Capitolul 13: Dacă Angela se dovedeşte a fi vrăjitoare, ni se poate alătura

Dimineaţa a venit mai repede decât mă aşteptam şi încă nu mă săturasem de Edward; noroc cu Charlie care a trebuit a meargă la servici şi cu Reneesme care, stând trează toată noaptea trecută, avea nevoie de somn.

Am putut să ne continuăm activitatea preferată până spre seară.

A doua zi…prima zi de şcoală.

Nici nu am pornit de acasă şi Reneesme, care începuse să mănânce mâncare pentru oameni de dragul lui Jake, abia aştepta deja pauza de prânz pentru a vedea ce au la cantină.

Am pornit cu o jumătate de oră înainte pentru că nu ştiam exact unde e şcoala însă am ajuns devreme. Am intrat în clădirea principală şi am urmărit pe pereţii coridoarelor pustii indicatoarele care duceau spre secretariatul de unde trebuia să ne luăm orarele.

În faţa uşii se înghesuiau o grămadă de elevi, mai mari sau mai mici, care aşteptau să intre în încăpere pentru a-şi lua în primire orarele.

Când Reneesme, Edward şi eu am apărut la capătul holului, toate perechile de ochi s-au întors spre noi.

Edward se echipase cu privirea înspăimântătoare care ţinea oamenii la distanţa; eu încercasem să o exersez acasă însă tot ce reuşeam erau grimase care stârneau râsul. Poate din cauză psihologică; nu era în natura mea să doresc să speriu oameni deci nu reuşeam nicicum. Reneesme era zâmbitoare; chiar dacă fiinţele umane miroseau delicios şi pentru ea, tentaţia nu era chiar aşa mare, în consecinţă ea nu avea nevoie să se ţină departe de ele.

Eram sigură că Edward era atent la gândurile lor, aşa că am încercat să fac acelaşi lucru, îndemnându-mă în gând să nu cumva să răspund vreunuia la gând din greşeală.

„Nu par să aibă vârsta unui elev în primul an. Oare au rămas…” începu să se întrebe ceva un băiat blond cu ochi căprui deschis.

„Arată mai mult a fotomodele decât a elevi” se gândea plin de invidie un altul.

Abiam am reuşit să mă stăpânesc să nu chicotesc. Înţelegeam în sfârşit ce avea Edward de îndurat fiind capabil să audă gânduri.

„Deci aceştia sunt fraţii Swann…adică surorile. El parcă este pe cale de a fi adoptat…nu m-aş fi supărat dacă l-ar fi adoptat părinţii mei. Dar poate că şi aşa mai am o şansă…” se gândea o fată care arăta destul de bine dar era artificială, genul de persoană populară, obişnuită să fie în centrul atenţiei şi să aibă orice băiat îşi doreşte. După ultimele cuvinte şi-a îndreptat privirea spre mine pentru că păşeam lângă el; Reneesme era cu doi paşi în faţa noastră. Proastă decizie a luat pentru că am pironit-o cu o privire încruntată de gheaţă când am auzit spre ce se îndreaptă monologul ei interior. A îngheţat pentru o secundă apoi s-a întors spre o prietenă şi a început să chicotească cu ea. M-am uitat spre Edward.

„O nouă Jessica. Perfect” gândea el sarcastic. „Sper că nu o să mă înnebunească cu genul acela de fantezii scârboase”, continuă el luându-mă de mână.

„Cum…de ce…cum este posibil aşa ceva? De ce naiba o ţine de mână?” se auziră zgomotoase gândurile pline de ură superficială a fetei în fracţiunea de secundă în care i-am mai aruncat o privire.

„La ce te referi?” l-am întrebat mental, privindu-l din nou.

Mai aveam de străbătut doar cinci metri de hol; conversaţia tăcută s-a desfăşurat repede.

„Barbie aia înalta e genul Jessicăi. Bârfitoare şi plină de fantezii cu persoanele nepotrivite”

M-am încruntat.

„Jessica avea fantezii erotice cu tine?”

„…da” răspunse el după o lungă ezitare mentală, şi am simţit teama pe care o avea faţă de reacţia mea.

„Şi cum reuşeai să le suporţi?”

“Nu reuşeam. Abia mă abţineam să fac un gest regretabil.”

De data aceasta a trebuit să depun ceva mai mult efort ca să îmi stăpânesc râsul. Nici un muşchi al feţei nu trebuia să mi se mişte dacă aveam de gând să îmi păstrez statutul de persoană normala; nimeni nu râde în timp ce merge “tăcut” pe un coridor al şcolii.

Reneesme ajunse deja şi se puse la coada care înainta încet. Ne-am pus şi noi în spatele ei, renunţând la conversaţia tăcută.

Alţi elevi s-au pus la rând în spatele nostru şi au încercat să vorbeasca cu noi, însă după ce le aruncam o privire rece ne lasau în pace.

Mi-am aplecat capul să ascund zâmbetul provocat de şoaptele lor în care îşi exprimau ipotezele: ori sântem exagerat de “cu nasul pe sus” ori complet nebuni. Edward zâmbea şi el, la fel Reneesme.

Rândul înainta într-un ritm mai alert acum, pe masură ce se apropia momentul în care avea să înceapă prima oră. În spatele nostru mai erau doar vreo cinci sau şase elevi, în timp ce aceia din faţă care şi-au primit orarele porneau să caute sălile de clasă în care aveau ore.

Am început să dau nerăbdătoare din picior; Edward îmi strânse mâna să mă calmeze.

-Nu ar trebui să fii nerăbdătoare. Ai în faţă o veşnicie în care te vei sătura de liceu, îmi şopti el dulce în ureche în timp ce băiatul cu ochelari din faţa lui Reneesme care era în faţa noastră trecu de uşă, intrând în încăperea luminoasă.

Doar cu cinci minute înainte să înceapă prima oră am ajuns în faţa biroului din lemn deschis la culoare. În timp ce Reneesme ne anunţa plecând că are prima ora istoria antichităţii, secretara de vârstă mijlocie, cu părul negru şi des prins într-un coc la spate şi cu pleoapele fardate excesiv cu o nuanţă ţipătoare de verde ni s-a adresat cu o voce profesională, inflexibilă.

-Bună dimineaţa şi bine aţi venit în noul an şcolar. Numele, vârsta şi anul de studiu, continuă ea fără să se obosească să îşi ridice nasul din registrul din faţa ei.

-Isabella Marie Swann şi Edward Anthony Masen. 16 ani, primul an de studiu, a informat-o Edward.

-O vârstă cam înaintată pentru primul an de studiu, comentă ea placid.

-Ea a călătorit prin Europa cu părinţii timp de doi ani iar eu am fost mutat timp de un an şi jumătate de la un orfelinat la altul în diferite oraşe, minţi soţul meu la fel de placid.

Fără să mai spună nimic, secretara a cărui nume nu m-am obosit să îl citesc de pe ecuson s-a întors spre raftul din spate şi a căutat câteva secunde prin nişte dosare. S-a întors să ne înmâneze două foi cu câte un tabel pe fiecare parte, ceea ce urma să fie orarul nostru. Imediat după ce a dat cu ochii de noi inima a început sa îi bubuie iar ochii i-au rămas blocaţi pe Edward. El a luat orarele cu un gest brusc, mulţumind rece în timp ce privea foile.

-La revedere şi succes la ore, ne ură ea cu un ton schimbat faţă de cel rece de adineaori.

Ne-am întors înăa ţinându-ne de mână şi am ieşit repede pe holul larg.

-Nessie aşteaptă-ne. Şi noi avem istoria antichităţii, şopti Edward.

Reneesme ajunse în cel mai îndepărtat capăt al coridorului şi era pe punctul de a face colţul însă l-a auzit şi s-a oprit întorcându-se spre noi.

-Mişto, îşi exprimă ea bucuria că avem aceeaşi oră.

-Nessie de câte ori ţi-am spus că nu aşa se vorbeşte? o certă Edward pe un ton care mai degrabă suna a laudă.

Nimeni nu putea refuza ceva micuţei noastre răsfăţate, nici măcar plăcerea de a folosi un limbaj caracteristic găştilor de cartier. Mai ales când limbajul respectiv era deprins de la Jake.

Am ajuns în curte fără niciun alt cuvânt. Era aproape goală, mai era un minut până la începerea orelor. Mintea unui elev întârziat îi oferi lui Edward indiciul de care aveam nevoie.

-Sala de istorie 2 este în corpul “C”, şopti el îndicând o clădire cu două etaje de lângă parcare.

Ne-am îndreptat acolo şi am intrat în sala de clasă chiar în momentul în care ţârâitul impersonal al soneriei anunţa începutul unui nou an şcolar.

Grupuri de prieteni abia formate persistau pe culoarele dintre bănci, lăsând pupitrele libere.

Erau bănci de câte o persoană. Reneesme, Edward şi cu mine ne-am îndreptat spre spatele clasei alegându-ne băncile dinspre perete. Le-am alăturat, făcând astfel o masă compactă pentru trei persoane. Edward stătea la perete, eu în mijloc iar Reneesme lângă culoar.

Un băiat îmbrăcat, tuns(sau mai degrabă netuns), şi chiar machiat în stil rock se întoarse spre Reneesme.

-Bună, eu sunt Danny. Tu cum te numeşti?

În pieptul lui Edward mârâiturile care începură înainte ca Dannz să scoată un sunet urcau progresiv ameninţând să ajungă la un volum suficient de mare încât să fie auzit de fata care tocmai se aşezase în faţa lui, scotocind în ghiozdan. I-am dat un mic ghiont în coaste pentru a-l face atent şi deşi nu a încetat, a scăzut volumul. Eram curioasă ce l-a făcut să reacţioneze aşa violent într-un loc în care ne puteam da de gol aşa că l-am privit intens pe Danny, schimbând forma scutului, o acţiune ce necesita din ce în ce mai puţin efort.

Imagini cu el şi Reneesme într-un pat murdar dintr-o cameră mizeră de hotel ieftin şi nişte praf alb într-o punguliţă de plastic transparent din mintea lui au făcut partea de mamă protectivă din mine să se revolte.

-Nu este treaba ta cum se numeşte, am mârâit spre el abia abţinându-mă să nu mă ridic să-l pocnesc iar clopoţeii de sticlă din vocea mea păreau să fi ruginit când am rostit acele cuvinte pline de ură. De acum nu i te vei mai adresa cu niciun pretext.

Danny se încruntă impertinent la mine. În acelaşi moment Edward se aplecă în direcţia lui aruncându-i o privire plină de venin. Creatura se dădu în spate instinctiv, cu gânduri incoerente dar marcate de teamă.

-Mama, mi se adresă Reneesme, dar uitându-se şi la Edward. Parcă am stabilit că am voie să am prieteni devreme ce nu este aşa periculos pentru ei, se plânse ea cu voce de adolescent rebel, dar cel puţin a avut grijă să nu o audă nimeni înafară de noi.

-Nu e periculos pentru ei dar e periculos pentru tine, îi răspunse Edward pe un ton ce se vroia a fi calm, în timp ce eu îi arătam, cu ajutorul ţesăturii ce îmi proteja mintea, la ce se gândea copia de rocker.

Reneesme tresări în timp ce eu am oftat. Degeaba îi spuneam toţi despre răutatea unora dintre oameni; ea se încăpăţâna să creadă că toţi sunt la fel de inocenţi şi buni ca ea.

Deodată uşa clasei se deschise brusc şi a intrat un barbat nu prea înalt de vreo treizeci de ani, cu ochi albaştri, păr şaten şi o geantă de laptop în mână. Se grăbi spre catedră gâfâind, în timp ce elevii îşi ocupau locurile în bănci.

-Bună ziua clasă, începu profesorul cu o voce caldă, făcându-mă să anticip de pe acum că îi voi iubi materia. Îmi cer scuze că am întarziat şi promit că nu se va mai repeta.

Câţiva şmecheri poziţionaţi în primele bănci de lângă geam avură o tentativă de râs dar, nefiind acompaniaţi, renunţară repede.

-Mă numesc Keith Dart şi pe parcursul acestui an şcolar vom învăţa împreună totul despre istorie începând de dinainte de antichitate, până la început de ev mediu.

A început să povestească pe larg întâmplările de o importanţă majoră cuprinse în această perioadă, făcându-ne un fel de cuprins al materiei. Vocea lui curgea lin în timp ce capta atenţia elevilor, privindu-i pe fiecare în ochi. Corpul mi s-a strâns când urma să o privească pe Reneesme, amintindu-mi de scena de mai devreme cu tentativa de rocker. Dar el trecu mai departe spre mine după aceea spre Edward, reluând apoi şirul începând cu cei câţiva şmecheraşi. Bătăile inimii lui nu s-au schimbat arătând fascinaţie sau frică; îşi trata toţi elevii în mod egal şi asta m-a făcut să îl îndrăgesc şi pe el, şi materia pe care o preda cu însufleţire. Am încercat să văd de ce nu are o reacţie normală aşteptată de la un om faţă de specia noastră şi … am vrut să transform scutul dar deja era, încă de când am început să mă gândesc la posibilitate. Am lăsat mirarea pentru mai tarziu, încercând să mă concentrez în acelaşi timp pe ce preda şi pe ce gândea. Deşi era atent la ce vorbea, mintea lui purta constant, ca pe un medalion, imaginea tinerei lui soţii şi a micuţei lui fetiţe.

Ora s-a terminat mult prea repede. Cel puţin mai repede decât aş fi vrut aşa că mi-am târât picioarele la viteză umană până în corpul de clădire “A” unde aveam ora de literatură engleză. Aceasta s-a terminat mult mai greu dar când începusem să mă imaginez murind de plictiseală auzind vocea monotonă ca un bâzâit al profesoarei care ar fi trebuit să fi ieşit până acum la pensie, a anunţat că următoarele săptămâni vom studia clasici, preferaţii mei. Clopoţelul ne-a propulsat spre ora de chimie, unde ne despărţeam de Reneesme care avea biologie, apoi ne-am reîntâlnit toţi trei la ora de sociologie.

O profesoară între două vârste susţinea că sociologia se rezumă la relaţiile dintre oameni iar ca acestea să fie cât mai durabile, cei implicaţi trebuie să se cunoască cât mai bine unul pe celălat. Drept urmare ne-a chemat pe toţi, pe rând, în faţa clasei pentru a ne spune numele, vârsta, şi un vis pe care vrem sa îl îndeplinim în viitorul apropiat.

Când veni rândul lui Reneesme; Barbie cea blondă care o făcuse pe grozava la secretariat s-a strâmbat la ea când îşi spuse numele complet şi visul de a primi la aniversarea de 16 ani o maşină mov. Minţea, bineînţeles, pentru că atunci când îşi spuse dorinţa roşind puţin, îşi atinse inelarul de pe care inelul ei de logodnă lipsea pe perioada orelor de curs. Nu avea nevoie de nicio maşină; ea doar vroia sa fie cu Jake.

Prezentările s-au lungit aproape toată ora pentru că profesoara aceea minuţioasă ţinea neapărat să mai pună fiecărui elev vreo zece întrebari pe lângă subiect cum ar fi: “cum reacţionezi când un necunoscut intră în vorbă cu tine într-o staţie de autobuz indiferent de motiv?”.

Ora se sfârşi în timp ce ea ţinea o mică prelegere despre importanţa relaţiilor apropiate dintre oameni.

Nu a aşteptat nimeni să termine; toţi au zbughit-o spre cantină, aflată în clădirea cu un singur nivel de lângă stradă.

Cumva noi trei am ajuns primii la rând. Ne-am luat pizza şi apă minerală după care am ocupat masa pe care am vrut-o noi. Adică cea din colţul mai îndepărtat de intrare. Era mai lungă, aşa că ne-am aşezat exact în mijloc. Dacă ocupam un capăt, s-ar fi putut să ocupe altcineva celălalt capăt. Ora de prânz se anunţa a fi plictisitoare.

Cinci minute…în care am întrebat-o pe Reneesme cum a fost la biologie şi ea ne-a întrebat cum a fost la chimie.

Încă zece minute…în care Edward incerca să îşi ceara iertare de la Reneesme iar ea insista că incidentul ar trebui uitat.

Trecuse un sfert de oră plictisitor…nu m-am gândit niciodată că eternitatea ar putea fi plictisitoare. Atâta timp la dispoziţie să analizezi orice detaliu din jurul tău. Dar eu în nici trei minute ştiam câte crăpături are tavanul plus trei dintre pereţi şi ce poartă fiecare din cei 564 de elevi ai şcolii, toţi aflaţi în cantină, plus unele dintre gândurile lor pentru că “ţesătura” sau “oglinda”, cum o numise Carlisle, pur şi simplu nu vroia să revină la forma iniţială.

Mă uitam la tava cu mâncare neatinsă şi mă întrebam oare cum ar fi…Nu încercasem niciodată.

Am întins mâna ezitând spre bucata de pizza. Edward observase imediat.

-Te-aş sfătui să nu, îmi zise el cu un ton jucăuş, în timp ce un amuzament adânc se juca in ochii lui caramelizaţi.

În ciuda advertismentului, am apropiat mai tare mâna de gură şi am muşcat.

-Să nu zici că nu te-am avertizat, încercă el să mă oprească abia abţinându-se să nu râdă.

Reneesme se uita curioasă în timp ce puneam înapoi bucata de pizza care avea o urmă mare de muşcătură.

Am mestecat de două ori înainte să mă gândesc. Mâncarea se sfărâmă şi se amestecă cu veninul, rezultând o masă vâscoasă şi scârboasă care mi se lipea peste tot. Am frecat limba de cerul gurii, încercând să desprind mâncarea, adică acea substanţă de pe ele.

Reneesme şi Edward se prăpădeau de râs în timp ce eu încercam să adun toată acea substanţa fără gust, care devenea mai scârboasă cu fiecare strop de venin cu care se amesteca, pentru a o putea scuipa în tavă pe toată odata.

-Singura…haha…soluţie…hahahaha…e să în…hahahaha…ghiţi, reuşi să îmi transmită el printre hohote.

Mi-am luat inima în dinţi şi am înghiţit tot, plus ceva venin bonus. Stomacul mi se întoarse pe dos şi o senzaţie de vomă m-a facut să mă ridic repede şi să mă îndrept spre toaletă, lăsând în urma mea hohote mai răsunătoare decât înainte.

M-am întors după două minute, blestemând conţinutul tăvii şi promiţându-mi în gând că nu voi mai face niciodată aşa ceva.

M-am îndreptat spre masa noastră şi când am avut-o în raza vizuală am rămas şocată. Edward şi Reneesme erau acompaniaţi de…

Angela şi Ben???

Angela şi Ben!!!

Care arătau exact ca în amintirile mele vagi doar ca Ben era cu o palmă mai înalt decât ea când eu îmi amintesc că erau invers. Dar poate că nu imi amintesc bine. Erau amintiri de care nu ţinusem cu dinţii, aşa că că nu le ţineam minte feţele prea bine, însă eram sigură că sunt ei. Nu aveau niciun semn de îmbătrânire şi, la naiba, trecuseră şapte ani. Ce caută ei în liceu?

-Bellaaaa! Strigă ea venind spre mine apoi îmbrăţişându-mă strâns.

Încă şocată, nu i-am răspuns la îmbrăţişare.

-Sper că nu am făcut ceva care să strice prietenia noastră, spuse ea îngrijorată în timp ce ne aşezam.

-Nu, bineînţeles că nu. Doar că…nu ştiu. Ce faceţi voi aici?

Încercasem să îi citesc gândurile pentru a-mi potoli mai repede curiozitatea. Cuvintele erau aşa de încete uneori. Dar nu am reuşit. Scutul meu neascultător, care nu vroia să revină la forma iniţială, nu mai vroia nici să îşi facă treaba. Mi-am rotit capul prin cantină să îmi confirm ipoteza însă imediat m-au inundat mii de frânturi de propoziţii rostite de voci înfundate. M-am întors spre masa mea şi am constatat că Angela şi Ben sunt singurii care îmi sunt imuni. Mi-a venit în minte Alice care nu putea vedea viitorul vârcolacilor şi acum întelegeam cât de frustrat era Edward pentru că nu îmi putea citi gândurile. Trecuse doar o secundă înainte să îmi continui cascada de întrebări.

-La fel de tineri? De unde ştiai că sunt eu? Doar m-am schimbat atât… , am spus repede, fără să respir, nefiind sigură că a apucat să înţeleagă tot ce îmi ieşea în viteza pe gură.

-O, spuse ea dând din mână nepăsătoare. Nu-ti face griji. Tocmai ţi-am cunoscut familia şi mă pregăteam să vă explic, doar că te aşteptam pe tine. În locul tău nu aş fi făcut asta, spuse ea pe un ton calm arătând tava cu mâncare din faţa mea, însă am văzut practic hohotele din spatele vocii care a rămas la fel de timidă, ca întreaga ei persoană de altfel.

Am deschis gura să încep iar torentul de întrebări, însă a ridicat un deget reducându-mă la tăcere.

-Acum spun, m-a liniştit ea, foindu-se pe scaun. Dar să nu mă întrerupeţi.

Ben o strânse de mână încurajator.

-Ştiu totul despre voi. Caracteristici, mod de viaţă, tot. Sunt…-a făcut o pauză ca să răsufle adânc-…vrăjitoare.

-Ceee? Aproape au strigat Reneesme şi Edward.

Reneesme a scăpat sticla cu apă sub masă în timp ce mâna mea a căzut peste bucata de pizza în mişcarea bruscă ce mi-a trădat surprinderea.

Se lăsă tăcerea apoi eu am izbucnit într-un râs zgomotos, amintindu-mi de o scena ce părea că a avut loc cu cateva secole în urmă.

-Vrăjitoare, repetă ea calm, ignorând reacţia mea. Şi Ben la fel. Am aflat asta despre mine puţin după nunta voastră, şi de atunci nu mai îmbătrânesc. Vrăjitorii se opresc din creştere atunci când află adevarul despre ceea ce sunt. Frăţiorii mei gemeni trebuiau să afle în aceeaşi zi cu mine şi nu am vrut să rămână blocaţi la vârsta lor…aşa că am facut un fel de vrajă ca puterile lor să se împarta între mine şi Ben, făcându-l şi pe el vrăjitor. Chestia asta e ereditară. Înainte puterile se moşteneau din generaţie în generaţie însă în momentul în care vrăjitorii aveau copii cu oameni normali, gena a început să se manifeste la o generaţie din ce în ce mai îndepărtată faţă de ultimul în care s-a manifestat. Şi astfel s-a ajuns în anii noştri că în familia mea ultimul vrăjitor a fost străbunicul bunicii mele din partea mamei. Cumva a fost împotriva regulilor comunitaţii vrăjitorilor practicanţi să îl fac pe Ben vrăjitor însă…nu vroiam să trăiesc fără el şi oricum nu va afla nimeni despre asta.

Ben zâmbi.

-Povestea e că am fost trimişi să învăţăm aici de părinţii noştri de la ţară, noi doi ne dăm drept verişori. Dar de fapt am venit să vă avertizam pe voi şi să vă ajutăm cumva în caz de nevoie.

-Cu privire la ce să ne avertizaţi? întrebă Edward serios. Şi de unde ştii ce are să se întâmple astfel încât să ştii exact cu privire la ce anume să ne avertizaţi?

-Cum să vă spun eu…hm. Puterile vrăjitorilor sunt de trei categorii: telechinezia şi altele asemenea, intuiţia la crearea unor poţiuni care să aibă efectul dorit şi presimţirile. Toţi dispun de toate cele trei, însă doar una dintre ele este mai puternică, depinde de ceea ce a moştenit familia ta.

Gândul mi-a zburat la Fenie şi la minunata ei poţiune.

-La mine sunt presimţirile. Şi presimt că are să vi se întâmple ceva rău, un rău provocat intenţionat de nişte duşmani mai vechi. Încă nu ştiu despre ce este vorba pentru că evenimentul nu este fixat în timp şi presimţirile astea funcţionează perfect doar când datele sunt exacte, şi cei care vă vor răul încă nu s-au hotărât când sau ce vor face.

-Volturii, şopti Edward cu pumnii strânşi şi muşchii încordaţi, în timp ce Reneesme închise ochii şi îşi puse mâinile la urechi.

-Volturii??? se miră Angela. Cum de v-aţi făcut duşmani atât de periculoşi? întrebă ea vizibil îngrijorată.

-O nimica toată, spuse Edward pe ton mai relaxat, dând nepăsător din mână.

Reneesme tremura vizibil încă de când veni vorba de familia care nu a vrut-o în viaţă şi Angela a observat, spunând înainte să deschid eu gura pentru a schimba subiectul:

-Schimbând subiectul, spuse ea, ai face bine să răspunzi la telefon, Edward.

În aceeaşi secundă telefonul lui începu să-i vibreze în buzunarul pantalonilor. M-am uitat pe ecran înainte ca el sa-l ducă la ureche, curioasă în legătură cu cine ar putea fi însă tot ce am văzut au fost trei rânduri de cifre cu un + în faţă.

-Alo?

“Edward, salut” se auzi vocea lui Rosalie din difuzor.

-Rosalie?

“Ce faceţi? Ce face Nessie? Si Bella?”

-Suntem la scoală în pauza de masă.

“Spune-le că le salut”

-Au auzit. Voi ce faceţi?

“Suntem undeva prin China. Trebuie să ajungem în Tibet după ceva plantă care creşte doar aici, sau cel putin aşa scria în atlasul de la bibliotecă. Voi aveţi ceva noutăţi?

-Da. Angela şi Ben sunt vrăjitori.

“Angela şi Ben? Cei de la liceul din Forks?”

-Da.

“Bravo lor. Nu mă interesează pe mine ce sunt ei.”

Am râs în sinea mea. Rose va rămâne la fel de egoistă indiferent ce i se întâmplă. Noroc că cei doi nu au auzul fin.

“Vroiam doar să mai dau un semn de viaţă. Ţi-l dau pe Emmett-”

-Rose stai, o întrerupse Edward. Cât timp mai durează să găsiţi tot ce aveţi nevoie?

“Nu ştim sigur. Mai avem de mers în savana africană apoi avem de căutat în junglele de pe insulele din oceanul Indian.”

-Mmm…Pot să îţi folosesc eu maşina cât eşti plecată?

“Dar parcă abia ţi-ai cumpărat”

-Numai azi trebuie să ajungă. Plus că nu o pot folosi pe străduţele de aici, bate prea tare la ochi.

“De parcă a mea nu bate, chicoti ea uşor. Oricum, ia-o de tot. Eu sper că în curând nu o să mai am nevoie de chestia aia cu doar două locuri.”

-Vorbeşti serios? se miră el atât de tare încât cei de la masa vecină îşi intoarsera capetele uitându-se ciudat.

“Bineînţeles. Şi aşa are deja doi ani vechime. Eu o să-mi iau alta când revin.”

-Eşti sigură sigură? Gândeşte-te Rose, Ferarri 599 GTO! Chiar nu-l mai vrei? Atinge 365 km/h în doar 3.7 secunde! Cum să nu o mai vrei? Sunt doar 599 de exemplare în toată lumea.

“Am vorbit serios Edward, oftă ea. E prea perfectă, nu îi pot face nicio modificare. E plictisitor să ai o maşină la care să nu fie nevoie să lucrezi. Acum ţi-l dau pe Emmett înainte să îmi smulgă telefonul din mână. Nu de alta, dar e telefon public.”

“Salut, omule, se auzi un glas binecunoscut, totdeauna pus pe glume.

“Bună. Ce faci?”

“Acum chiar că sunt vegetarian, se plânse el ca un copil mic. Umblu după plante rare mai ceva ca o antilopă pierdută în deşert”

Am râs cu poftă observând vag că sala de mese se golea rapid.

“Voi ce faceţi? îi plac Bellei liliecii?” întrebă el râzând.

-Suntem la şcoală. Şi nu, Bellei nu-i plac liliecii.

-Înafară de unul singur pentru care îţi multumesc, am spus eu spre telefon, gândindu-mă la brelocul ce l-am pus la chei.

Soneria ţârâii anunţând începul unei noi ore. Rămasem ultimii în cantină.

-Se sună, spuse Edward conştiincios. Mai vorbim.

“Ok. Aveţi grijă să fiţi cuminţi.”

-Şti, dacă ai fi în faţa mea aş scoate limba la tine.

Am ignorat sfârşitul convorbirii şi m-am întors spre Angela care mă prinse de cot pentru a mă face atentă.

-Ce ora ai?

-Matematică.

-Şi eu. Super, avem două ore împreună.

-Cum două ore? am întrebat nedumerită.

-Matematica şi istoria antichităţii.

-Istoria antichităţii? Dar nu te-am văzut azi-dimineaţă.

-Nu am fost la prima oră.

-Noi mergem în sala de sport, mă anunţă Edward înainte de a-mi plasa un pupic pe obraz, după care se depărtă cu Reneesme lângă el.

-Staaaţi. Şi eu am educaţie fizică, strigă Ben fugind în urma lor, încercând să îşi păstreze ochelarii pe nas.

Eu şi Angela îl priveam râzând cum ieşea pe uşă aproape împiedicându-se spre locul de pe hol unde îl aşteptau Edward şi Reneesme.

-Ar trebui să mergem, am oftat, gândindu-mă că nu ştiu cum reacţionează profesorul de matematică la întârzieri.

-Stai liniştită, spuse Angela. Profesorul de matematică a fost chemat acum cinci minute în biroul directoarei şi încă nu am avut presimţirea că va ieşi.

-Şi eu care credeam că îmi va fi greu fără Alice şi viziunile ei.

-Dar să mergem totuşi în clasă.

Am ajuns în mai puţin de un minut. Angela gâfâia când am intrat pe uşă şi am văzut că singura bancă liberă era chiar cea din faţa catedrei. Mi-am simţit speranţele de a o interoga pe noua mea veche colegă(sau vechea mea nouă colegă) despre viaţa de vrăjitoare. M-am aşezat resemnată în timp ce curiozitatea din mine fierbea.

-Va fi aici în patru minute, îmi şopti Angela. Pregăteşte-te pentru un test din matematica generală.

-Asta nu înseamnă că trişăm?

-Presimţirile mele nu sunt voluntare, îmi răspunse ea amuzată. Cu atât mai puţin cele legate de test. Şi cum nu am făcut nimic intenţionat ca să primesc o notă mare dar nemeritată, nu mă consider vinovată.

-Presupun că ai dreptate, am spus încercând să mă conving că ea chiar are dreptate, mai ales ştiam că nu e genul de persoană care să trişeze.

-Bella, începu ea îngrijorată. De ce te porţi aşa ciudat cu mine?

Am rămas cu privirea blocată pe ea, încercând să dau un înţeles cât de cât pozitiv cuvintelor pe care le-a rostit cu un ton temător.

-Este din cauză că sunt vrăjitoare? Doar nu te iei după toate miturile alea…

-Bineînţeles că nu mă iau după ele, am întrerupt-o. Eu, care ar trebui să cunosc cel mai bine discrepanţa dintre mit şi realitate. Doar că…îmi vine greu să cred că eşti aceeaşi. Nici eu nu mai sunt aceeaşi. Totuşi abia aştept să aflu mai multe despre chestia asta cu vrăjitoarele.

-Ora viitoare vom putea vorbi, mă informă ea în timp ce un profesor care ar trebui să fi ieşit demult la pensie întră în clasă.

S-a prezentat, ne-a cerut să ne ridicăm pe rând în picioare şi să ne prezentăm apoi ne-a cerut să scoatem o foaie de hârtie. Testul a fost uşor, era matematică de maxim clasa a şasea.

Ne-am întâlnit în pauza cu restul şi în timp ce Edward şi Ben se îndreptau spre sala unde se ţinea cursul de economie, Reneesme, eu şi Angela am pornit spre cabinetul de franceză. Ne aştepta o profesoară foarte tânără, care se scuză că are ceva de făcut şi şi-a afundat nasul în computerul de pe catedra.

Eu şi fiica mea ne-am întors în spate spre Angela, aşteptând detalii.

-Parcă sântem babe bârfitoare, spuse Reneesme hohotind.

-Nu chiar, replică Angela. Nu sunt multe de spus faţă de ce am zis mai devreme. Niciun mit nu e adevărat, bineînţeles. Totuşi, Salem este locul unde s-a ţinut ultimul consiliu al vrăjitorilor, consiliu în care s-au hotărât metodele prin care ne vom ascunde mai bine şi prin care vor fi pedepsiţi vrăjitorii răi care ne discreditează în faţa oamenilor. În prezent nu există vrăjitori buni sau răi, sunt persoane normale care încearcă să uşureze viaţa persoanelor la care ţin. V-am mai spus despre cele trei puteri principale…şi despre presimţirile mele. Înafara de ele mai am puterea de a arde un obiect doar privindu-l şi de a găsi formulele corecte pentru potiuni care să vindece boli ce par incurabile. Şi cam atât, incheie ea când ne văzu feţele încă curioase.

Nu ştiu la ce mă aşteptasem. Poate m-am aşteptat la un discurs lung despre tot felul de lucruri interesante pe care nu le cunoşteam însă se pare că am uitat felul în care Angela simplifica lucrurile. Restul orei a trecut uşor în timp ce jucam biscuite printre ghemotoacele de hârtie aruncate de ceilalţi colegi prin clasă.

-Îmi spui ceva? m-a rugat Angela în timp ce ne îndreptam spre parcare.

-Desigur, am promis repede. După ce mă asiguri ca Ben a fost întotdeauna mai înalt decât tine. Nu ştiu de ce îmi amintesc ca era mai mic la înălţime decât tine.

-Era. Dar noroc cu vrajile astea, imi spuse ea făcându-mi cu ochiul.

-Si ce vroiai să îţi spun?

-De ce ai început să râzi când am spus că sunt vrăjitoare?

-Mi-am amintit o scenă…îl mai şti pe Jacob? cel din rezervaţia Quilleute.

-Desigur. E vârcolac acum, nu?

-Da, i-am răspuns fără să mă simt mirată ca ştie, deşi eram curioasă de unde. Ţii minte că se certa cu Edward şi cei din şcoală credeau că din cauza geloziei, am spus mai mult afirmând decât întrebând.

A dat din nou din cap, din ce în ce mai interesată.

-De fapt se certau din cauza a ceea ce erau. Edward vampir şi Jacob vârcolac. Vezi tu, vampirii şi vârcolacii sunt duşmani de moarte de când se ştiu. Vârcolacii au fost creaţi pentru a distruge vampiri şi au un caracter nu tocmai stabil…se înfurie repede. Dar Jake era prietenul meu cel mai bun şi Edward iubitul meu. Nu puteam renunţa la niciunul şi când ai spus astăzi ce eşti mi-am adus aminte de un moment în care încercam să demonstrez unuia dintre ei, nu mai ştiu exact care, că nu îmi pasă cine e vampir şi cine vârcolac şi am spus că dacă tu te dovedeşti a fi vrăjitoare poţi să ni te alături.

Angela începu să râdă cu poftă însă s-a oprit brusc.

-Ce s-a întâmplat cu Jacob? întrebă ea curioasă.

-E logodnicul meu, interveni Reneesme cu o expresie de fericire molipsitoare pe faţă.

-Ceee?! mă întreba ea mirată, în timp ce ajungeam în spaţiul parcării.

-Poveste lungă. Mai bine îţi explică chiar ei. Apropo, ai putea veni azi la noi.

-Chiar vroiam să îi propun lui Ben, spuse Edward făcându-ne cu ochiul în momentul în care am ajuns lângă el.

Angela şi Ben s-au uitat unul la altul pentru un moment lung.

-Azi nu putem pentru că încă ne instalăm, a spus ea încet uitându-se în jos.

-Dar dacă invitaţia este valabilă, rămâne pe oricare altă zi, interveni Ben.

-Atunci rămâne stabilit, spuse Edward vesel lovindu-l jucăuş pe Ben cu pumnul în umăr.

Ne-am despărţit repede să nu mai stăm în ploaia măruntă şi am pornit spre casă la o viteză normală datorită radarelor montate pe străzile principale menite să sperie amatorii de viteză pe carosabil umed.

_________________________________________________________________________

in sfarsit capitolul 13:X sper sa va placa

reciteam capitolul sa corectez greselile si am ajuns la partea cu Angela cand mi-am dat seama ca stim prea putine detalii(care de altfel sunt foarte interesante) despre viata ei de vrajitoare si pe care nu le pot scrie tot pentru ca acest fanfic nu este despre ea asa ca mi-a venit o idee:D :sa scriu un fic, plin de aventuri si suspans, despre Angela si vrajitori dupa ce termin cu Suprematie(cum a aflat ce a devenit, cum s-a acomodat cu noua viata, cum s-a hotarat sa ii caute pe Culleni etc.) .Inca nu stiu daca sunt cititori interesati sau daca da, cam cati ar fi asa ca v-as ruga sa votati in favoarea sau defavoarea scrierii unui astfel de fic

Multumesc de pe acum tuturor celor care vor vota.

Mai jos aveti poll-ul 🙂