Capitolul 17: …şi groaznica lui continuare

-Nu ştiu sigur, ne-a răspuns ea frustrată privind un punct fix în spatele nostru. Viziunile se tot schimbă: Aro lângă un reporter, Marcus la televizor, garda Volturilor punând stăpânire pe Times Square în New York, dar viziunile nu sunt foarte clare. Nu e nimic hotărât.

-Nu se poate, a replicat Jasper dur apărând şi el lângă noi în acelaşi timp cu Didyme. Cum adică reporter şi televizor? Cum să îşi trădeze Volturii propria regulă pe care au grijă să o impună de atâtea secole la rând?

-Nu îi mai admira atât, l-a avertizat Didyme furioasă. Această regulă a fost inventată de ei doar ca să pună stăpânire pe lumea noastră, a vampirilor. Daca e nevoie să se trădeze pentru a-şi păstra puterea, fratele meu o va face, a ameninţat ea printre dinţi strângând din pumni când a rostit “fratele meu”. Pentru el puterea e mai presus de orice în lumea asta. “Chiar şi de propria familie”, a adăugat în gând cu amărăciune.

-Eu tot nu cred că sunt capabili de aşa ceva, i-a răspuns Jasper dur întorcându-se în casa lui.

-Crezi ce vrei dar vei vedea că am dreptate, a strigat Didyme în urma lui cu o voce care trăda suspine. Să faceţi cumva să nu audă Rose nimic ca să nu o afecteze, a şoptit ea ieşind pe uşă în timp ce o Rosalie somnoroasă se plângea în casa vecină că îi este foame.

Pentru câteva secunde ne-am uitat îngrijoraţi unul la altul. Edward a vorbit primul.

-Îl sun pe Carlisle să vedem ce crede. A plecat la spital înainte să se lumineze afară şi va fi blocat acolo până la lăsarea serii pentru că va fi toată ziua senin.

-Şi Esme va fi blocată printre arhitecţi tot atâta timp, am spus gândindu-ma la prima ceartă dintre ei care îi facea să se îndepărteze prea mult dacă erau capabili să petreacă atâta timp la muncă doar pentru a se evita unul pe altul. Şi Charlie a spus că va merge la secţie înainte să se lumineze ca să nu îl prindă soarele şi se va întoarce după ce se lasă seara, am continuat eu gânditoare în timp ce Edward vorbea repede.

Exact când a terminat de vorbit, am început să auzim aerul vâjâind pe lângă cineva care alerga cu viteză şi labe cu gheare afundându-se în zăpadă cu un scârţâit uşor. Ne-am îndreptat toţi privirile spre Alice însă ea şi-a scuturat capul.

-Reneesme şi Jake transformat? am concluzionat eu îndoielnic.

-Nu se poate, m-a contrazis Edward uşor. Ora de istoria antichităţii a început de zece minute şi e ora lor preferată. Nu ar rata-o pentru a se întoarce-

Dar s-a oprit brusc pentru că aerul începea să aibă o aromă vagă a mirosului fetei mele şi a lui Jake. Era mirosul lor însă aducea ceva îngrijorător cu ei…orice ar fi fost nu era de bine.

-Aş mai sta dar nu o pot face pe Rose să aştepte mâncarea, pun pariu că Emmett nu se descurcă, a spus Didyme grăbindu-se spre uşă.

Imediat ce a ieşit în prag a apărut Nessie singură şi panicată.

Apoi toată scena s-a petrecut în mai puţin de zece secunde.

-Unde e Jake? am întrebat îngrijorată deşi încă îi simţeam mirosul undeva prin grădina din spatele caselor.

Edward a inceput să mârâie mai înfricoşător decât l-am auzit vreodată atrăgându-ne atenţia asupra lui. Avea privirea aţintită asupra lui Reneesme făcând-o să tremure de spaimă.

-Edward sperii copila! am ţipat la el încercând să îl prind de braţ.

S-a uitat la mine şocat realizând ce făcea apoi m-a privit cu groază nedisimulată.

A dat din cap o dată apoi s-a întors spre Nessie, îmblânzindu-şi privirea aproape imperceptibil. Tremuratul fiicei noastre s-a domolit şi el puţin.

Am încercat să aud ce gândeşte Nessie însă tot ce puteam vedea, auzi şi simţi în mintea ei era o panică crescândă şi gânduri incoerente. Imagini fugare cu şcoala şi cu Jake transformat încercând să ajungă acasă neobservat se învarteau în creierul ei ameţit.

-Ce se întâmplă? a întrebat Alice derutată.

-Chiar. Ce se întâmplă? am întrebat şi eu.

Edward a mârâit din nou în timp ce Reneesme se apropia de mine şi de Alice cu mâinile întinse. A pus mâna stângă pe faţa mea si cealaltă pe obrazul lui Alice, respirând adânc în încercarea de a se calma.

Apoi imagini fluide curgeau prin contactul pielii şi m-am îngrozit când am vazut ca şi cum am fost acolo, ca şi cum eu eram ea. Vedeam prin ochii ei. Ea şi Jake au ajuns la şcoală cu două minute înainte să înceapă orele dar au vrut să îl oprească pe profesorul de istoria antichităţii pentru că aveau o nelămurire. Stăteau după colţ lângă culoarul pe care se afla sala de clasă vrând să îl oprească înainte ca acesta să intre în clasă dar dintr-o dată Jacob şi-a încreţit nasul cu o grimasă şi a tras-o pe Reneesme cu el după colţ. Am simţit prin amintirile ei miros de vampir. Un vampir cunoscut. Au aşteptat până s-a auzit uşa clasei deschizându-se ca să se aplece să vadă cine e şi tot ce au văzut a fost un smoc de păr alb fluturând peste o bucată de catalog care ieşea de sub braţ.

Alice a tresărit în timp ce eu mă întrebam de unde cunosc mirosul şi cam cine ar putea fi.

-Mi se pare cunoscut mirosul acelui vampir care a intrat să predea în locul profului nostru, a şoptit Reneesme retrăgându-şi încet mâinile.

Nu am spus nimic în timp ce scanam în mintea mea imaginile cu toţi vampirii pe care îi cunoşteam şi mirosurile lor.

-Caius, am ţipat deodată eu, Alice şi Edward cu voci îngrozite.

Emmett şi Didyme au mârâit puternic din casa alăturată şi am auzit-o pe Rose căscând somnoroasă.

-Ce s-a întâmplat? a întrebat ea încet.

-Nimic, au spus amândoi deodată încercând să o liniştească.

Jasper a apărut lângă noi în timp ce uşa se trântea în urma lui. Edward vorbea din nou la telefon însă nu puteam fi atentă la el.

Mii de întrebări fără răspuns îmi inundau mintea iar şi iar. Ce caută Caius aici? Are legătură cu noi? Alice ne-ar fi spus dacă l-ar fi văzut venind, deci nu l-a văzut. O decizie spontană. Ce pun Volturii la cale? Se întorc să termine ce au început cu şapte ani în urmă? Dar atunci de ce s-ar mai obosi Caius să joace rolul unui profesor de liceu? Dacă vrea doar să aibă un alt fel de experienţă?

Jasper se plimba dintr-un colţ în altul trimiţându-ne o doză semnificativă din frustrarea lui. Pentru el Volturii încă erau personaje bune şi refuza să creadă că apariţia lui Caius în Olympia este ceva de care ar trebui să ne îngrijorăm.

Alice privea inexpresivă în gol încercând probabil să afle ceva.

-Carlisle zice că nu are rost să ne îngrijorăm pentru că dacă era de rău, Caius nu ar fi apărut în public, a spus Edward liniştindu-l instantaneu pe Jasper care s-a oprit unde era, întrerupându-şi turele.

-Are dreptate, a spus Jacob intrând in casă încă tremurând uşor.

-Jake, ai reuşit să te calmezi, a ţipat Reneesme aruncându-se în braţele lui.

-Mai bine aţi merge sus, a mormăit Edward obţinând o încruntare de la Nessie.

Jake a dat din cap zâmbind şmecher şi a tras-o pe Reneesme de mână pe scări în sus.

-Dacă chestia cu Caius nu e nimic rău, de ce a avut Alice viziunile de mai devreme? am întrebat neliniştită.

Angela şi Ben, care se retrăseseră spre fereastră, au venit spre noi cu expresii îngrijorate.

-Au dreptate viziunile, mi-a spus Angela cu îngrijorare în voce aruncându-i lui Alice o privire. Şi presimt că venirea lui Caius are o legătură.

Eu şi Edward ne-am uitat unul la altul. Privirea lui era agonizantă.

-Noi…trebuie sa plecăm, ne-a anunţat Ben. Ne vedem mâine la şcoală…dacă veţi veni.

-Mergeţi mâine la şcoală? a întrebat Edward îndoielnic.

Ben a dat din cap în timp ce îşi strângeau mâinile.

-Bineînţeles că merg mâine la şcoală deoarece Caius nu va face nimic rău, a mârâit Jasper imediat ce eu am închis uşa în urma Angelei şi a lui Ben.

-Aşa cum nu a făcut nici acum şapte ani? s-a revoltat Edward. Când au vrut să scape de Reneesme. Când au omorât-o pe Irina.

-Probabil că Irina o merita, a răspuns el cu voce mică. Dacă nu era ea, nu ar fi vrut să scape de Reneesme.

De la etaj s-a auzit un zgomot când ceva scăpat din mâini a izbit podeaua.

-Curăţ eu, a spus Jake repede.

-Nu s-a întâmplat nimic, a anunţat Reneesme împidicându-l pe Edward, care fiind mai rapid pornise deja să vadă ce s-a întâmplat.

-Mergem la şcoală mâine? a întrebat Alice.

-Îl sunăm pe Carlisle să vedem ce zice? a întrebat Edward nesigur.

-Nu poţi vedea ce se va întâmpla? a întrebat-o Jasper pe Alice.

-Nu până nu ne hotărâm, a răspuns ea în timp ce Edward scotea iar telefonul. Dar pot încerca.

Câteva grimase şi atât în timp ce în mine creştea revolta. Ce caută fiinţa aceea aici? De ce să îl înlocuiască pe cel mai îndrăgit profesor din şcoală? Îl putea înlocui pe oricare altul, în special pe cea de sociologie, dacă vroia neapărat să ne predea nouă. Sau poate nu are legătură cu noi, încercam eu să îmi fac speranţe. Poate, aşa cum mă gândeam mai devreme, vor să aibă alt tip de experienţă. Când ai o veşnicie în faţă în care să te plictiseşti făcând aceleaşi lucruri zi de zi, tinzi să încerci lucruri noi, oricât de nebuneşti ar fi. Atunci de ce au ales exact oraşul nostru? Fix şcoala noastră? De ce tocmai profesorul pe care îl îndrăgim cel mai mult?

-Carlisle e în operaţie, a anunţat Edward aruncându-şi telefonul pe canapea şi aşezându-se lângă el.

-Iar eu nu văd nimic, s-a îmbufnat Alice aruncându-se lângă el şi aprinzând televizorul. A început să butoneze telecomanda căutând ceva care să merite atenţia.

-Ne putem hotarî să mergem ca să vadă Alice ce se va întâmpla şi dacă e de rău ne răzgândim, am sugerat eu aşezându-mă pe fotoliul care nu era ocupat de Jasper.

Alice s-a oprit din apăsatul aceluiaşi buton al telecomenzii ca să mă privească apreciativ. Din întâmplare, la programul la care s-a oprit Alice erau prezentate ştirile locale.

Edward tocmai deschidea gura să spună ceva când a fost oprit de prezentatorul care începea să prezinte o ştire ce părea a fi cap de serie al buletinului.

M-am întors şi eu spre televizor să văd despre ce e vorba.

Iată ştirea zilei în Olympia, o întamplare fără precedent în micul nostru oraş. Profesorul de istorie al liceului local a dispărut fără urmă. Ieri a predat la toate orele pe care le avea însă a dispărut undeva în drumul spre casă pentru că nu a mai ajuns nici până în acest moment la tânăra lui soţie şi mica lui fiică. Doamna Dart spune că e un soţ model, niciodată nu a dispărut de acasă fără să anunţe şi niciodată nu a lipsit de acasă. De asemenea, conducerea şcolii îl caracterizează ca fiind cel mai responsabil profesor din colectiv, cel mai iubit de elevi, cel care are cele mai puţine motive să se sinucidă sau să plece fără să lase o urmă. Toţi sunt îngrijoraţi şi date fiind circumstanţele, autorităţile au fost alertate înainte de trecerea celor 24 de ore necesare pentru a putea declara o persoană dispăruta. Şeriful Swann, deşi a refuzat să iasă azi din secţia de poliţie, a declarat prin purtătorul său de cuvânt că o ancheta a fost începută deja iar investigaţiile continuă neîntrerupt de la prima ora a dimineţii. Între timp, la Olympia High School a apărut din proprie iniţiativă un înlocuitor pentru el pe nume William Seam. Direcţiunea şcolii nu a vrut să îl primească datorită vârstei lui înaintate şi elevilor care l-ar putea epuiza, însă s-a răzgândit când pensionarul s-a demonstrat a fi foarte plin de energie. Acestea sunt datele însă vă vom ţine la curent cu orice noutate care ne va fi furnizată de poliţie sau de şcoală.

Când au spus de noul profesor de istorie, în poza din colţul de sus al ecranului apărea, senin şi zâmbitor, cu ochii maro închis datorită cel mai probabil lentilelor de contact, Caius.

Alice a stins televizorul cu o pocnitură iar Jasper a tras aer în piept zgomotos.

-Ce la fix a apărut Caius, m-am încruntat eu încercând să găsesc un răspuns care să justifice toate evenimentele.

-Sau ce la fix a dispărut profu, a speculat Edward.

-Nu credeţi că a fost răpit? a întrebat Jasper transmiţându-ne şi nouă din starea lui de curiozitate.

De parcă nu ne-ar fi ajuns a noastră.

-Soare idiot, a mormăit Emmett. Nu putem merge la restul.

-Taci că o trezeşti pe Rose, l-a repezit Didyme în şoaptă. Şi aşa nu eşti tu atras de dezbateri, a continuat ea încercând să îşi înăbuşească chicotele.

-Ajutor că mă răpeşte o vampiroaică care vorbeşte în şoaptă, a încercat Emmett să strige spre noi.

S-a auzit un zgomot puternic când Didyme i-a pus mâna pe gură. Noi restul am fi râs dacă nu eram atât de încordaţi.

-Dacă a fost omorât? m-am îngrozit eu. Sau mai rău. Poate a ajuns cină regală.

-Nu cred, a încercat Alice să ne dea speranţe. Aş fi văzut. Trebuie să fi vazut.

Jasper şi-a făcut loc pe canapea lângă Alice apoi a luat-o la el în poală. I-a strâns umerii, reuşind să-i şteargă urmele de vinovăţie din expresia ei.

-Aţi văzut ştirile? a ţipat Reneesme fugind în jos pe scări, urmată de Jake care, din cauza înălţimii lui, a luat-o mai uşor.

–Da, a răspuns Jasper.

-Şi mergem la şcoală? a întrebat ea aşezându-se în fotoliul care nu demult era ocupat de el.

-Nu ştim ce să facem, a spus Edward, dar avem o propunere interesantă. Să ne hotărâm să mergem ca Alice să poată vedea ce se va întâmpla.

-Interesantă propunere, a zâmbit Reneesme făcându-mi cu ochiul şi demonstrându-mi astfel că ne-a auzit conversaţia. Dar eu nu vin, indiferent de ce ar vedea Alice.

-De ce să nu vii? a întrebat Jasper, mai inocent decât ar fi trebuit.

Jacob a mârâit în spatele ei.

-Sunt de acord cu ea, am spus mutându-mă lângă Edward pe canapea.

I-am făcut semn lui Jacob să ocupe fotoliul liber. Mi-a mulţumit făcându-mi cu ochiul, şi nu doar pentru că i-am eliberat un loc. Deşi pentru replica de mai devreme nu ar trebui; nu este el singurul care îi vrea lui Nessie binele.

-Mergem toţi mâine la şcoală, înafară de Reneesme care rămâne acasă din motive uşor de înţeles.

-Nu mă puneţi la socoteală, a anunţat Jacob, întinzându-se să ia punga de chipsuri de pe masă.

-De ce? a întrebat tot Japer.

-Nu este evident? l-a provocat Alice zâmbindu-i în timp ce Jacob deschidea punga de chipsuri mai zgomotos decât era necesar.

Îi tremurau mâinile.

-Ba da, a răspuns Jasper făcându-i cu ochiul lui Alice.

-Hei lume, a protestat Edward. Concentraţi-vă.

-Mai bine ai veni Jake, i-am spus eu timid, încercând să nu îl supăr. Doar ca să vadă că haita e încă de partea noastră.

-Nu mai are legătură cu noi, a spus Jake îndesându-şi în gură un pumn întreg de chipsuri. Ieşim la o bulgăreală? a întrebat-o pe Reneesme.

-Jake, învaţă să mănânci, am protestat eu scuturând firmiturile de pe mine care i-au căzut sau mai bine zis sărit când a vorbit cu gura plină.

Edward a început să ia meticulos fiecare firmitură care a ajuns pe pantalonii lui şi le-a adunat într-o mică grămăjoară pe masă în timp ce Reneesme protesta că zăpada nu e bună pentru bulgări din cauza gerului.

-Nu contează, a rânjit Jake după ce a înghiţit.

-Ok, a răspuns Nessie indiferentă.

Cât ea s-a îmbrăcat, şi a făcut-o destul de repede, Jake a reuşit cumva să termine toate chipsurile.

Alice chicotea când l-a văzut şifonând punga goală în timp ce se ridica stângaci.

-Vin, a spus el hotărât privindu-mă în timp ce arunca punga goală pe măsuţă înainte să deschidă uşa.

-Ok, ne-a atras atenţia Alice când cei doi ieşeau pe uşă. Nu se va întâ$mpla nimic neobişnuit, doar că el va vrea să vorbească cu noi în particular în pauza de masă.

Asta cu siguranţă e neobişnuit.

-Şi ce ne va…

-Nu s-a hotărât încă ce să ne spună exact deci nu ştiu ce vrea să ne zică, l-a întrerupt Alice pe Edward răspunzându-i la întrebarea pe care nu l-a lăsat să o termine. Deşi pare a fi un fel de avertizare, a adăugat ea mai încet.

Carlisle a fost de acord cu decizia noastră deşi preocuparea lui acum era Esme, care tot nu vorbea cu el. Ba i-a cerut voie lui Rose să stea la ei în casă pentru a fi cât mai departe de el. În timp ce Carlisle se scufunda mai mult în amărăciunea lui, eu mi-am petrecut noaptea încercând să mă conving că trebuie să mă comport normal în faţa lui, nu ca şi cum ar fi vrut să îmi omoare iubitul acum opt ani şi fiica acum şapte. Nici Edward nu o ducea mai uşor în timp ce se plimba în cerc prin cameră. Săracii noştri peştişori i-au simţit agitaţia pentru că nici ei nu au stat o clipă locului. Charlie a răbufnit când a auzit cu cine urmează să ne întâlnim însă Jasper l-a făcut să înţeleagă că nu suntem în niciun pericol.

Şi uite-mă foindu-mă în bancă în timp ce Edward îmi strânge mâna pentru a mă calma deşi nu are cum pentru că se simte ca mine, în timp ce aştept să înceapă ora de istoria antichităţii dar mai ales pauza de prânz.

Minutele au trecut greu până când uşa veche de stejar s-a deschis lăsându-l sa intre pe Caius.

A intrat încrezator, zâmbind clasei şi salutând. Toţi au răspuns veseli, şi erau la fel de cuminţi ca la orele adevăratului nostru prof.

Se purta destul de natural în timp ce făcea prezenţa.

-Reneesme Swann? a spus el întrebător ridicându-şi privirea peste ochelari pentru a privi clasa.

-Absentă, l-a anunţat Edward rece, deşi Caius ştia foarte bine că ea lipseşte.

-Mi se pare că am văzut-o ieri pe domnişoara, a spus Caius gânditor în timp ce nota absenţa. Pare cam matura pentru vârsta de cincisprezece ani, a făcut el o observaţie pe care doar eu, Edward, Angela, Ben, şi Alice o puteam înţelege.

Starea de nervozitate nu mi-a trecut deloc pe parcursul orei în timp ce ne povestea despre primii ani ai cetăţii Roma. Nu mă puteam pierde în poveste ca de obicei; persoana care o povestea nu îmi dădea voie. Ştiam că acel zâmbet binevoitor e fals şi că acea privire blândă nu îl caracterizează. Gândurile lui pline de ură faţă de copiii “insignifianţi dar delicioşi”, cum îi numea el, nu mi-au dat niciun indiciu care să mă ajute să îmi răspund la întrebări. De ce naiba a venit?! Îmi venea să mă iau de păr dar soneria m-a calmat.

-Mi-a plăcut cum aţi povestit, l-a complimentat unul dintre băieţi când ieşea din clasă. Parcă aţi fi fost acolo.

-Chiar am fost acolo ignorantule, a mârâit Caius pe o voce mult prea joasă pentru a fi auzită de umani. Edward Swann, Alice Culen şi Isabella Swann vă rog să veniţi în pauza de prânz pentru că avem de discutat. Şi Jacob Culen, a adăugat el pe un ton cu subînţeles.

Angela şi Ben ne-au aruncat priviri încurajatoare când au ieşit din clasă.

O fată privea curioasă scena aşa că “proful” a adăugat:

-O să vă predau lecţia de ieri pentru că aţi lipsit.

Fata a ieşit gândindu-se că noul prof e foarte binevoitor.

Atât de binevoitor încât Jacob tremura din cap până în picioare şi a trebuit să chiulească următoarele două ore pentru a se calma si pentru a evita să se transforme in faţa celorlalţi.

Trei ore mai târziu păşeam în cabinetul de istorie fără măcar să batem la uşă. Mirosul ne-a anunţat venirea aşa că nu avea niciun rost. La fel şi toate politeţurile. Am hotărât că voi fi tare şi nu mă voi arăta slabă. Nu va avea satisfacţie, indiferent ce ne va spune. Ne-am aşezat în băncile din faţă în timp ce el ieşea din anexă, o mică încăpere ataşată cabinetului, în care se aflau documentele vechi şi importante.

-Măi, măi, măi, ne-a întâmpinat el zâmbind răutăcios. Sunteţi cam puţini azi, a observat el cu acelaşi rânjet în timp ce se aşeza direct pe catedră pentru a avea o poziţie superioară.

Ne-a analizat pe fiecare din cap până în picioare având un fel de insatisfacţie în privire.

-Hai odată, spune ce ai de spus, l-a provocat Edward strângând pumnul sub masă.

L-am atins uşor pe genunchi ca să îl fac să mă privească.

“Nu îl provoca. Te rog”

Nu a spus nimic, doar şi-a îndreptat din nou privirea spre Caius şi şi-a desfăcut pumnul ca să îşi poată pune palma peste mâna mea.

În partea mea stângă, Jacob era cât de cât calm. Nu tremura dar depunea un efort vizibil ca să nu o facă. Îşi strângea buzele puternic şi sângele mai avea puţin până să ţâşnească.

Perfect, am gândit cu umor negru. Doar asta ne mai lipsea. Miros de câine ud.

-Bine Edward, să şti că nici mie nu îmi face plăcere să mă aflu aici, a scuipat Caius cuvintele întrerupându-mi plângerile mentale. Aşa că o să fiu direct: am aflat că trădătoarea de Didyme este cu voi şi pentru asta veţi fi pedepsiţi voi şi toată familia voastră.

Am clipit şocată. Pedepsiţi? La ce fel de pedeapsă se referă?

Am încercat să îi citesc gândurile dar nu ma puteam concentra suficient.

-Oricum, a continuat el, eu niciodată nu l-am plăcut pe ciudatul de Carlisle. Şi Aro s-a săturat de indisciplina voastră şi mai bine vă distruge pe toţi cu tot cu darurile voastre decât să ştie că le are împotriva lui. În sfârşit a înţeles că nu vă veţi alătura nouă, a spus mai mult pentru el.

Distruge? Chiar crede că ne vom lăsa măcelăriţi? Depuneam eforturi considerabile să îmi ţin gura închisă.

-Didyme nu e trădătoare, a ţipat Alice cu vocea ei ascuţită.

-Ascultă fetiţo, a atenţionat-o Caius împingând-o de umăr în jos înapoi pe scaun. Volturii decid ce şi cum, nu tu. Şi noi am decis că ea e o trădătoare în consecinţa va fi pedepsită ea şi complicii ei.

Când a spus “complicii ei”, ne-a scanat cu o privire ucigătoare.

-Nu poţi face nimic în liceu ca să “ne pedepseşti” fără să îţi încalci propria regulă, a spus Jake calculat cu vocea puţin tremurândă marcând ghilimele cu degetele în aer.

-Şi ce lege am încălcat? am întrebat eu aparent calmă.

Înăuntru fierbeam şi apăsam acum cu amândouă mâinile pe piciorul lui Edward ca să mă abţin de la distrugerea băncii. Totul mi se părea atât de fragil în faţa mâniei mele. Cum să ne spună aşa de liniştit că ne va pedepsi? Şi de ce ne-au mai avertizat?

-Aceea de a nu găzdui trădători, a spus Caius veninos. Şi pedeapsa va fi aaaspră, foooaaarte aspră. Mai aveţi câteva zile să vă luaţi adio de la viaţă, a adăugat răutăcios.

Asta să o crezi tu măscăriciule, am gândit amar. Nu vom sta cu mâinile în sân mai ales că v-am mai învins o dată. Avantaj psihologic: clanul Cullen.

-Şi acum, ca să îi răspund potăii, nu se va întâmpla nimic aici, a spus nevinovat. Veţi fi omorâţi undeva departe de oameni-

Nu am mai rezistat şi am ieşit din clasă la viteza vampirică. Pe hol nu era nimeni aşa că nu am încetinit până la colţ. Cum putea să ne ameninţe atât de calm, atât de sigur că lucrurile se vor întâmpla cum a plănuit el? M-am lăsat în jos cu spatele la dulapuri, făcându-le să scârţâie. Cine naiba ne-a pus să mergem în pădurea aia? De ce am intrat în vorbă cu Didyme? De ce am luat-o acasă? De ce mă întreb toate astea când ştiu foarte bine că Didyme nu e trădătoare? N-ar trebui să îmi pară rău pentru ce am făcut pentru ea. Chiar dacă se va dovedi a avea consecinţe foarte neplăcute, venirea lui Didyme nu poate fi decât bună. Este o fiinţă nedreptăţită, ceea ce îl face pe fratele ei să fie trădător. Şi chiar dacă nu era ea, Volturii ar fi găsit un pretext să vină după noi.

Ce se va întâmpla cu familia mea?

-Edward, am scâncit cu voce tare văzându-l că m-a urmat.

S-a aşezat lângă mine şi mi-a cuprins umerii.

-Mergem acasă? a întrebat el încercând să sune dulce dar am sesizat neliniştea din vocea lui şi din felul în care îmi ţinea umerii.

Am dat din cap, încercând să ignor înţepăturile din ochi. Numai de dorul de lacrimi nu aveam nevoie.

Când am ajuns în maşină, nu s-a mai putut abţine. Strângea volanul cu foarte multă putere. Deşi încerca să se abţină, acesta a crăpat. A apăsat pedala de acceleraţie până jos şi în zece minute eram acasă. Mi-a spus în maşină că gândurile lui Caius, pe care eu din cauza furiei nu m-am putut concentra să le descifrez, erau marcate de euforia victoriei şi acum repeta asta tuturor. Toţi erau acasă, înafară de Alice şi Jacob care ne-au ajuns un sfert de oră mai târziu.

-Cred că are nişte avantaje devreme ce a fost aşa sigur, îşi expunea Edward părerea în faţa familiei noastre îngrijorate. Un as în mâneca, ceva luptători noi despre care noi nu ştim nimic-

-Nu pot să cred, ţipa Alice mergând apăsat spre noi, care stăteam în livingul casei lui Carlisle. E un nenorocit şi- dă-mi pace, a strigat ea trăgându-şi umărul când Jasper, care s-a dus să o întâmpine, a încercat să o liniştească.

S-a trântit cu avânt pe singurul fotoliu rămas liber în timp ce Jacob intra în casă cu o faţă ce exprima amărăciune amestecată cu furie. Forma lui nu se vedea clar, atât de tare tremura însă se vedea că face eforturi să se stăpânească.

-Acum ce s-a mai întâmplat? am întrebat printre dinţi simţind că sângele îmi începe din nou să fiarbă de furie când am văzut faţa neaşteptat de plină de mânie a lui Alice.

Dinspre Jasper se propagau în încăpere valuri necontrolate de încordare ce mascau o furie greu de stăpânit.

-Noroc că Rose a mea doarme, a şoptit Emmet încordat şi el.

-Caius l-a răpit pe proful nostru de istorie ca să îi poată lua locul, mi-a răspuns Jacob în locul ei în timp ce faţa trasă a lui Alice o făcea să pară că plânge.

Lipseau lacrimile.

Dar şi-au făcut apariţia suspinele. Hohote seci.

-Cel care avea o fetiţă mică? a întrebat Esme gata să plângă şi ea.

Edward a dat din cap cu buzele strânse şi maxilarul încleştat.

Sentimentul de revoltă creştea din nou în mine în timp ce priveam pe rând feţele îngrijorate sau furioase ale fiinţelor mele dragi. Doar Charlie emana hotărâre: nu era speriat, abia aştepta să ia parte la acţiune.

-Nenorocitul! a ţipat Didyme dintr-o dată dând cu pumnul în perete.

S-a auzit un zgomot înfundat când tencuiala s-a risipit pe jos de pe o arie de cincisprezece centimentri în jurul punctului unde ea a lovit şi în acelaşi timp unul mai strident când geamurile de la ambele ferestre s-au făcut ţăndări, chiar dacă nu se aflau pe peretele lovit.

Cinci crăpături mari şi ramificate s-au întins repede ca nişte fulgere spre marginile peretelui. Arătau ca nişte picioare de păianjen.

Toţi au privit-o socaţi pe Didyme pentru o secundă. Carlisle evalua calm dezastrul.

Secunda a trecut şi Didyme a scuturat din cap fără părere de rău înainte să pornească cu viteza luminii să cureţe mizeria. După ce a înlăturat toate cioburile, a ieşit grăbita pe uşă anunţând că merge să cumpere altă sticlă la ferestre.

-Iartă-mă te rog, a şoptit Alice strângând mâna lui Jasper.

-Nu am pentru ce să te iert, a liniştit-o el. Toţi suntem nervoşi.