fiindcă ştia răspunsul dinainte.

Am încuviinţat din cap în timp ce Edward răspundea la telefonul care tocmai îi sunase. Nu am fost atentă la convorbire, eram preocupată să admir vremea frumoasă de afară prin fereastra închisă. Eleazar făcea la fel pentru că în ţinutul zăpezii aproape veşnice nu prea vedea verdeaţă.

Un minut după aceea Edward s-a adresat lui Jake care se aşezase lângă el.

-Ce zici de o excursie? l-a întrebat jucăuş dându-i uşor un pumn în braţ.

-Unde?

-La Washington.

Am devenit atentă la conversaţie privind în continuare natura de dincolo de sticla ferestrei.

-Cu Nessie bineînţeles, a adăugat după o scurtă tăcere în care răspunsul întârzia.

-În condiţiile astea sigur că da, s-a entuziasmat Jacob. Dar de ce?

-Tocmai au renunţat mai mulţi oameni la câte un Granturismo pe care l-au comandat şi aşa am ajuns în capul listei.

Mi-am amintit de telefonul pe care l-a primit seara precedentă şi entuziasmul care l-a urmat.

I-am aruncat o privire fugară lui Jacob. Ochii lui negri şi intenşi străluceau iar zâmbetul mai avea puţin până să îi ajungă la urechi.

-Cu unele condiţii desigur. Nu staţi mai mult de patru zile-ba nu. Adică să fiţi acasă până duminică, să nu piardă Nessie cursuri la şcoală. Dormiţi în camere separate şi te rog eu aşteptaţi măcar până vă căsătoriţi oficial. Accepţi cardul meu şi nu te uiţi la bani. Cheltuiţi cât aveţi nevoie.

Am simţit aerul mişcându-se când Jake a dat din cap fiind de acord.

În acelaşi moment m-am simţit strânsă în braţe pe la spate şi am simţit parfumul specific Alice.

-Merci încă o dată, a spus înainte de a mă pupa pe obraz.

Am dat ochii peste cap, ştiind că e imposibil să o conving că nu are pentru ce.

Esme şi Carlisle s-au aşezat şi ei la masă.

-Eu şi Alice ne întoarcem în Forks după Porche-ul ei, a anunţat Jasper coborând scările în timp ce ea se îndrepta spre uşă.

-Nu luaţi Mercedesul? a întrebat Esme grijulie.

-Vom alerga, i-a răspuns Jasper peste umăr în timp ce ieşea din casă.

-Aveţi grijă să nu vă apropiaţi de autostradă cât încă e soare, i-a atenţionat Carlisle însă nu a primit alt răspuns decât aerul ce vâjâia pe lângă ei; o luaseră prin grădină.

-De ce nu au venit cu Porche-ul şi să mă lase pe mine să merg după Ferarri? a întrebat Edward curios.

-Ar fi fost bătător la ochi, i-a răspuns Carlisle.

-De parcă o maşina din a cărui model s-au produs doar 599 de bucăţi în întreaga lume trece uşor neobservată, a replicat Edward râzând.

-Are o culoare comună pentru o maşina, a sărit Jake în apărarea lui Carlisle. Galbenul sare mai repede în ochi decât bleumarinul şi atrage atenţia asupra modelului.

-Se pricepe baiatul, a intervenit Eleazar. Dar putem trece la lucrurile importante? Mă cam grăbesc…

Toţi am dat din cap la unison iar Carlisle rosti un “bineînţeles” pe un ton scuzător, apoi a scos telefonul să îi spună lui Charlie să vină acasă cât de repede poate pentru că îl aşteaptă Eleazar să îi spună ce talent are.

-Cât crezi că mai poţi sta? l-a întrebat Carlisle îngrijorat pe Eleazar, în timp ce punea telefonul la loc în buzunar.

Eleazar dădu din umeri.

-Nu am oră fixă. Dar pentru că nu am putut să o aduc şi pe Carmen…nu pot sta prea mult departe de ea. Dar rămân până vine şi Charlie şi vă rog să mă scuzaţi dacă te presez…

-Noi te rugăm să ne scuzi că te reţinem. Mai ales că Charlie nu poate veni curând pentru că e blocat în umbra din secţie şi nu se poate strecura neobservat, mai ales în centrul oraşului.

Eleazar a dat din cap înţelegător.

-Nu vă faceţi griji. Bella, mi-a atras el atenţia.

Mi-am mutat privirea dinspre fereastră spre el.

-Se pare că eşti o cutie cu surprize.

Am pufnit imperceptibil încercând să mă imaginez ca o cutie însă tot ce putea produce mintea mea era o Bella grasă, grasă. O bilă de-a dreptul, nu o cutie.

Se pare că Edward a reuşit să întrezărească ceva printre iţele scutului pentru că a început să râdă în hohote iar când l-am privit toţi cu ochi întrebători a ieşit din casă. Râsul lui continuu se îndrepta printre copaci spre capătul grădinii.

-Pentru că, a continuat Eleazar ignorând incidentul, se pare că acum poţi citi gânduri cu ajutorul scutului care îi ţinea pe toţi departe de mintea ta. Dar cum nu ţi-ai dat seama?

-Aaaa, mi-am dat seama. Doar că a apărut o mică problemă. Şti, scutul se transformă. Adică îi simt altcumva textura când pot citi gânduri. Şi imediat după ce am descoperit că pot face asta, îi puteam schimba textura când vroiam. Mai greu la început, dar reuşeam. Şi acum nu îl mai pot face să fie cum a fost initial. M-am îngrijorat.

-Bella, Bella, a oftat el. Nu ai de ce să te îngrijorezi. Aşa va rămâne permanent. Perioada în care îl puteai schimba a fost doar o perioadă de tranziţie. Nu te îngrijora, nu e înnebunitor. Vei auzi gândurile persoanei doar dacă eşti suficient de atentă la ele.

Faţa mea s-a luminat. Deci aşa e normal. Sper. Oare Eleazar s-ar putea înşela? Nu cred. Sau cel puţin sper să nu.

-De ce pare Eleazar mai uşurat decât tine, Bella? m-a smuls Jake din gândurile mele.

M-am uitat la Eleazar. Chiar părea mai uşurat decât mine aşa că l-am lăsat pe el să răspundă.

-Pentru că atunci când am întâlnit-o pe Bella, mi-am dat seama că are o putere mare, a început el adresându-se tuturor. Emana o forţa care a fost peste puterile mele să o măsor, de aceea eram atunci atât de neliniştit. Scutul ei a făcut toată treaba atunci când…ei bine stiţi voi. Dar parcă era puţin în comparaţie cu ce simţeam că este capabilă însă oricât am încercat să îmi dau seama dacă mai poate face şi altceva nu am văzut decât puterea de apărare. Însă acum când te-am văzut astăzi, a spus întorcându-şi privirea spre mine, mi-am dat seama cât s-a dezvoltat puterea ta…wow.

Am lasat privirea în jos în faţa laudelor pe care nu le meritam; nu eu mi-am atribuit această putere, nu am facut nimic pentru ea; în acelaşi timp în care Edward a intrat în casă şi s-a aşezat la masă lângă mine.

-Îmi cer scuze, mi-am amintit ceva, a spus el privindu-mă amuzat în timp ce Esme se uita la el mustrător.

Orele care au rămas până la căderea serii a cărui întuneric îi permitea lui Charlie să se întoarcă acasă au trecut repede în timp ce jucam scrabble cu patru table lipite între ele şi cinci seturi de litere. Nici nu mai ţineam scorul în timp ce turele se succedau una după alta cu o viteză uimitoare, făcându-mă să mă mir că Jacob putea să ţină pasul; nu a pierdut decât vreo şaptesprezece ture pe când eu cam douăzeci şi şase. Degeaba eram jucătoarea care forma cele mai multe cuvinte dacă literele pe care le foloseam aveau valoare mică şi astfel îmi aduceau ăuncte puţine.

Tocmai pierdeam încă o tură devenind oficial cea mai slabă jucătoare de scrabble când l-am auzit pe Charlie intrând în casa noastră.

-Suntem aici, a spus Carlisle pe un ton normal în timp ce Jake a profitat de pauză şi s-a dus să îşi pregătească ceva de mâncare.

Bineînţeles că Charlie a auzit şi în două secunde era lângă noi.

-Tu trebuie să fii Eleazar, a spus îndreptându-se spre el cu mâna întinsă.

Eleazar s-a ridicat, şi-a îndreptat mâna spre cea a lui Charlie însă s-a blocat la mijlocul distanţei, rămânând îngheţat cu ochii mari şi maxilarul strâns. Părea şocat.

Charlie şi-a retras mâna jignit iar Edward a zâmbit privindu-l.

-Eleazar? l-a chemat Carlisle scuturându-l de umăr.

Singura reacţie la mişcarea lui Carlisle a fost o mişcare nehotărâtă de a deschide gura şi un sunet nearticulat.

Eu şi Esme am terminat de strâns tablele şi piesele şi le-am pus în mijlocul mesei exact în momentul în care Eleazar, cu un ton ridicat speriându-l pe Jacob din bucătărie şi făcându-l să scape o farfurie şi s-o facă ţăndări, a exclamat:

-Nu pot să cred!

Esme a dispărut spre bucătărie ca să evalueze pierderea de porţelan în timp ce eu, Charlie şi Carlisle îl priveam nemişcaţi aşteptând o explicaţie. Edward doar zâmbea în continuare.

-Nu pot să cred, a repetat el pe un ton şoptit în timp ce în bucătărie Jake îşi cerea scuze iar Esme îl asigura că nu face nimic.

-Scuze, a spus el scuturând din cap şi luând mâna inertă a lui Charlie ca să o strângă. Dar nu am mai văzut pe cineva care să aibă o aşa mare putere…adică…nu mare…cum să spun…deosebită, s-a decis aşezându-se pe scaun.

Ne-am aşezat şi noi pentru că ne ridicasem când a intrat Charlie. S-a aşezat şi el lângă Eleazar, ocupând locul lui Jacob care acum mătura cioburi în bucătărie.

-Presupun că ai aflat, s-a adresat Eleazar tatălui meu, că eu am darul de a îmi da seama ce daruri au vampirii cu abilităţi. Şi există două feluri de abilităţi: de apărare şi de atac. Dar a ta…nu e nici una, nici alta.

-Cum adică? a întrebat Charlie perplex. Cum să nu fie nici una nici alta? Atunci ce e?

-Scuze, a întrerupt Eleazar cascada de întrebări. M-am exprimat greşit.

Edward a început să chicotească.

-Vroiam să spun că e de ambele feluri. Şi ofensiv şi defensiv.

Esme a apărut lângă Carlisle iar Jacob s-a sprijinit de peretele dinspre living aproape dărâmând un ghiveci cu trandafiri japonezi. Noroc că l-a redresat la timp astfel evitând să devină campion la stricăciuni în timp record.

-Vezi tu, a continuat Eleazar după ce toţi ne-am luat ochii de pe Jacob şi ni i-am îndreptat spre el, uitându-te la faţa unui vampir cu o expresie ostilă îl faci să îngheţe în poziţia în care era. El nu mai e capabil să se mişte până nu îi arăţi o faţa prietenoasă, chiar dacă e doar o mască şi nu consideri din suflet că îţi e prieten. În plus, dacă respectivul are un talent, cât timp el rămâne nemişcat, talentul lui e al tau.

Toţi îl priveau uimiţi pe Charlie, înafara de Edward eu şi Carlisle care am văzut în altă lumină evenimentele petrecute de ziua mea, însă Eleazar nu îşi terminase surprizele.

-Ca să nu mai vorbim de faptul că funcţionează pe toate tipurile de vietăţi, nu doar pe vampiri.

-Chiar şi pe plante? a întrebat Carlisle debordând de curiozitate. Şi ele sunt vietăţi.

-Da, a răspuns Eleazar sigur pe el.

Edward a început să râdă înainte ca Jacob să înceapă să vorbească.

-Talentul plantelor e acela de a face frunze. Dacă Charlie îşi foloseşte talentul pe o plantă într-un timp îndelungat o să facă frunze?

Charlie s-a uitat urât la Jake în timp ce restul râdeau. Alice şi Jasper care acum două secunde parcau maşina pe marginea străzii, ne-au acompaniat intrând în casă.

-Scuze, nu asta am intenţionat, a spus Charlie în timp ce corul de hohote îşi pierdea cântăreţii amatori pe rând.

I-a zâmbit, deşi puţin forţat, şi Jake şi-a revenit din poziţia pietrificată.

Eleazat si-a dres glasul.

-Nu cred, Jacob. A face frunze nu e un talent, e o parte a vieţii, aşa cum este şi procesul de hrănire in cazul tău. Şi sper că te-am lămurit, pentru că trebuie să plec. Îmi cer scuze că nu mai pot sta.

Ne-a pupat pe obraz pe mine, pe Alice şi pe Esme iar la restul le-a strâns mâinile. Carlisle s-a oferit să îl conducă o parte din drum dar a refuzat, sfătuindu-l să se acomodeze în noua lui casă.

Anunțuri

20 comentarii »

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

  1. apropo te invit pe forumul meu : http://www.houseofnight.forumz.ro sa iti pui si tu ficul ca sa-l citeasca si altii .si sa vii si tu daca vrei

  2. waw .. deci la cateva faze am ras de numai putea sa stii .
    a fost ciudata putin faza cu plantele , charlie sa faca frunze .
    am o intrebare : de exemplu apar volturii , charlie poate sa-i inghete pe toti si apoi pot sa-i distruga , ma ales cu talentul lui jane ?

  3. Supeeeeeeeeeer:X:X:X:X:X
    A fost… minunat:)
    Abia astept cap 15:D
    Baga ID-ul meu in lista: denirbd98
    Pup, Deny:*:*:*

  4. o sa mai continui fan fic ul, sau?
    k nu ai mai postat de foarte mult timp
    macar spune-ne ca sa stim si noi
    intru foarte des sa vad daca ai mai postat si : nmk
    pls

    • bineinteles ca il continui. eu scriu pentru ca asta e pasiunea mea, nu sunt persoana care sa ma las descurajata de lipsa de cititori si de viw-uri sau comment-uri putine.
      imi cer scuze tuturor celor care citesc „Suprematie” pentru intarziere, insa au aparut unele probleme care nu tin de vointa mea. din pacate, capitolul 15 va mai intarzia; nu am putut scrie si am adunat pana acum doar 3 pagini…
      imi cer iertare din nou, sper sa nu va dezamagesc prea tare…
      si de acum inainte nu ma mai intrebati daca il continui. sa stiti ca nu ma las de fic; am in minte toata actiunea, tot ce trebuie sa se intample si abia astept sa scriu tot, dar din pacate nu se poate. Daca s-ar putea, as scrie fara pauza 🙂 in orice caz, incerc sa ma grabesc

  5. cand postezi cap urmator
    il astept

  6. Hey! sooper ficul…srry ca nu am dat com pana acum dar nu am apucat…app pls baga-mi si mie id-ul si anunta-ma cand apare cap 15…pwp si spor la scris…ca tu chiar te pricepi…:)…:*

    • msic 😛
      ti-ai lasat adresa? pentru ca eu nu prea am acces la datele alea[care oricum la mine pe blog nu sunt neaparat necesare la coment]
      iti las id meu si ma bagi tu in lista 😉
      cezy_deeutza_92@yahoo.com

  7. este minunat cap..scz k nu am citit dar nu mi-ai dat linkul:((oricum superb cap
    ––––-
    poop diana

    • daca vrei sa iti las link de fiecare data cand postez anunta-ma 😉

  8. este asa frumos cap…te-ai molipsit cumva de la cristina(intodeauna sinugra)?nu te supora,dar faceti cap lungi…….in fine,,,,uneori m rabdare in special la tine,…deci,este minunat cap

    • -nu numai eu si cristina facem capitole lungi 😉
      -si nu ma supar
      -daca mi-ai citit primele capitole ai vazut ca am primit comentarii ca sunt prea scurte
      -eu nu imi planuiesc cat de lungi sa fie capitolele…am doar o actiune pe care o dezvolt si cat iese atat iese 😀
      -imi cer scuze daca te plictisesc capitolele mele lungi; incerc sa le fac asa pentru ca eu nu le prea agreez pe cele scurte 🙂

  9. genial capitolul… abia astept urmatorul capitol…
    sper sa apara repede…
    scri magnific…
    spor la scris:X:X

    • mersi 🙂
      si eu sper sa termin repede urmatorul 😉

  10. SUPER. ASTEPT CONTINUAREA CAT MAI CURAND
    SPOR LA SCRIS

    • multumesc.sper si eu sa ma spor:))
      si daca ma credeti sau nu…si eu astept urmatorul capitol 😀
      is curioasa cum va iesi

  11. Super esti talentate astept nextu

    • mersi
      nextu nu prea stiu pe cand
      abia am postat 14.de 15 inca nu m-am apucat 🙂

  12. wow……a fost superb
    dar abea astept sa vad ce o sa se intample cu volturii
    si mai ales vreau sa „vad” copilul lui rose
    spor la scris :*

    • stai ca saracu copil inca nici nu a fost conceput:))
      [cred:))]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.
Entries și comentarii feeds.

%d blogeri au apreciat asta: