Capitolul 11: „Swann” şi „Culen”

Când am ajuns acasă, toţi erau adunaţi la masa mare şi ovală de lemn de mahon din sufragerie. Lipseau Carlisle şi tatăl meu care plecaseră la vânătoare şi pe care îi auzeam alergând dincoace de râu. În mai puţin de zece secunde şi-au luat locurile la masă, aducând cu ei un miros vag de parfum comestibil.

-Ne-am adunat astăzi aici…începu Carlisle dar nu reuşi să termine, întrerupt fiind de Emmett:

-Ca să oficiem căsătoria dintre…

-Taci! îi spusese Rosalie care stătea lângă el, însoţindu-şi sfatul nu tocmai prietenesc de un ghiont în coaste.

Râsetele generale durară până când Esme îşi drese glasul, atrăgând atenţia asupra soţului ei.

-Ca să facem mulţimea de anunţuri pe care trebuie să le ştie toţi membrii familiei, nu doar unul sau câţiva, spuse Carlisle calm dar cu o uşoara urmă de ironie în voce, privind în direcţia lui Emmett.

Edward chicoti uşor în urechea mea în momentul în care Carlisle pronunţase “nu doar unul sau câţiva”. Alice se strâmbase la mine în acelaşi timp.

-Şi ca să luăm împreună unele decizii care ne afectează pe toţi, continuă Carlisle făcând cu ochii înconjurul mesei pentru a privi pe fiecare.

Reneesme îşi schimbă poziţia în braţele lui Jacob iar acesta o stranse mai tare.

-După cum ştiţi cu toţii, sau aproape cu toţii-completă el privind-o pe Didyme, trebuie să ne mutăm. Iar oraşul pe care l-am ales este Olympia. Ştiu că este doar pe locul doi în topul celor mai ploioase oraşe din America dar Mobile, cel de pe primul loc, este tocmai în statul Alabama şi pentru Jacob ar fi fost greu să se întâlnească cu haita lui.

Rose sâsâi iar Jacob îi arăta un rânjet.

Edward chicoti, gândindu-se probabil ca şi mine că aceştia doi sunt imposibil de împăcat.

-Rose…vocea lui Carlisle era, blândă ca întotdeauna, dar autoritară. Jacob face parte din familia noastră. De când a murit Billy, nu o are decât pe Reneesme şi pe noi şi nu sântem aşa de cruzi încât să îl lăsăm singur de tot.

Faţa lui Jacob se schimonosi încercând să ascundă slăbiciunea pe care o are în legatură cu subiectul.

În acelaşi timp eu am fost aruncată în trei secunde infinite de durere, provocate de amintire. Billy murise acum şase ani jumătate, de atac de cord. În aceeaşi zi cu mama mea şi Phil. Avuseseră accident de maşină şi abia am apucat să ii spun la telefon că o iubesc înainte să intre în comă. Într-o comă foarte scurtă. Zece minute mai tarziu era moartă, fără ca eu să pot face ceva. Îl înţelegeam pe Jake şi pun pariu că mă schimonoseam în acelaşi fel ca şi el. Nimeni nu trebuia să ştie că încă sufăr…

-Dar câinele are haita lui, spuse hotărâtă Rosalie.

-Haita a cărei membrii au şi ei familiile lor, o înfruntă Reneesme.

Rose îşi îndulci expresia, murmurând nişte scuze adresate fiicei mele, în nici într-un caz logodnicului ei, cel care de fapt le merita.

-Ooooo bătaie între feeeteee, jubila Emmett. Nepoată contra matuşă.

Pentru a doua oara, porunca de tacere a lui Rose a fost însoţită de un ghiont în coaste.

-Copii terminaţi, îi dojeni Esme, în timp ce se ridica să aprindă becurile. Nu că am fi avut nevoie de lumină în noaptea albastră-argintie, dar trebuia să păstrăm aparenţele. Iar Jacob, oricât de dezvoltate i-ar fi simţurile, nu se descurcă la fel de bine ca noi în beznă.

Carlisle nu intervenea; de obicei era amuzat-toţi eram amuzaţi- de astfel de incidente, nelipsite din discuţiile în familie însă Esme, ca o mamă ce era pentru toţi, se simţea datoare să păstreze ordinea. Lucrurile nu ajungeau niciodată mai departe de simple tachinări.

-Spuneam că ne mutăm, încercă el să se reculeagă în timp ce Esme, care se aşezase lângă el, îl prinse de mână. Pentru că acum suntem mai numeroşi, vom sta în două case şi în ochii lumii vom fi două familii diferite. Casele sunt una langă alta bineînţeles. Nu s-a putut să fie în mijlocul pădurii ca şi aceasta, însă vor fi exact la marginea oraşului şi nu vom avea vecini deloc. Între noi şi urmatoarea casă se află o grădină mare de pe vremea nu ştiu cui, părăsită şi ca vai de ea. Proprietarul nu era interesat de ea, aşa că am cumparat-o. Nimeni nu ne va deranja.

Esme zâmbi şi eram sigură că acea gradina e un cadou pentru ea.

-Nu e prea aproape? întrebă Jasper serios. Adică este la doar 97 de kilometri dincolo de Seattle. S-ar putea să se găsească cineva să facă asemanare de nume şi personaje.

-Nu îţi face griji, îi răspunse Carlisle. Nu tu ai cerut lui Jenkins să îţi facă actele?

-Ba da, răspunse el nedumerit.

Îmi veni să chicotesc amintindu-mi frica pe care avocatul o manifesta faţă de cumnatul meu.

-Nu va fi nicio coincidenţă de nume.

Jasper zâmbi, aducându-şi probabil aminte. La fel făcu şi Edward. Eu nu eram interesată; uram mutarea şi deşi acum nu mai aveam motive sa o fac, vechile sentimente nu dispăruseră.

-Dar înainte de a expune situaţia, sunt câteva anunţuri de făcut. În primul rand, Didyme. Aţi aflat toţi cine este şi ştiu că trebuia să vă întreb înainte să o acceptam în familie însă nu puteam să o las de izbelişte. Îmi cer scuze celor care ar avea o altă părere. Nu toţi aţi aflat însă că ea are puterea de a face să se nasca iubirea.

Didyme zâmbi privindu-i pe toţi, în timp ce toţi o priveau pe ea.

-Vă mulţumesc că m-aţi primit, întrerupse ea tăcerea.

Rose şi Esme îi zâmbiră amândouă fericite, Alice zâmbea mulţumită pentru ea în timp ce restul priveau dezorientaţi, înafara de mine şi de Edward, care puteam bănui despre ce e vorba.

-În al doilea rând, Bella a aflat că poate citi gânduri cu ajutorul scutului.

M-am facut mică în timp ce privirile tuturor mă găureau, înafară de Edward, Alice, Carlisle şi Didyme, care ştiau despre ce e vorba.

După douăzeci de minute în care am explicat pentru toţi cum stă treaba şi anunţându-i că nu am de gând să îmi folosesc abilitatea decât în situaţii urgente, l-am lasat pe Carlisle să continuie.

-În al treilea rând, şi Charlie are un fel de putere, pe care am descoperit-o cand v-am trimis pe toţi de acasă, să fie el linistit. Nu sântem siguri, dar credem că poate îngheţa un vampir încruntându-se la el şi îl eliberează în momentul în care îi râde în faţă. În timpul în care victima este îngheţată, talentul ei, dacă îl are, îi revine lui Charlie.

-Să nu îl enervaţi pe şeriful de poliţie Swan dacă vă place mişcarea, şopti Emmett intenţionat îndeajuns de tare încât să fie auzit.

Rose se alătură şi ea râsetelor, uitând de obişnuitul ghiont în coaste.

Charlie îl privi în chip de scuze pe Edward. Nu îşi putea înlătura remuşcările pentru ce se întâmplase mai devreme, deşi soţul meu îl asigura că nu are pentru ce să se simtă vinovat.

-Desigur trebuie să îl chemam pe Eleazar până să ne confirme ceva sigur…Până atunci…

Lăsă fraza neterminată şi scoase din buzunar o pungă de mărimea unei palme, închisă ermetic. Parfumul dulce de mai devreme nu mai era atât de vag. Înăuntrul ei era un flacon alb, închis şi el. După sunetul pe care l-a facut, puteam spune că flaconul respectiv conţine un lichid.

Edward se încordă, gândindu-se probabil la ceea ce va face Carlisle, care deschise punga şi puse flaconul în mijlocul mesei.

Puteam să simt pe limbă gustul de sânge uman; gâtul îmi izbucni în flăcări pe care le-am amplificat înghiţind veninul care îmi inundase gura.

Toţi erau încordaţi, concentrându-se asupra a orice altceva înafară de micul obiect alb din mijlocul mesei.

-După cum v-aţi dat seama, înăuntru este sânge de om. Postul de şerif al oraşului Olympia este liber şi trebuie să îl testăm pe Charlie. Dacă rezistă, postul e al lui.

Zicând acestea, Carlisle deschise încet capacul flaconului, urmărind reacţia tatălui meu.

Charlie se uita fix la fluidul roşu a cărui aromă se răspândise în încăpere. Nu ştiu cum reacţionau ceilalţi, eram atenta doar la el. Se prinse cu pumnii de marginea mesei, în încercarea de a se ţine deoparte. Ochii roşii îi sticleau, plini de dorinţă. Îşi strânse buzele iar maxilarul îi era încleştat. Respira. Inspira aroma tentatiei, lăsa ispita să îl ademenească. Aş fi vrut să îi spun să îşi blocheze plămânii, dar dacă ar fi considerat necesar, Carlisle i-ar fi spus dinainte. Probabil făcea parte din test.

Eram atat de concentrată pe ce făcea el, încât nu mai băgam în seamă conţinutul unicului obiect de pe masă. Îmi puteam doar imagina prin ce trece…mi-a amintit de prima lui vizită în casa Cullen după transformarea mea.

-Cât mai poţi rezista? întreba Carlisle.

Suna atât de sadic. M-am încruntat scurt la el, apoi am revenit cu privirea spre faţa lui Charlie care tocmai privea spre Edward.

-A spus că nu crede că mult şi te roagă să nu îl mai provoci să-şi descleşteze maxilarul ca să îşi distrugă concentrarea, am auzit vocea catifelată a lui Edward aproape de urechea mea.

Carlisle aprobă din cap şi dispăru spre usa de la intrare. În zece secunde era înapoi, iar sângele dispăruse. Ne puteam relaxa.

-De cand a reuşit Bella, nu mă mai miră, se adresa el direct tatălui meu. Totuşi ea a rezistat mirosului de sânge ascuns bine sub piele în timp ce tu ai avut parte de contact direct cu el. Trebuie sa fii mândru de tine.

-Sunt, afirmă el mandru. Dar tot nu am înteles ce e cu testul.

-Să fii şerif presupune să ai contact cu oamenii, nu? Imaginează-ţi că oamenii miros exact aşa, iar noi trebuia să ştim dacă poţi face faţă.

-Ahaaa, fu raspunsul lui genial în timp ce faţa i se lumina.

-Deci, Charlie, felicitări. Eşti noul şerif al oraşului Olympia.

-Dar cum…adică…

-Am trimis noi CV-ul, îi făcu Emmett cu ochiul. Doar că trebuie să te prezinţi mâine de dimineaţă la servici.

Charlie se uita la Carlisle intrebator.

-Unii se vor muta în noaptea asta, explică el. Asta mai trebuia să vă spun. Nu mai putem spune că suntem doar o familie, aşa că vom fi două. Şi în privinţa coincidenţelor de nume nu vă faceţi griji. De acum Swan va fi scris cu doi “n” iar Cullen doar cu un “l”. Deci avem familia Swann. Charlie le are pe Bella şi pe Reneesme, fiicele lui naturale, şi pe Alice şi Emmet care sunt adoptaţi. Restul cu mine şi cu Esme. Sau ar putea fi Rosalie şi Jasper în locul lui Alice şi Emmett dacă doriţi. Bella şi Reneesme sunt prea asemănătoare, ele trebuie să fie surori. Eu voi fi bineînţeles doctor iar Esme arhitect. Restul veti începe din primul an de liceu, ca să putem sta cât mai mult acolo.

Imediat ce Carlisle făcuse o pauză, începuseră protestele în jur. Făcuse în aşa fel încât fiecare era despărţit de perechea sa şi nimeni nu era mulţumit, neînţelegând de ce a facut Carlisle împărţirea aşa. Niciodata nu le-a păsat de aparenţe când venea vorba de căsătoriile între fraţii adoptaţi.

-Pot să spun şi eu ceva? Se auzi vocea lui Rosalie mai tare decât a tuturor.

Tăcerea căzu din tavan.

-După cum toţi aţi aflat, Didyme ştie cum să facă un vampir să aibă copii. Eu am de gând să am unul cât mai curând dar pentru reţeta aia e nevoie de mai multe plante care se găsesc pe tot globul. Aveam de gând să merg cu Emmett şi cu Didyme să le caut. Şi să îi aduc şi lui Esme. Şi lui Alice dacă vrea.

Alice se strâmbă.

Carlisle se gândi câteva secunde.

-Atunci schimbăm totul. Vor fi trei familii. Swann, Culen şi cea a lui Emmett şi Rose, şi Didyme care va fi sora lui Emmett. Rămân la parerea că Bella trebuie să fie sora naturală a lui Reneesme şi amândouă sunt fiicele lui Charlie care, înnebunit de durere din cauza morţii soţiei lui, a plecat din oraşul în care au locut împreună. O să îl aibă ca fiu pe Edward, pe care l-a adoptat, ca sa nu despărţim totuşi familia. Eu şi Esme i-am adoptat pe Jasper, pe Alice şi pe Jacob pe care l-am scăpat cu ajutorul unui proces dintr-un orfelinat care îl forţa să participe la experimente în care îi hrăneau cu hormoni de creştere. Pentru că totuşi este mare pentru un elev în primul an de liceu.

Jacob se strâmbă la auzul cuvântului “orfelinat”, în timp ce toţi restul erau relativ mulţumiţi.

-Când vreţi să plecaţi? îi întrebă Esme pe Rosalie şi Emmett.

-Chiar acum, răspunse Rose.

Emmett doar aprobă din cap iar Didyme, cea de care depindea totul, parea indiferentă.

-O să ne fie dor de voi, îi îmbrăţişă Esme pe toţi trei. O să vă construiesc o casa până vă întoarceţi.

I-am îmbrăţişat toţi pe rând, după care s-au evaporat pe uşa din spate. Nu era uşoară despărţirea pentru că nu ştiam cât o să dureze, dar nu puteam să nu chicotesc observând că Jacob şi Rosalie nu şi-au luat “la revedere”.

-Acum e rândul vostru, se întoarse Carlisle spre mine şi Edward, in timp ce îi înmâna nişte chei lui Charlie.

-Şi maşina mea? se plânse Edward ca şi un copil mic. Ar fi trebuit să ajungă mâine la adresa asta.

Carlisle nu era atent la el, îi explica lui Charlie că vom locui în casa care nu e lângă grădină.

-Am rezolvat eu, sări Alice. O vei avea în două zile la noua adresă.

-Merci, îi răspunse el. Eşti cea mai bună soră, a zis după ce sărutat-o rapid pe obraz.

Alice făcu o faţa nu tocmai modestă.

-Şi încrezută pe deasupra, râse el.

-Cum se numeşte maşina? se băgă Jasper în discuţie.

-Koenigsegg Saab 9-3X electric.

-N-am terminat încă, se auzi glasul lui Carlisle, prea slab pentru a acoperi vacarmul format dar destul de puternic să ne facă atenţi.

Ne-am reaşezat toţi. Scaunele ocupate înainte de Rose, Emmett şi Didyme erau acum goale.

-Jasper? continuă el când toată lumea era aşezată.

Jasper scoase dintr-un sertar al unui dulap aflat în spatele lui mai multe plicuri mari de hartie maro, nesigilate, şi le aruncă pe masă. În dreptul fiecăruia aterizase unul, mai puţin trei care rămaseră în mijloc, fără stăpân.

Am rasturnat pe masă conţinutul plicului meu. În faţa mea căzuseră un certificat de naştere, un card de identitate, un permis de conducere şi mai multe fişe medicale. Toate erau false bineînţeles. Ale mele erau pe numele Isabella Marie Swann şi din datele trecute am dedus că începeam în noul oraş de la vârsta de 16 ani. Am tras cu ochiul în hârtiile lui Edward Anthony Masen, care urma să aibă aceeaşi vârstă.

-Nu e corect, am auzit-o pe Reneesme plângându-se cu mâna pe obrazul lui Jacob.

M-am uitat curioasă, la timp să îl văd pe Jacob prinzând-o de nas şi spunându-i că lui îi convine să conducă doar el timp de un an. Am observat că Reneesme nu avea parte de un permis de conducere.

-Tu şi Bella se presupune că sunteţi surori naturale, o linişti Esme. Nu puteţi avea aceeaşi vârstă. Şi Alice va trebui să pretindă că are 15 ani până după Crăciun.

Jasper chicoti, se pare că şi lui îi convenea să fie cel care conduce mereu.

-Acum că toţi aţi descoperit ce veţi fi, putem să ne luăm rămas bun de la cei care trebuie să plece, anunţase Carlisle.

-Voi când veţi veni? întrebă Reneesme, privindu-l îngrijorată pe Jake.

-Două zile după ce începe şcoala. Adică pe 17 septembrie, îi răspunse Carlisle amuzat dintr-un motiv doar de el ştiut.

-Adică o să stau trei zile fără Jake, se plânse ea.

Nici lui Jacob nu îi convenea situaţia, dovadă fiind expresia lui deloc fericită.

-Haideţi că aveţi doar câteva ore la dispoziţie să ajungeţi şi să vă instalaţi, ne grăbi Alice. Apropo, mi se adresă ea. Bagajele le-am făcut eu şi sunt deja în maşină.

M-am îndreptat oftând spre garaj, cu Reneesme lângă mine, amintindu-mi ce dezastru a ieşit de fiecare dată când Alice mi-a făcut bagajele.

Edward era deja în vechiul lui Aston Vanquish, iar lângă el Charlie îşi punea centura. Soţul meu se porni pe un râs care zguduia maşina când îl văzu ce face. Probabil ar fi folosit Volvoul argintiu dacă motorul lui nu ar fi cedat nervos din cauza vitezei acum o săptămână.

M-am urcat în Ferrari-ul meu, de care nu mă despărţisem şapte ani. De fiecare dată când Edward se oferea să îmi cumpere altă maşină pe motiv că motorul celei pe care o am nu mai rezistă, mă salva Rose care înlocuia ce era uzat.

Tot drumul Reneesme mi-a povestit totul(sau aproape totul) în ceea ce priveşte relaţia ei cu Jake. Mi-am cerut scuze pentru comportamentul tatălui ei din cursul după amiezii dar nu a vrut să audă, spunând că Jacob e vinovat pentru ca l-a provocat gândindu-se intenţionat la acele lucruri în preajma lui.